Rețele de socializare

Moldova

Ar fi amăgit mai multe persoane că aduce mașini de peste hotare și luat avans bani pentru ele. Învinuitul – condamnat la 6 ani de pușcărie

Prin sentința Judecătoriei Bălți, sediu Fălești din 12 septembrie 2022, un tânăr în vârstă de 32 ani, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 6 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a exercita activitatea de import a automobilelor pe un termen de 3 ani, pentru comiterea a patru episoade de escrocherie.

Publicat

Potrivit actului de învinuire, inculpatul a fost învinuit de către procurori că, în perioada lunilor ianuarie – aprilie 2022, prin înșelăciune și abuz de încredere, a dus în eroare părțile vătămate, spunându-le că procură la comandă și importă automobile din străinătate în Republica Moldova, determinându-i să-i transmită sume bănești care variau între 2000 Euro și 12 000 Euro, după care banii dobândiți îi însușea în scopuri personale.

Precizăm că, în scopul asigurării executării pedepsei sub formă de închisoare, în privința inculpatului a fost aplicată măsura procesuală de constrângere sub formă de arest preventiv, măsură care a fost menținută și de către instanța de judecată până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Mai mult, la pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul părților vătămate a prejudiciului material cauzate în mărime de 29 400 euro și respectiv 2600 euro.


Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.

O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.

În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.

Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.


Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.

Cercetările pe marginea acestui caz continuă.


Citește mai departe

Moldova

Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.

Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.

Publicat

Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.

Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.

În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.


Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.

Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.

Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.

Publicat

Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.

Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.

Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Citește mai departe

topul săptămânii