Rețele de socializare

Moldova

Trei minori depistați de polițiștii din Soroca, fiind suspectați de furt dintr-o grădiniță și răpirea unui automobil

Poliția din Soroca a fost alertată de angajatul unei grădinițe din satul Rublenița, care a comunicat că, a depistat lipsa unui calculator și a unui televizor din instituție. În aceeași noapte, poliția a fost informată și despre răpirea unui automobil de marca VAZ, care a fost parcat la poarta gospodăriei unui localnic.

Publicat

În urma măsurilor de investigații întreprinse, la scurt timp de la comiterea infracțiunilor, polițiștii din Soroca au identificat și localizat trei persoane suspecte. Aceștia s-au dovedit a fi trei minori de 14 ani, locuitori ai raionului Soroca, care anterior au mai comis și alte abateri și se află în vizorul poliției.

Actualmente, minorii sunt cercetați penal pentru furt, iar oamenii legii întreprind în continuare măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Menționăm că, lucrurile sustrase au fost găsite într-o casă părăsită din apropierea grădiniței, iar automobilul răpit, a fost găsit abandonat nu departe de casa proprietarului. Toate obiectele sustrase din grădiniță au fost restituite instituției și automobilul transmis proprietarului.


Inspectoratul de Poliție Soroca a sesizat reprezentanții administrației publice locale și ai Direcției asistență socială și protecție a familiei pentru luarea măsurilor legale în privința minorilor și soluționării situației create.

În acest context, îndemnăm întreaga comunitate să se implice la monitorizarea minorilor și să existe o colaborare a tuturor instituțiilor responsabile, inclusiv a reprezentanților autorităților publice, pentru a stopa fenomenul implicării minorilor la comiterea infracțiunilor.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii