Rețele de socializare

Moldova

/AUDIO/ „Acum trebuie să-mi dea mie vreo 10 000 de lei”. Funcționari de la ANSA Ungheni şi oameni de afaceri, cercetați penal într-o amplă schemă de corupție

Mai mulți funcționari de la Direcția Teritorială Siguranţa Alimentelor din Ungheni a ANSA, precum și oameni de afaceri, fac obiectul anchetei ofițerilor DGT Nord a CNA și procurorilor Oficiului Nord al Procuraturii anticorupție, în mai multe dosare ce vizează fapte de corupere pasivă, activă și luare de mită. Aceștia sunt cercetați penal pentru eliberarea frauduloasă a zeci de certificate fitosanitare și sanitar-veterinare agenților economici.

Publicat

În cadrul documentării s-a constatat, că din decembrie 2021 și până în prezent, șeful interimar al Direcției Teritoriale Siguranța Alimentelor Ungheni, în complicitate cu doi subalterni responsabili de domeniul Sănătatea Plantelor, ar fi pus pe rol o schemă de estorcare de bunuri și bani de la agenți economici în schimbul certificatelor fitosanitare, ce permit exportarea produselor fără un control al mărfii. Sumele de bani ce ar fi fost primite sistematic de la exportatori variau între 3000 – 5000 lei, iar eliberarea actelor avea loc fără efectuarea verificărilor ce atestă inspecția mărfii, inclusiv în afara orelor de muncă și în zile de odihnă, când programul informațional nu permite acest lucru.

Într-o perioadă similară de timp, în cadrul aceleiași scheme de corupție, alți doi șefi de la Direcţie, responsabili de gestionarea domeniului Sănătate Animală, ar fi eliberat, pentru mită, certificate sanitar-veterinare agenților economici care duceau la abator animale neînregistrate în sistemul unic de evidență. Pentru a le da proveniență, funcționarii ar fi utilizat datele animalelor identificate și înregistrate după alte persoane fizice, în ”Sistemul de Identificare și Trasabilitate a Animalelor” la care aveau acces. Adeverințele veterinare, emise cu ilegalități, permiteau agenților economici și persoanelor fizice să vândă carnea în piețele specializate sau să o livreze în instituții publice, inclusiv grădinițe.

Astăzi, ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție Oficiului Nord au descins cu zeci de percheziții la birourile, domiciliile și automobilele a patru funcționari publici de la ANSA Ungheni și la doi agenți economici. În cadrul perchezițiilor, au fost depistate sume de bani în lei şi valută străină (circa 50 000 de lei și 2 500 de euro), proveniența mijloacelor financiare urmând a fi stabilită în cadrul anchetei, dar și blancuri de certificate necompletate, pe care erau aplicate ștampilele persoanelor juridice. Cele șase persoane perchezitionate sunt cercetate penal pentru corupere pasivă, corupere activă și luare de mită.


Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.


Moldova

/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.

Un bărbat de 57 de ani a fost arestat, fiind suspectat că ar fi bătut până la moarte un bărbat de 64 de ani din raionul Ștefan Vodă.

Publicat

Potrivit poliției, cazul a fost documentat de ofițerii Direcției investigații criminale a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii din Ștefan Vodă și procurorii Procuraturii Căușeni, oficiul Anenii Noi.

Anchetatorii au stabilit că victima, un bărbat din satul Olănești, i-ar fi permis suspectului, care se cunoștea cu fiica sa, să locuiască împreună cu el. La sfârșitul anului 2025, după ce au consumat alcool, între cei doi ar fi izbucnit un conflict. În timpul altercației, suspectul i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și picioarele.

Chiar dacă a observat că bărbatul nu se mai poate deplasa, agresorul nu a solicitat ajutor medical și ar fi amenințat-o pe fiica victimei să nu spună nimănui despre cele întâmplate.


A doua zi, după ce starea bărbatului s-a agravat, a fost chemată ambulanța. Din păcate, victima a decedat în drum spre spital.

În cadrul acțiunilor procesual-penale, suspectul a participat și la reconstituirea faptei, oferind detalii despre circumstanțele producerii agresiunii.

De asemenea, s-a stabilit că acesta a mai fost anterior condamnat pentru diverse infracțiuni, fiind eliberat din detenție în anul 2023 din Penitenciarul nr. 3 Leova.


În urma investigațiilor desfășurate timp de aproximativ două luni, suspectul a fost reținut pe 9 martie pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul este cercetat pentru vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, soldată cu decesul victimei, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 12 la 15 ani.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Găsită și amendată: O șoferiță, sancționată după ce nu a acordat prioritate legală pietonilor.

O șoferiță a fost sancționată de polițiștii de patrulare după ce nu a acordat prioritate pietonilor la o trecere din capitală.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în dimineața de 12 martie, la intersecția străzii Studenților cu bulevardul Moscova din cectorul Rîșcani. Potrivit poliției, femeia, în vârstă de 47 de ani, aflată la volanul unui automobil, nu a acordat prioritate pietonilor care traversau regulamentar strada.

În urma verificărilor, conducătoarea auto a fost identificată și sancționată contravențional. Aceasta a primit o amendă în valoare de 1.800 de lei și 5 puncte de penalizare.

Poliția reamintește că neacordarea priorității pietonilor este o abatere gravă în trafic. Dacă încălcarea este comisă repetat în decursul aceluiași an, sancțiunea poate ajunge până la 2.500 de lei, iar permisul de conducere poate fi suspendat pentru o perioadă de la 30 la 45 de zile.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.

Un tânăr de 25 de ani a fost reținut după ce ar fi furat motorină din camioane parcate pe marginea drumului, în mai multe localități din raionul Telenești. Potrivit anchetatorilor, acesta nu acționa singur, ci ar fi fost ajutat de o tânără de 18 ani.

Publicat

Cazurile au avut loc în luna februarie, în localitățile Mîndrești și Ratuș. Suspecții ar fi sustras motorină direct din rezervoarele camioanelor staționate pe acostamentul drumurilor.

Potrivit oamenilor legii, combustibilul era transportat cu un automobil închiriat, iar ulterior ar fi fost vândut. Prejudiciul provocat agenților economici este estimat la peste 17 mii de lei.

La 11 martie, polițiștii au descins la domiciliul suspectului, unde au efectuat percheziții. Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore.


Ancheta continuă, iar oamenii legii încearcă acum să stabilească toate circumstanțele și dacă în schemă au mai fost implicate și alte persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii