Rețele de socializare

Moldova

Curier de acte false. Un moldovean, prins la frontiera română cu două permise pe care voia să le ducă în Spania

Publicat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unui cetăţean din Republica Moldova, două permise de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care s-au dovedit a fi falsificate.

În data de 18 august 2022, în jurul orei 11.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – judeţul Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un cetăţean R. Moldova, în vârstă de 38 de ani, pasager într-un autocar ce se deplasa spre Spania.

În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra bărbatului două permise de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, eliberate pe numele altor persoane.


Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false.

Cu privire la documente, bărbatul a declarat că o prietenă a soţiei l-a rugat să le preia din R. Moldova, de la o persoană necunoscută, urmând să le transporte în Portugalia.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.


Moldova

De la postul de muncă, la spital: Un bărbat a căzut de la înălțime, în timp ce lucra la un panou publicitar.

De la postul de muncă a ajuns pe patul de spital. Un bărbat de 42 de ani s-a accidentat după ce ar fi căzut de la înălțime, în timp ce efectua lucrări la un panou publicitar de pe bulevardul Renașterii Naționale din Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs pe 9 septembrie, în jurul orei 15:00. Poliția a fost alertată după ce bărbatul a fost găsit căzut la sol de un trecător.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 42 de ani. Preliminar, acesta efectua lucrări la un panou publicitar și ar fi căzut de pe o scară.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri.


Deocamdată nu se știe exact ce a provocat căderea. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și dacă au fost respectate regulile de securitate în timpul lucrărilor.


Citește mai departe

Moldova

Fără permis, băut și cu o mașină furată: Un tânăr a provocat un accident grav la Cojușna. A ajuns cu mașina furată în stâlp.

Fără permis, în stare avansată de ebrietate și la volanul unei mașini pe care ar fi furat-o. Așa a pornit la drum un tânăr de 21 de ani din Cojușna, care în cele din urmă s-a oprit într-un pilon de beton și într-un coș metalic pentru colectarea plasticului.

Publicat

Accidentul grav s-a produs pe 9 septembrie, în satul Cojușna din raionul Strășeni. Potrivit poliției, tânărul ar fi pierdut controlul mașinii și a ajuns direct în cele două obstacole.

După accident, polițiștii au făcut verificările și au constatat că șoferul nu avea permis de conducere. Mai mult, mașina pe care o conducea ar fi fost luată din fața porții unei gospodării din sat.

Testarea alcoolscopică a arătat că tânărul era beat criță. Acestaa avea o concentrație de 1,47 miligrame de alcool per litru în aerul expirat.


Deși mașina furată a fost grav avariată, șoferul buclucaș a scăpat nevătămat ca prin minune.

Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident teribil la Măgdăcești: Un tânăr rănit și o mașină făcută bucăți, după ce a rupt parapetul.

Un tânăr de 20 de ani și-a văzut moartea cu ochii, după ce a pierdut controlul mașinii din cauza vitezei excesive și a ajuns direct în parapet. Accidentul teribil s-a produs în amiaza zilei de 9 septembrie, pe traseul din localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni.

Publicat

Impactul a fost extrem de violent. Mașina a fost făcută bucăți, iar mai multe fragmente s-au împrăștiat pe șosea. Parapetul în care s-a tamponat tânărul a fost rupt pe o porțiune de câțiva metri.

În urma accidentului, șoferul de 20 de ani a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.


În imaginile filmate de martori și publicate ulterior pe internet, se poate vedea amploarea accidentului. Totodată, oamenii au surprins și momentul în care șoferul stă întins la pământ,iar medicii încearcă să-i acorde primul ajutor medical.

La fața locului au intervenit de urgență și polițiștii care urmează să documenteze cazul. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Preliminar, cauza accidentului ar fi viteza excesivă.


Citește mai departe

topul săptămânii