Rețele de socializare

Moldova

Condamnată la aproape șapte ani de pușcărie după ce a traficat o tânără mamă de 17 ani prin exploatare sexuală

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a demonstrat în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani vinovăția unei femei, de baștină din Dondușeni, privind comiterea infracțiunii de trafic de copii prin exploatare sexuală.

Publicat

Învinuita și-a cunoscut victima, care avea și copil mic la întreținere, în noiembrie 2021, în Chișinău. Potrivit datelor din dosar, aceasta nu se angajase oficial la un loc de muncă așa cum buletinul de identitate era la mama sa, cu care a întrerupt comunicarea. Mai mult, salariul primit în calitate de bucătar la vârstă minoră nu-l considera suficient ca să poată să-și întrețină copilul; iar pe de altă parte, învinuita i-a promis victimei obținerea unui câștig financiar impunător în urma prestării serviciilor sexuale.

Astfel, aceasta a profitat de vârsta fragedă a tinerei (17 ani), nevoile financiare stringente, lipsa unui loc de trai pentru tânăra mamă cu copil și, deci, recrutat-o să presteze servicii sexuale. Mai mult decât atât, aceasta a supus-o și presiunilor psihologice și violenței fizice, îndeosebi atunci când victima refuza să presteze în continuare servicii sexuale, inclusiv din motive de sănătate (ulterior a devenit necesară și spitalizarea acesteia).

Astfel, aceasta a adăpostit-o în patru apartamente din Chișinău, timp de cinci luni, închiriate la prețuri stabilite pentru durate de 24 de ore, pe care de multe ori însăși victima era nevoită să le achite, din banii obținuți în urma prestării serviciilor sexuale. Acolo erau asigurate vizitele clienților identificați pe platformele online de publicare a anunțurilor; iar mai mult de jumătate din banii obținuți și i-a însușit învinuita.


Urmare a informațiilor operative, infracțiunea de trafic de copii comisă de către învinuită a fost deconspirată, iar aceasta a fost reținută și plasată în arest preventiv, la solicitarea procurorilor PCCOCS. Ulterior investigațiilor și măsurilor de urmărire penală, învinuita și-a recunoscut vinovăția, iar Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a condamnat-o la pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de șase ani și opt luni.


Moldova

Libertate pentru 30 de mii de euro: Un bărbat, reținut de CNA după ce ar fi pretins mită pentru a elibera un deținut.

30 de mii de euro pentru a obține eliberarea unui condamnat. Este suma pe care ar fi pretins-o un bărbat, care susținea că poate influența angajați ai unui penitenciar să pregătească actele necesare pentru liberarea unei persoane aflate în detenție. Bănuitul a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul ar fi promis că poate determina funcționarii penitenciarului să întocmească documentele și să adopte deciziile necesare pentru ca, ulterior, în instanță să fie înaintat un demers privind liberarea condamnatului de la executarea pedepsei, pe motiv de boală gravă.

O parte din cei 30 de mii de euro ar fi fost transmisă bănuitului sub controlul ofițerilor CNA. Ulterior, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul acestuia, de unde au ridicat probe relevante pentru cauza penală.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor eventuale persoane implicate.


Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență, iar, potrivit legii, beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Contrabandă cu un milion de țigări, deconspirată la sud și 600 000 lei – ridicați. Un bărbat este cercetat pe caz.

Contrabanda cu țigări continuă să genereze dosare penale în Republica Moldova. De această dată, oamenii legii au descoperit în sudul țării o cantitate impunătoare de produse din tutun, care ar fi urmat să fie scoase ilegal peste hotare.

Publicat

Potrivit Serviciului Vamal, ofițerii instituției, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 3 percheziții în cadrul unei cauze penale ce vizează o schemă de contrabandă cu produse de tutun. În urma descinderilor, au fost depistate și ridicate aproximativ un milion de țigarete de marcă autohtonă, depozitate în 100 de cutii și pregătite pentru transportare ilegală.

În cadrul acțiunilor, oamenii legii au mai ridicat circa 600 de mii de lei, bani despre care există suspiciuni că ar proveni din activitatea infracțională. De asemenea, a fost indisponibilizat un mijloc de transport presupus a fi folosit la comiterea infracțiunii, precum și tehnică de calcul și alte obiecte relevante pentru anchetă.

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost organizată de un grup de persoane, o parte dintre acestea fiind deja identificate. Alte persoane suspectate de implicare urmează să fie stabilite în cadrul investigațiilor.


În dosar este cercetat în stare de libertate un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 38 de ani.

Oamenii legii continuă acțiunile procesual-penale pentru documentarea completă a cazului, stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Misiune de foc în Grecia: Pompierii moldoveni au intervenit în apropiere de orașul Thessaloniki.

Cinci ore de luptă cu flăcările. Pompierii moldoveni detașați în Grecia au intervenit în apropierea orașului Thessaloniki, unde au contribuit la lichidarea unor focare rămase în urma unui incendiu de proporții. Salvatorii au acționat alături de colegii eleni pentru a preveni extinderea și reaprinderea focului.

Publicat

Intervenția a avut loc în apropierea localității Diavata, în zona industrială de la periferia orașului Thessaloniki. La fața locului au ajuns 12 pompieri din cadrul IGSU al Republicii Moldova, cu patru unități de tehnică specializată.

Salvatorii moldoveni au intervenit împreună cu pompierii eleni pentru răcirea zonelor afectate, identificarea și lichidarea focarelor ascunse, dar și pentru prevenirea reaprinderii vegetației. Totodată, echipa din Republica Moldova a asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor colegilor eleni.

Misiunea a durat aproximativ cinci ore. După finalizarea intervenției, pompierii moldoveni au revenit la Baza de Operații.


Echipa IGSU continuă să monitorizeze situația din zona de responsabilitate și menține legătura permanentă cu autoritățile elene, fiind pregătită să intervină în cazul apariției unor noi focare.

Cel de-al doilea contingent desalvatori moldoveni participă la misiunea din Grecia în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii moldoveni acționează alături de echipe internaționale pentru consolidarea capacității de răspuns în fața incendiilor de vegetație și de pădure, în perioada cu risc sporit de producere a acestora.




Citește mai departe

topul săptămânii