Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Accident teribil la Râbnița. Șoferul a decedat pe loc

Accident teribil în raionul Râbnița. Șoferul a decedat pe loc, iar pasagerul a ajuns la terapie intensivă.

Publicat

Nenorocirea s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3, în punctul de control, dotat cu blocuri masive de beton, de la intrarea în orașul Râbnița, transmite Știri.md.

Potrivit presei din regiunea transnistreană, șoferul se deplasa cu viteză excesivă din direcția localității Crasnenkoe spre orașul Râbnița.

Prin urmare, acesta a pierdut controlul asupra volanului și a intrat violent în blocul de beton.


În urma impactului, șoferul, un locuitor de 46 de ani din Râbnița, a murit pe loc din cauza traumatismelor.

Soția acestuia, în vârstă de 43 de ani, care stătea pe bancheta pentru pasager, a fost internată la terapie intensivă cu răni grave.

Potrivit inspectorilor rutieri din regiune, deși conducătorul automobilului ar fi încercat să frâneze cu 30 de metri înainte de punctul de control, coliziunea a fost inevitabilă.


Nu se știe deocamdată dacă șoferul conducea în stare de ebrietate. Specialiștii urmează să stabilească toate circumstanțele și cauza producerii accidentului.


Moldova

De la admitere temporară la… dezmembrare: Patru mașini ridicate la Orhei după ce au fost transmise ilegal la demontare.

Patru mașini cu numere de înmatriculare străine au fost ridicate de ofițerii vamali, după ce au fost depistate în spații destinate dezmembrării, cu încălcarea regimului vamal. Cazul a fost documentat în două locații din raionul Orhei.

Publicat

Potrivit Serviciului Vamal, ofițerii Echipelor Mobile au efectuat controale în urma unor informații operative. În timpul verificărilor, aceștia au depistat patru mijloace de transport care aveau numere de înmatriculare străine și care ar fi fost vândute sau transmise pentru dezmembrare pe teritoriul Republicii Moldova.

Responsabilii spun că automobilele au fost introduse în țară în regim de admitere temporară. Acest regim permite utilizarea mijloacelor de transport pe teritoriul țării pentru o perioadă de până la 180 de zile, într-un interval de 12 luni consecutive, fără drept de înstrăinare sau dezmembrare.

Potrivit legislației, nerespectarea termenului de admitere temporară atrage sancțiuni contravenționale. Amenda poate varia între 4.200 și 65.000 de lei pentru fiecare automobil, în funcție de perioada depășită, iar persoanele vizate sunt obligate să achite și drepturile de import aferente.


Ofițerii vamali susțin că persoanele care au introdus aceste automobile în țară și nu au respectat prevederile regimului vamal urmează să fie sancționate.

Cele patru mijloace de transport au fost ridicate, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în acest caz.


Citește mai departe

Moldova

Coliziune cu răniți, la Botanica: Un șofer a fost reținut după ce a refuzat testarea alcoolscopică.

Două persoane au fost rănite și transportate la spital, după un accident rutier produs în noaptea de 29 martie pe bulevardul Dacia din Chișinău. La locul impactului au intervenit și pompierii, care au fost nevoiți să efectueze lucrări de descarcerare pentru a elibera victimele dintre fiarele contorsionate.

Publicat

Accidentul s-a produs în jurul orei 03:00, când poliția a fost sesizată despre o coliziune violentă între două automobile, soldată cu persoane traumatizate.

Potrivit informațiilor preliminare stabilite la fața locului, un tânăr de 26 de ani, aflat la volanul unui automobil, în circumstanțe care urmează să fie stabilite de anchetatori, s-a tamponat cu un alt automobil ce aparține unei companii de taxi, condus de un tânăr de 23 de ani.

Impactul a fost puternic, iar la fața locului au intervenit și echipaje de pompieri, care au efectuat lucrări de descarcerare, pentru a scoate persoanele rămase blocate în interiorul vehiculului.


În urma coliziunii, șoferul automobilului de taxi și un pasager al acestuia, în vârstă de 20 de ani, au suferit diverse traumatisme și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit poliției, conducătorul auto în vârstă de 26 de ani a refuzat testarea alcoolscopică, motiv pentru care a fost reținut pentru 72 de ore, conform prevederilor legale.

Pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.




Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Ștefan Vodă: Un pasager a murit, iar șoferul a fugit de la locul tragediei.

Un bărbat de 44 de ani și-a pierdut viața, după ce mașina în care se afla s-a izbit violent de doi copaci, în satul Slobozia din raionul Ștefan Vodă. Șoferul a fugit de la locul accidentului, însă a fost ulterior identificat și reținut de polițiști.

Publicat

Tragedia s-a produs în dimineața zilei de 29 martie, în jurul orei 05:15, când poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier în localitate.

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 31 de ani, care conducea un automobil în care se afla și victima, ar fi pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive.

Mașina a derapat de pe carosabil și s-a tamponat într-un copac, după care a fost proiectată într-un alt copac de pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic, încât pasagerul de 44 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viața și a decedat pe loc.


După producerea accidentului, șoferul a părăsit locul faptei, însă a fost ulterior identificat de oamenii legii. Potrivit poliției, acesta a refuzat testarea alcoolscopică și prelevarea probelor biologice, astfel că a fost reținut pentru 72 de ore.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

topul săptămânii