Rețele de socializare

Moldova

O familie din Anenii Noi stă de aproape o lună cu un tir răsturnat în curte. Firma refuză să-l evacueze

O familie din satul Troiţa Nouă, raionul Anenii Noi, stă de aproape o lună cu un tir răsturnat în curte. La mijlocul lunii septembrie, maşina de mare tonaj a fost la un pas să dărâme casa în care locuiesc doi pensionari.

Publicat

Firma care deţine vehiculul a refuzat să-l evacueze, iar proprietarii gospodăriei nu au bani pentru un astfel de serviciu, transmite TvrMoldova.MD.

TATIANA BURLACENCO, proprietar: „Ne-am aşezat să privim la televizor. Să ne odihnim. Era ora şase seara. Trei minute au trecut, mă uit pe fereastră şi văd cum maşina frânează aici. Un fluierat puternic, mult zgomot.”

Camionul transporta scânduri din Ucraina şi s-a răsturnat la un metru distanţă de casă.


TATIANA BURLACENCO, proprietar: „Aveam senzaţia că această maşină zboară în aer cu roţile în sus. Şi ea zbura în direcţia noastră. Noi credeam că gata, ne striveşte. Am închis ochii şi credeam că vom muri.”

Tirul a avariat grav şi maşina familiei.

ANATOLIE BURLACENCO, proprietar: „Maşina nu poate fi reparată. Partea din faţă e distrusă.”


NICOLAE BOICO, reporter TVR MOLDOVA: „La trei săptămâni de la producerea cumplitului accident rutier, maşinăria rămâne neclintită. Curtea e plină de tot felul de fiare şi piese de la acest autocamion. Maşina de mare tonaj a distrus complet gardul, anexa şi beciul gospodăriei.”

Firma din Ucraina care deţine camionul a spus că renunţă la vehicul şi că nu are de gând să-l evacueze sau să achite daunele provocate.

TATIANA BURLACENCO, proprietar: „Ne-a sunat şi ne-a spus să luăm această maşină. Să o dăm la fier uzat, să câştigăm ceva bani. Statul nu o poate scoate, dar eu o voi putea scoate? Nouă ni s-a spus că avem pentru prima dată un aşa caz şi nu putem face nimic.”


Pentru evacuarea tirului e nevoie de autospeciale grele. Închirierea acestora costă câteva mii de euro, bani pe care soţii, ambii pensionari şi cu grad de invaliditate, nu au de unde să-i ia. Poliţia, la fel, nu poate interveni în acest caz.

VIOREL CERNĂUŢEANU, şeful Inspectoratului General al Poliţiei: „La ziua de astăzi nu este reglementat expres al cui ar fi de competenţa, în cazul unei persoane fizice. Aici nu este altceva decât o alternativă pe cale civilă. Persoana poate solicita prestarea unui astfel de serviciu unui agent economic, iar în cadrul procesului, să pretindă acţiunile în regres faţă de persoana care creat prejudiciu, să achite paguba respectivă.”


L-am contactat telefonic şi pe preşedintele raionului Anenii Noi, Ion Vicol, pentru a-l întreba dacă familia va fi ajutată. Acesta, însă, nu ne-a răspuns la telefon. Accidentul rutier s-a produs pe 14 septembrie. Tirul era condus de un şofer din Ucraina, în vârstă de 65 de ani, care a murit pe loc. Si acum 10 ani, locuința celor doi pensionari a fost lovita şi avariată de un camion care transporta varză.

Moldova

Scandal de corupție la Hîncești: Polițist și medic, cercetați pentru eliberarea ilegală de adeverințe medicale necesare reînnoirii permiselor auto.

Scandal de corupție, la Hîncești. Oamenii legii au descoperit o schemă de falsificare a adeverințelor medicale necesare pentru reînnoirea permiselor de conducere. Ancheta vizează un angajat al Inspectoratului de Poliție din raion și un medic de la Spitalul Raional.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi eliberat documente medicale fără ca șoferii să fie examinați, contrar legii. Unele cazuri au avut loc chiar atunci când beneficiarii erau în afara țării. Investigațiile preliminare au arătat că medicul ar fi primit bani pentru aceste acte false în zeci de situații.

În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au ridicat adeverințe medicale, telefoane care conțineau dovezi ale activităților ilegale, precum și două arme și muniții păstrate fără acte de medicul implicat.

Cercetările continuă pentru a stabili întregul cerc de persoane implicate. Până la finalizarea procesului, bănuiții beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.



Citește mai departe

Moldova

/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de aproape o lună: Bărbatul care apare în imagini este căutat cu disperare de rude.

A urcat a volan, a pornit mașina și a dispărut. Un bărbat s-a adresat la poliție comunicând că fratele său a dispărut de aproape o lună. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei.

Publicat

Rudele acestuia au comunicat că, în ziua de 26 deptembrie acesta a plecat într-o direcție necunoscută la volanul unui automobil de culoare argintie și până în prezent nu a revenit acasă. Potrivit poliției, vehiculul cu numǎrul de înmatriculare NYD 998 nu a fost fixatǎ pânǎ la moment în trafic.
Astfel, bărbatul care apare în imagini are înălțimea de 1,75 metri, corpolență slabă și ochi căprui. Oamenii legii și rudele acestuia vin cu îndemnul către cetățeni ca în cazul în care recunosc persoana care apare în imagini și dețin informații despre locul aflării acestuia să contacteze numărul de telefon 067 224 099 sau să apeleze Serviciul unic de urgență 112. Orice detaliu contează.


Citește mai departe

Moldova

Intervenție SMURD de urgență: Un moldovean rănit într-un accident rutier a fost transportat de la Iași la Chișinău.

Zbor medical de urgență! În după-amiaza zilei de 20 octombrie, un echipaj aero-medical SMURD din Iași a efectuat o misiune transfrontalieră pentru a transporta un pacient politraumatizat, cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 45 de ani.

Publicat

Victima unui accident rutier, pacientul a fost preluat din Iași și transportat cu elicopterul SMURD până în Chișinău. Pe întreaga durată a zborului, echipa medicală a monitorizat și menținut stabil starea acestuia, asigurând condiții optime de siguranță.

Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat imediat de o echipă medicală și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru tratament de specialitate.

De menționat, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din România intervine și în Republica Moldova încă din anul 2014, în baza unui acord bilateral. De la începutul anului 2025, aceasta este a doua misiune aeromedicală SMURD realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.



Citește mai departe

topul săptămânii