Rețele de socializare

Moldova

Beat și cu 120km/h a intrat într-o mașină și a ucis un minor: Șoferul, condamnat la 8 ani de închisoare

Prin sentința Judecătoriei Strășeni, sediul Central din 19 august 2022, un bărbat din raionul Strășeni a fost condamnat la închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, pentru comiterea infracțiunii de conducere în stare de ebrietate a mijlocului de transport, soldat cu decesul unei persoane.

Publicat

Așadar, în cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, în seara zilei de 07 noiembrie 2021, bărbatul vizat, aflându-se la volanul automobilului, în timp ce se deplasa pe traseul R-1(Chișinău-Ungheni) din direcția mun. Chișinău în direcția orașului Strășeni, unde sectorul de drum se afla în reparație, ignorând indicatorul rutier, având viteză a comis tamponarea frontală cu un alt automobil, ce se deplasa regulamentar din sens opus, condus de o doamnă, care avea ca pasageri pe fratele acesteia și fiul ei minor.

Urmare a impactului automobilelor, persoanele menționate au fost transportate în stare gravă la instituția medicală, fiindu-le cauzate leziuni corporale grave, iar fiul minor în vârstă de 12 ani al doamnei care conducea mașina regulamentar, a decedat pe loc ca rezultat al vătămărilor corporale grave cauzate, incompatibile cu viața.

Precizăm că, potrivit datelor și probelor administrate de către procurori, s-a stabilit că, inculpatul a condus mijlocul de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, cu o alcoolemie de 1.88 g/l alcool în sânge, având în calitate de pasageri cinci persoane, dintre care doi minori. La fel, în cadrul anchetei desfășurate, s-a stabilit că, bărbatul condamnat în momentul producerii impactului avea viteza de deplasare a vehiculului de 120 km/h, peste limita admisă pe acea porțiune a traseului.


În cadrul ședinței de judecată, fiind audiat inculpatul nu și-a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii incriminate. Ulterior, din motivul eschivării acestuia de a se prezenta în ședința de judecată, în privința acestuia au fost inițiate măsuri de căutare, cu eliberarea unui mandat de arest în contumacie.

Totodată, la pronunțarea sentinței instanța de judecată a admis integral acțiunile civile înaintate de avocat în interesul părților vătămate, dispunând încasarea prejudiciului moral cauzat în sumă totală de 2 milioane lei din contul inculpatului.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.


Moldova

/VIDEO/ Motocicletă furată, în capitală: Trei tineri din Cahul, printre care și un minor, cercetați pe caz.

O motocicletă în valoare de circa 60 de mii de lei a fost furată din curtea unui bloc din capitală, iar trei tineri din Cahul, doi de 20 de ani și un minor de 16 ani, au ajuns pe mâna poliției.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, furtul a avut loc pe timp de noapte, în sectorul Buiucani. Bănuiții ar fi deteriorat sistemul de pornire al motocicletei parcate, după care au plecat cu aceasta într-o direcție necunoscută.

În urma măsurilor operative desfășurate de polițiștii sectorului Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, suspecții au fost identificați și reținuți la scurt timp.

Ulterior, în cadrul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora din Cahul, oamenii legii au depistat și au ridicat motocicleta sustrasă.


Cei doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.

Cercetările pe marginea acestui caz continuă.


Citește mai departe

Moldova

Nicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.

Fostul primar de la Boldurești Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani, a fost reținut în seara de 29 ianuarie, într-o nouă cauză penală. Potrivit poliției, acesta ar fi agresat și bătut un bărbat acum șase ani, pe când era primar în localitate. Acum acesta este cercetat penal pentru fapte de tortură și tratament inuman.

Publicat

Ciochină a fost reținut imediat de cum s-a pus pe pauză ședința din dosarul în care e învinuit că a tamponat mortal cu mașina un adolescent.
Poliția anunță că fostul edil de la Boldurești a fost reținut pentru 72 de ore, după ce în anul 2020 ar fi bătut și înjurat un bărbat, care avea dificultăți de deplasare.

Menționăm că în data de 29 ianuarie, procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil la Boldurești. Pe lângă aceasta, acuzatorii au solicitat ca fostul primar să nu poată șofa 9 ani și să achite 31.000 de lei prejudiciu statului.

În privința presupusului său complice, Ion Andronache, procurorii cer 3 ani de închisoare într-un penitenciar deschis.


Amintim că Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate.

Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Ciochină susține că este nevinovat și că totul ar avea o motivație politică.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Percheziții la Chișinău: Peste 100 de mașini, ridicate într-un dosar de contrabandă.

Peste 100 de mașini au fost ridicate în urma a patru percheziții efectuate pe 15 ianuarie, în municipiul Chișinău, într-un dosar de contrabandă instrumentat de Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS.

Publicat

Anchetatorii susțin că un grup format din cetățeni ai Republicii Moldova și ai României, în complicitate cu reprezentanți ai unui agent economic, ar fi introdus din Uniunea Europeană vehicule aparent legal, care ulterior erau dezmembrate și comercializate, cu încălcarea legislației vamale, pentru a evita achitarea taxelor.

Valoarea bunurilor vizate depășește 400 de mii de lei. În urma perchezițiilor au fost ridicate documente, tehnică de calcul și peste 100 de vehicule, atât funcționale, cât și parțial dezmembrate.

Doi bănuiți, cu vârste între 34 și 45 de ani, sunt cercetați penal în stare de libertate, iar investigațiile continuă.



Citește mai departe

topul săptămânii