Moldova
Huliganism, hărțuire sexuală și viol: Un tânăr de 27 de ani va face 8 ani de pușcărie
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani din 02 septembrie 2022, un tânăr în vârstă de 27 de ani, a fost condamnat la închisoare pe un termen total de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru comiterea infracțiunilor de huliganism, hărțuire sexuală și viol.
Așadar, în privința inculpatului vizat, acuzatorii de stat din cadrul Procuraturii mun. Chișinău au administrat suficiente probe care confirmă vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunilor incriminate.
Mai exact, persoana condamnată a fost acuzată că, în seara zilei de 22 august 2021, în timp ce se afla în sectorul Rîșcani al capitalei, fiind în stare de ebrietate alcoolică, a încălcat grosolan ordinea publică. După care, acesta s-a apropiat de o persoană de gen feminin, unde prin constrângere a început să o atingă indecent pe diferite părți ale corpului, astfel săvârșind acțiuni de hărțuire sexuală în privința acesteia.
La fel, persoanei condamnate i s-a incriminat și săvârșirea unui viol, produs în decembrie 2021, într-un apartament din sectorul Buiucani al capitalei, unde acesta prin constrângere fizică și psihică asupra unei persoane de gen feminin a întreținut cu ultima un raport sexual forțat.
Precizăm că, în scopul asigurării executării pedepsei sub formă de închisoare, în privința inculpatului a fost aplicată măsura procesuală de constrângere sub formă de arest preventiv, măsură care a fost menținută și de către instanța de judecată până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Mai mult, la pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul celor două părți vătămate a prejudiciului moral cauzate în mărime de 20 000 lei și respectiv 50 000 lei.
Menționăm, că inculpatul anterior a mai fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor similare, astfel acuzatorul de stat consideră că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă și urmează să o conteste cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Moldova
/VIDEO/ Dădeau „lovitura” în locuințe: Cinci tineri, bănuiți de comiterea furturilor din case, la Hîncești.
O grupare infracțională specializată în furturi din locuințe a fost destructurată de oamenii legii din Hîncești, în urma unei anchete care vizează mai multe sustrageri de bunuri și bani în proporții deosebit de mari.
Potrivit informațiilor, polițiștii și procurorii au documentat activitatea unei grupări organizate, formată din cinci membri cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani. Aceștia ar fi acționat pe teritoriul raionului, având un mod de operare bine pus la punct, prin care vizau locuințe din care sustrăgeau mijloace financiare și bunuri de valoare.
În cadrul acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au desfășurat mai multe percheziții la domiciliile suspecților. În urma acestora, au fost ridicate obiecte relevante pentru anchetă, inclusiv bunuri susceptibile a proveni din furturi, dar și sume de bani, a căror proveniență urmează a fi stabilită.
Doi dintre membrii grupării, în vârstă de 20 și 25 de ani, au fost reținuți, iar în privința celorlalți sunt continuate investigațiile. Ancheta are drept scop nu doar stabilirea întregii activități infracționale, dar și identificarea tuturor episoadelor în care aceștia ar fi fost implicați.
Autoritățile examinează și posibilitatea ca gruparea să fie responsabilă de mai multe cazuri similare comise anterior, în condițiile în care prejudiciul total ar putea fi unul considerabil.
Acțiunile procesual-penale continuă, iar în funcție de rezultatele investigațiilor, persoanele vizate urmează să fie trase la răspundere conform legii. Pentru astfel de infracțiuni, legislația prevede pedepse cu închisoarea de la 2 la 6 ani.
Totodată, oamenii legii reamintesc cetățenilor importanța asigurării locuințelor și sesizării imediate a oricăror activități suspecte, pentru prevenirea unor astfel de fapte.
Moldova
/VIDEO/ Rețea de acte false, destructurată: Un suspect, filmat în timp ce înmânează un act fals unei „cliente”.
O grupare criminală specializată în falsificarea actelor oficiale a fost destructurată de oamenii legii, după mai multe luni de investigații. Membrii acesteia sunt bănuiți că ar fi produs și comercializat documente false, inclusiv cărți de identitate și permise de conducere pretins emise de autoritățile din Republica Moldova și România.
Potrivit anchetatorilor, schema era bine organizată, cu roluri clar stabilite pentru fiecare membru, de la confecționarea documentelor până la transmiterea și vânzarea acestora către clienți. Activitatea ar fi fost desfășurată atât pe teritoriul țării, cât și peste hotare.
În timpul investigațiilor, unul dintre suspecți a fost documentat și filmat în momentul în care ar fi primit bani de la o clientă, după care i-ar fi înmânat un act fals.
Oamenii legii au identificat mai multe persoane din nordul și centrul țării, suspectate că ar face parte din rețea. Pentru acumularea probatoriului, au fost efectuate percheziții la domiciliile acestora și în mijloacele de transport folosite.
În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile, documente falsificate sau pregătite pentru falsificare, dar și sume de bani care ar proveni din activitatea ilegală.
Investigațiile continuă pentru stabilirea întregii rețele și a tuturor persoanelor implicate, inclusiv a eventualilor complici din afara țării.
Moldova
/VIDEO/ Minor vizat într-un dosar de droguri: Narcotice de peste 80.000 de lei au fost scoase din circuit.
Droguri în valoare de peste 80.000 de lei au fost scoase din circuit de polițiștii din sectorul Rîșcani al capitalei, în urma unei operațiuni antidrog în care este vizat un minor de 17 ani, suspectat că ar fi livrat substanțe interzise prin intermediul unei rețele online.
Potrivit poliției, în cadrul acțiunilor de investigație, asupra adolescentului au fost depistate și ridicate pachețele cu marijuana și hașiș, pregătite pentru distribuire. Oamenii legii susțin că acestea urmau să fie plasate pe piața neagră prin metoda „ascunzișurilor”, folosită frecvent în comerțul ilegal de droguri.
Ancheta preliminară arată că minorul ar fi acționat în calitate de curier pentru un magazin online de droguri, administrat prin aplicația Telegram. Schema ar fi presupus primirea, porționarea și plasarea substanțelor în diferite locații, de unde erau ridicate ulterior de cumpărători.
Minorul este cercetat penal, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a identifica persoanele care ar sta în spatele rețelei, dar și modul exact de organizare a activității infracționale.
În paralel, poliția capitalei anunță că, în ultima săptămână oamenii legii au reținut șase persoane, iar substanțe interzise în valoare de peste jumătate de milion de lei au fost scoase din circuit.
În cadrul acestor acțiuni au fost ridicate droguri de tip PVP, marijuana, hașiș și mefedronă, dar și diverse dispozitive utilizate pentru consum. Totodată, echipele Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au surprins în flagrant 20 de persoane care dețineau substanțe interzise, fiind întocmite 28 de procese-verbale.
Poliția afirmă că acțiunile de documentare și destructurare a rețelelor de distribuție a drogurilor vor continua.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Minori certați cu legea: Tinerii au fost reținuți de poliție fiind bănuiți de trafic de narcotice.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Contrabandiști de mașini, deconspirați: Automobilele găsite ar valora peste 3,5 milioane de lei.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/Cabinet medical cu iz ilegal: O femeie, suspectată că activa fără autorizații și utiliza echipamente necertificate.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Femeie atacată în scara unui bloc: Victima ar fi fost jefuită și agresată de un bărbat din Glodeni.
-
Moldova19 ore în urmă/VIDEO/ Rețea de acte false, destructurată: Un suspect, filmat în timp ce înmânează un act fals unei „cliente”.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Taxe ilegale în penitenciar: O rețea ilegală de colectare a banilor, demascată de oamenii legii.
-
Moldova5 zile în urmăAccident la Glodeni: Două mașini au fost „aruncate” în afara drumului, iar un șofer a ajuns la spital.
-
Moldova5 zile în urmăLovită pe trecerea de pietoni: O femeie a ajuns la spital după ce a fost tamponată de o mașină.
