Rețele de socializare

Moldova

Noi detalii despre alertele false cu bombă. Poliția a pornit dosar penal pentru acte de terorism

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu INI și ceilalți membri ai grupului interinstituțional de investigații, în rezultatul analizei operaționale a tuturor episoadelor de crimă, care au determinat mai multe aspecte concertate ale faptelor infracționale, au pornit urmărirea penală pe elementele componenței de infracțiune – actul terorist.

Publicat

Pornirea acestui dosar derivă din avansarea investigațiilor realizate până în prezent privind comunicarea mincinoasă cu bună-știință despre prezența explozivelor în diverse locații, care în anumite episoade, în vederea creării pericolelor pentru viața și sănătatea cetățenilor, urmăreau scopul intimidării populației.

Calificarea faptelor infracționale potrivit articolului 278 din Codul penal ține nu doar de aspectul pedepsei pe care o riscă făptuitorii, de minim 6 ani închisoare (versus maxim 3 ani închisoare în situația articolului 281 din Codul penal), dar și asigură instituțiilor naționale responsabile de investigarea faptelor posibilitatea să coopereze cu instituțiile antitero din statele din care s-au solicitat informații anterior, la subiectul alertelor false.

Subsecvent, majoritatea statelor solicitate au în legislația lor prevederi care le atribuie instituțiilor de combatere a actelor teroriste instrumente procesuale cu acțiune mai amplă și termeni alerți de executare a acestora.


Astfel, către jurisdicțiile străine în care au fost expediate solicitările anterioare la subiectul alertelor false, urmează să fie completate solicitările, în sensul evoluțiilor descrise. Mai mult, în cadrul urmăririi penale au fost solicitate, de la instituțiile vizate de alertele cu bombă, inclusiv publice, stabilirea cuantumului prejudiciului.

Investigațiile continuă, iar autoritățile urmează să informeze societatea despre progresele înregistrate.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Dramă în cuplu: Bărbat reținut pentru furt din locuința concubinei.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, originar din raionul Taraclia, a fost reținut de poliția din Chișinău, fiind suspectat că a sustras bunuri din apartamentul concubinei sale, situat în sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, femeia a sesizat dispariția unui telefon mobil și a unui laptop, iar în urma investigațiilor s-a stabilit că suspectul este nimeni altul decât iubitul femeii. Acesta ar fi profitat de lipsa acesteia și a intrat în locuință fără permisiune. Bunurile furate, evaluate la peste 23.000 de lei, au fost ulterior vândute într-o casă de amanet din capitală.
Polițiștii urmează să recupereze obiectele și să le restituie proprietarei. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru furt.
Acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani. Ancheta continuă, iar forțele de ordine verifică dacă individul este implicat și în alte infracțiuni similare.
Poliția face apel la cetățeni să fie vigilenți și să anunțe imediat autoritățile în cazul în care sunt victime ale unor astfel de infracțiuni.


Citește mai departe

Moldova

Biciclist lovit în trafic, la Bălți: Bărbatul a fost transportat la spital după impact.

Un moment de neatenție l-a trimis direct pe patul de spital pe un biciclist din municipiul Bălți. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost rănit după ce a fost lovit de o mașină într-o intersecție aglomerată, în după-amiaza zilei de 16 iunie.

Publicat

Potrivit poliției, biciclistul a încercat să vireze la stânga fără să acorde prioritate unui autoturism care circula regulamentar din sens opus, pe culoarea verde a semaforului. Șoferul, un tânăr de 33 de ani din raionul Fălești, nu a reușit să evite impactul.

Coliziunea a fost surprinsă de camerele de bord ale unor șoferi. Imaginile arată cum biciclistul traversează înaintea unui alt automobil și este lovit puternic de mașina condusă de șoferul de 33 de ani.

Ambii participanți au fost testați pentru alcool, rezultatele fiind negative.


Poliția continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prinși cu droguri de milioane: Doi bărbați, reținuți cu 24 kg de narcotice, aduse din Ucraina.

O captură impresionantă de droguri, evaluată la aproximativ 10 milioane de lei, a fost făcută de oamenii legii în apropiere de Chișinău. Ofițerii antidrog și procurorii PCCOCS, au oprit pe traseu un automobil care circula dinspre Taraclia spre capitală.

Publicat

În mașină se aflau doi bărbați, în vârstă de 25 și 34 de ani, ambii din raionul Dubăsari. Cel de 34 de ani avea antecedente penale, fiind condamnat anterior la peste 4 ani de închisoare pentru trafic de droguri.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 24 kg de droguri, împărțite în șapte pachete cu praf cristalizat, asemănător cu mefedrona, și cinci pachete cu masă vegetală, similară marijuanei. În plus, polițiștii au ridicat cântare electronice, pachete zip-lock și telefoane mobile folosite la comiterea infracțiunii.

Drogurile, ar fi fost aduse ilegal din Ucraina și urmau să fie distribuite clienților din Moldova prin aplicația Telegram, printr-un sistem de ascunzișuri bine organizat.


La 14 iunie, cei doi suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar ancheta continuă pentru documentarea completă a grupării și destructurarea rețelei.
Autoritățile reamintesc că persoanele reținute beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței, iar probele au fost anexate la dosar pentru următorul proces judiciar.


Citește mai departe

topul săptămânii