Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Hoți cu ghinion: S-au mascat ca să jefuiască un schimb valutar, dar au fugit cu buzunarele goale

Trei indivizi au încercat să jefuiască o casă de schimb valutar, însă planurile acestora au fost date peste cap de către proprietar și agenții de pază. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 03:54, în orășelul Sîngera, din municipiul Chișinău.

Publicat

Potrivit surselor Deschide.MD apropiate anchetei, cei trei indivizi mascați și înarmați cu răngi metalice ar fi încercat să spargă peretele din spatele clădirii în care își are sediul schimbul valutar, însă după ce și-au dat seama că peretele este dublu, aceștia au intrat prin forțarea ușii unei frizerii din vecinătate.

Între timp, sistemul de alarmă a casei de schimb valutar s-a declanșat, iar la fața locului a intervenit proprietarul și agenții de pază până ca cei trei mascați să deschidă safeul.

Aceștia au fost impuși de circumstanțe să fugă de la fața locului cu mâinile goale.


Oamenii legii au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili identitate făptașilor, cu ulterioara reținere a acestora.


Advertisement

Moldova

Pieton tamponat mortal: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o mașină, la Vatra.

Un pieton a murit după ce a fost lovit de o mașină, în noaptea de 27 martie, în orașul Vatra din municipiul Chișinău.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 62 de ani, aflat la volanul unui automobil, din motive care urmează a fi stabilite de polițiști, a tamponat un bărbat cu vârsta de aproximativ 60 de ani. Acesta se afla pe marginea carosabilului, pe un sector de drum neiluminat.

În urma impactului violent, pietonul a suferit leziuni incompatibile cu viața și a decedat pe loc, până la sosirea ambulanței.

Șoferul a fost testat alcoolscopic cu aparatul Drager, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Escroci plasați în arest: Șase bărbați, inclusiv cetățeni străini, ar fi înșelat victimele de peste un milion de lei.

O nouă schemă de escrocherie a fost destructurată în capitală, după o serie de investigații desfășurate de polițiști și procurori din mai multe sectoare ale municipiului Chișinău.

Publicat

Oamenii legii au documentat activitatea mai multor grupări infracționale, implicate în înșelăciuni prin telefon, care au provocat un prejudiciu estimat la peste un milion de lei.

Potrivit anchetei, suspecții își contactau victimele, pretinzând că sunt angajați ai unor instituții bancare, ai poliției sau ai operatorilor de telecomunicații. Sub pretextul unor presupuse tentative de fraudă asupra conturilor bancare, aceștia convingeau victimele să își retragă economiile și să le transmită unor persoane „de încredere” sau să divulge datele confidențiale ale cardurilor.

În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au reținut șase bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, inclusiv cetățeni străini. În timpul perchezițiilor, asupra acestora au fost depistate carduri bancare, telefoane mobile, înscrisuri cu date de acces, dar și sume de bani a căror proveniență urmează să fie stabilită.


Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse cu închisoarea de până la 8 ani.

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregii arii a prejudiciului. Poliția reiterează apelul către cetățeni să nu ofere date personale sau bancare prin telefon și să verifice întotdeauna identitatea celor care solicită astfel de informații.


Citește mai departe

Moldova

A abuzat sexual doi copii: Un bărbat din sudul țării va petrece următorii 21 de ani în închisoare.

Sentință dură pronunțată de magistrații din sudul țării. Un bărbat de 45 de ani a fost condamnat la 21 de ani de detenție, după ce a fost găsit vinovat de abuzarea sexuală a doi minori, viol și răspândire de pornografie infantilă. Deși dovezile administrate de procurori sunt covârșitoare, inculpatul, care are antecedente penale, își susține în continuare nevinovăția.

Publicat

Potrivit actului de acuzare, ororile au început după ce inculpatul a adăpostit o tânără de 16 ani care nu avea o locuință, însă gestul aparent binevoitor s-a transformat într-un coșmar. Timp de două luni, adolescenta a fost agresată constant, iar în februarie 2025 ar fi fost violată. Mai mult, bărbatul a fotografiat victima fără haine și a folosit imaginile pentru a o șantaja, ulterior distribuindu-le pe o rețea de socializare.

Șirul abuzurilor nu s-a oprit aici. În luna mai a aceluiași an, individul a sechestrat timp de două zile un băiat de 12 ani, fratele fostei sale partenere, asupra căruia a comis acțiuni cu caracter sexual. Copilul a fost eliberat doar după intervenția forțelor de ordine, după ce bărbatul refuzase să îl predea mamei și surorii sale.

Magistrații au decis ca acesta să își execute pedeapsa de 21 de ani într-un penitenciar de tip închis. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.


Citește mai departe

topul săptămânii