Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Păstra acasă peste 2 kg de marijuana, în valoare de 600.000 de lei. Tânăr din Ocnița, reținut în timp ce vindea narcotice

Ofițerii Direcției investigații „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord, au reținut un tânăr din raionul Ocnița pentru trafic de droguri, chiar în timp ce le vindea.

Publicat

Oamenii legii au descins cu percheziții și au ridicat o cantitate de circa două kilograme de marijuana, estimate pe piața neagră la o valoare aproximativă de 600.000 lei. Tânărul are vârsta de 23 de ani și era responsabil de vânzarea marijuanei în raioanele din nordul țării. Ulterior reținerii, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, la solicitarea procurorilor PCCOCS.

Urmărirea penală continuă pentru stabilirea altor persoane care au participat ori au favorizat comiterea infracțiunilor, timp în care cei vizați se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Advertisement

Moldova

Momente de panică în centrul Capitalei: un copil de 7 ani s-a rătăcit în PMAN

Un băiețel de 7 ani a provocat îngrijorare în Piața Marii Adunări Naționale, după ce trecătorii au observat că se află singur și pare rătăcit.

Publicat

Carabinierii au discutat cu copilul și au încercat să afle unde îi sunt părinții, însă acesta nu a putut oferi detalii clare.

Minorul a fost dus la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru identificarea familiei, iar după verificări, autoritățile au reușit să ia legătura cu tatăl.

Copilul a fost predat acestuia în siguranță.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Străin depistat după aproape doi ani de ședere ilegală în Moldova

Un cetățean străin care se afla ilegal pe teritoriul Republicii Moldova încă din 2023 a fost identificat în Chișinău de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație.

Publicat

Acesta a fost escortat până la frontiera de stat, iar autoritățile i-au aplicat interdicție de intrare pentru doi ani.

IGM anunță că va continua acțiunile de depistare și îndepărtare a persoanelor aflate ilegal în țară.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tată, fiu, concubina și un apropiat de familie și-au transformat casa într-un „business” cu droguri pe Telegram

Patru persoane din Chișinău – tată, fiu, concubina acestuia și un prieten de familie – au fost arestate după ce poliția și procurorii PCCOCS au documentat timp de șapte luni o rețea care vindea droguri sintetice prin două magazine online pe Telegram.

Publicat

Grupul importa metadonă, mefedronă și amfetamină din Ucraina, le depozita în ascunzișuri din Capitală și le distribuia consumatorilor, iar banii erau retrași de pe carduri emise pe numele unor persoane din regiunea transnistreană.

La percheziții, mascații „Fulger” au ridicat droguri de peste un milion de lei, carduri bancare, telefoane și cartele SIM. Toți cei patru au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă până la 15 ani de închisoare.


Ancheta continuă pentru identificarea altor complici.


Citește mai departe

topul săptămânii