Rețele de socializare

Moldova

Geloasă pe cumnată, i-ar fi aplicat peste 20 de plăgi. Cadavrul a fost îngropat în tufișuri

O femeie, geloasă pe cumnată, i-ar fi aplicat mai mult de 20 de plăgi cu un cuțit. Crima a avut loc în raionul Camenca din stânga Nistrului.

Publicat

Victima a petrecut timpul pe malul Nistrului cu doi bărbați, unul fiind concubinul ei. Atunci când au terminat băutura, indivizii au plecat să mai cumpere, iar femeia a dispărut, scrie Realitatea.MD.

Cei doi au căutat-o, apoi au apelat la forțele de ordine. Fiica de 12 ani ale femeii a comunicat că înainte de dispariție mama ei discutat cu sora tatălui vitreg.

Suspecta era geloasă pe cumnată și considera că vrea să aibă o relație cu iubitul ei. Ea a încercat să discute cu victima, însă convorbirea a eșuat.


Inițial, femeia nega orice implicare, însă după ce la 11 zile de la dispariție a fost depistat cadavrul victimei în tufișurile de pe un teren abandonat, iar în locuința suspectei – probe, aceasta a recunoscut vina. Bebelușul suspectei era de față când s-a produs crima.

Bănuita a încercat să arunce cuțitul în Nistru, însă nu a reușit. Așadar, ea l-a dus într-o pădure și l-a aruncat printre gunoi. Suspecta se află în arest și riscă 12 ani de pușcărie.


Moldova

A ieșit cu tot cu poartă: Un tânăr ar fi furat o mașină ziua în amiaza mare dintr-o parcare subterană 

Publicat

Un bărbat ar fi răpit o mașină din subterana și ar fi fugit cu ea, distrugând în calea sa și poarta de acces în parcare. Totul s-a petrecut în sectorul Ciocana al capitalei, iar la scurt timp după incident polițiștii l-au reținut pe făptaș. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni.

Poliția a fost sesizată despre dispariția mașinii de către proprietarul acesteia, un bărbat de 46 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că automobilul a fost furat ziua în amiaza mare din parcarea subterană. Potrivit proprietarului, autoturismul ar valora 60 de mii de euro.

În cele din urmă, mașina a fost depistată în apropierea raionului Strășeni, fiind accidentat.


Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar suspectul arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu valută: 100.000 de dolari americani, găsiți ascunși în treapta unui autocar ce venea din Odesa

Contrabandă cu valută în postul vamal Palanca. Șoferul unui autocar ce revenea din Odesa, Ucraina, a încercat să aducă ilegal în țara noastră suma de 100.000 de dolari.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce ofițerii vamali au decis să supună vehiculul unui control minuțios. Astfel, în una din treptele autocarului au fost găsite mai multe pungi cu dolari, ascunse sub niște acte.

În valută națională, suma de dolari depistată se echivalează cu aproape 2.000.000 de lei moldovenești.

Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal. Iar șoferul, în vârstă de peste 50 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.


Urmărirea penală continuă, iar forțele de ordine urmează să stabilească proveniența, dar și destinația acestor bani. Totodată, urmează a fi investigată și o eventuală implicare a altor persoane în tentativa de contrabandă.

 


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu piese auto din UE și Marea Britanie, în valoare de 6.000.000 lei. Patru persoane au statut de bănuit în dosar

Peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, dar și alte mii de piese auto aduse prin contrabandă din UE și Marea Britanie au descoperit forțele de ordine în mai multe raioane din centrul țării.

Publicat

Schema ar fi fost pusă la cale de patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 34 și 49 de ani, iar valoarea elementelor auto depistate se ridică la peste 6.000.000 de lei. Aceștia aduceau piesele cu autocamioane, microbuze și alte unități de transport, camuflându-le astfel, ca să nu fie deconspirați la frontieră.

Ei își coordonau acțiunile prin telefon, unii fiind responsabili de aducerea mărfii de peste hotare, alții de vinderea ei pe teritoriul R. Moldova la centre de dezmembrare auto.

În cadrul cercetărilor, oamenii legii au efectuat 10 percheziții în Anenii Noi, Chișinău, Criuleni, Orhei și Ungheni. În rezultat au fost depistate peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, baterii electrice, rampe de presiune și alte accesorii pentru automobile.


De asemenea, au fost ridicate 20 de pașapoarte tehnice ale automobilelor din Marea Britanie, registre, date despre transferuri bancare, dar și două agende cu lista pieselor auto aduse ilegal în Moldova.

Toți patru indivizi au statut de bănuit în dosar, iar forțele de ordine menționează că unul dintre ei a fost trimis în judecată pe un alt caz, pornit vara trecută pentru contrabandă cu trei automobile furate din statele UE și importate din Lituania în Moldova, în valoare de peste 1.000.000 lei.

Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.


Citește mai departe

topul săptămânii