Rețele de socializare

Moldova

O schemă de spălare de bani, dată peste cap de oamenii legii. Infractorii ar fi obținut ilegal peste 5 milioane de lei

Procuratura Anticorupție informează că, pe parcursul zilei de ieri, 26 iulie 2022 în comun cu angajații INI din cadrul IGP al MAI, au efectuat percheziții în peste 10 locații, în cadrul unui dosar penal pornit pe faptul spălării banilor.

Publicat

Din materiale cauzei se desprinde, că mai multe persoane din raza municipiului Chișinău, au pus la cale și au creat o schemă frauduloasă de legalizare a mijloacelor financiare obținute din surse ilicite de venit.

În acest sens, aceștia au creat și înregistrat mai multe persoane juridice pe fondatori diferiți, companiile însă erau gestionate de fapt de una și aceiași persoană, acestea având adrese comune la subdiviziunile în care își desfășoară activitatea, fiind amplasate pe 3 adrese în municipiul Chișinău.

În continuare, banii uneia din aceste companii care presta servicii IT, proveniți din evitarea achitării taxelor și impozitelor la stat, precum și din tranzacții fictive încheiate cu alte entități juridice, sub pretextul prestării acesteia de către alte companii implicate în această schemă prejudiciabilă a serviciilor de vulcanizare, de ornamentare și de altă natură, erau transferate fictiv între persoanele juridice investigate, astfel banii respectivi erau introduși ulterior în circuitul legal.


Prin această metodă, într-o perioadă de un an și jumătate, făptuitorii au obținut ilegal suma de cel puțin 5 334 907 lei.

În rezultatul perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mai multe documente, suporturi tehnice de stocare a informațiilor, ștampile și alte obiecte care au legătură cu dosarul penal investigat și care urmează a fi cercetate în cumul cu alte probe administrate pe caz, iar procurorii au reținut o persoană pe un termen de 72 ore.

În acest context, ținem să asigurăm că, investigațiile penale pe acest caz se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanelor vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal.


Moldova

Victime ale imprudenței: Trei persoane au suferit arsuri în urma unor incendii izbucnite într-o singură zi.

Trei persoane au suferit arsuri în urma unor incendii izbucnite într-o singură zi în diferite regiuni ale țări.

Publicat

Primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 2 februarie, într-o gospodărie din localitatea Sîrcova, raionul Rezina, unde apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 04:27. Flăcările au cuprins un automobil parcat în curtea locuinței, iar o echipă de pompieri și salvatori a intervenit prompt, reușind lichidarea incendiului. În urma arderii, salonul vehiculului a fost afectat parțial. Până la sosirea pompierilor, proprietarul mașinii, un bărbat de 50 de ani, a încercat să stingă focul și a suferit arsuri parțiale la membrele superioare, precum și intoxicație ușoară cu monoxid de carbon. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportat la spital pentru investigații suplimentare. Conform cercetărilor preliminare, incendiul s-ar fi produs după ce bărbatul a încercat să încălzească rezervorul de combustibil cu ajutorul unui arzător.

Un alt incendiu a avut loc în seara aceleiași zile, într-o gospodărie din orașul Cupcini, raionul Edineț. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit în interiorul unui garaj din curtea unei case de locuit. Două echipe de pompieri au intervenit la fața locului și au reușit să lichideze incendiul la ora 20:40, împiedicând extinderea flăcărilor către locuință. Proprietarul, un bărbat de 60 de ani, a suferit arsuri parțiale de gradul I–II în regiunea capului, în timp ce evacua din garaj două automobile. Acesta a primit ajutor medical la fața locului, fără a necesita spitalizare. În urma cercetărilor efectuate, specialiștii au stabilit că incendiul ar fi izbucnit de la un cazan de încălzire improvizat, care funcționa pe bază de ulei uzat.

Cel de-al treilea caz s-a produs în seara zilei de 2 februarie, într-o casă de locuit din municipiul Bălți, unde apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:20. Vecinii au observat fum dens ieșind din interiorul locuinței și au alertat autoritățile. La fața locului au intervenit două echipe de pompieri și salvatori, care, în timpul lichidării incendiului, au depistat proprietara casei, o femeie de 60 de ani, aflată în stare de inconștiență. Victima a fost evacuată de urgență, iar salvatorii au efectuat manevre de resuscitare, reușind să îi salveze viața. Ulterior, femeia a fost preluată de serviciul medical de urgență și transportată la spital, fiind diagnosticată cu arsuri de gradul I și II la membrele inferioare, precum și intoxicație cu produsele de ardere. Flăcările au afectat parțial bunurile dintr-o odaie. Conform concluziilor preliminare ale specialiștilor IGSU, incendiul ar fi izbucnit, cel mai probabil, din cauza imprudenței în timpul fumatului, la fața locului fiind depistate mucuri de țigări.


În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor că utilizarea focului deschis, exploatarea instalațiilor de încălzire improvizate și nerespectarea regulilor de securitate în timpul fumatului pot avea consecințe grave asupra vieții și sănătății. Salvatorii îndeamnă populația să evite fumatul în interiorul locuințelor, în special în apropierea materialelor combustibile, și să nu lase țigările aprinse fără supraveghere.

Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore pompierii și salvatorii au intervenit în 26 de situații de risc, iar de la începutul anului 2026, în Republica Moldova au fost înregistrate 307 incendii, soldate cu 33 de decese.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Inspectori INSP cercetați penal: Ar fi falsificat amenzi și ar fi luat mită de la șoferi.

Doi angajați ai Inspectoratului Național de Securitate Publică sunt cercetați penal după ce ar fi falsificat procese-verbale și ar fi luat bani de la șoferi pentru a-i scăpa de sancțiuni.

Publicat

Potrivit ofițerilor Serviciului Protecție Internă și Anticorupție, care au acționat împreună cu procurorii PCCOCS, cei doi angajați ai INSP ar fi comis ilegalitățile pe parcursul anului 2025.

Anchetatorii susțin că inspectorii ar fi întocmit procese-verbale pentru încălcarea regulilor de circulație pe numele unor persoane care, în realitate, nu au comis abaterile. Mai mult, documentele ar fi fost perfectate pe numele unor cetățeni străini care, la momentul presupuselor încălcări, nici nu se aflau pe teritoriul Republicii Moldova. Prin această schemă, șoferii care au încălcat legea ar fi fost scăpați de răspundere.

Totodată, oamenii legii spun că bănuiții ar fi cerut bani de la conducători auto opriți în localități din raioanele Nisporeni și Ungheni. Aceștia ar fi pretins că șoferii au depășit limita de viteză cu 20-30 de kilometri la oră, abatere pentru care legislația prevede amendă de până la 1200 de lei și aplicarea a patru puncte de penalizare. În schimb, inspectorii ar fi primit sume de aproximativ 500 de lei și 50 de euro pentru a nu aplica sancțiunile legale.


În cadrul investigațiilor au fost efectuate percheziții în automobilul de serviciu și asupra persoanelor vizate, de unde au fost ridicate probe considerate relevante pentru cauza penală.

Ulterior, procurorii PCCOCS au examinat materialele acumulate și le-au înaintat celor doi inspectori învinuirea pentru fals în acte publice și corupere pasivă. Urmărirea penală continuă.


Citește mai departe

Moldova

Accident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.

Accident extrem de grav, la Strășeni. Un băiat de 14 ani a murit, iar o fetiță de 12 ani luptă pentru viață, după ce au fost loviți de o mașină chiar pe trecerea de pietoni.

Publicat

Tragedia s-a produs în seara de 2 februarie, în jurul orei 19:00, în direcția spre Chișinău. Potrivit Poliției, un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui automobil, a tamponat doi minori care traversau regulamentar strada, pe marcajul pietonal.

Impactul a fost extrem de violent. Copiii, o fetiță de 12 ani și un băiat de 14 ani, au fost transportați de urgență la Spitalul Raional Strășeni, în stare gravă. Din păcate, în pofida eforturilor medicilor, băiatul a decedat ulterior în secția de terapie intensivă. Copila, la rândul ei, a fost transferată în dimineața de 3 februarie la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Potrivit medicilor, minora este conștientă, însă starea ei general rămâne gravă.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a ieșit negativ. Pe caz a fost inițiată o anchetă penală, iar conducătorul auto a fost reținut, conform procedurilor legale. Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul sunt investigate de oamenii legii.


Între timp, presa scrie că automobilul implicat în accident ar fi fost condus de un polițist debutant. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, tânărul de 19 ani ar fi angajat al Ministerului Afacerilor Interne din 31 octombrie 2025 și s-ar fi deplasat cu viteză excesivă în momentul producerii tragediei.

Ancheta este în desfășurare, iar oamenii legii urmează să stabilească toate detaliile acestui accident tragic.


Citește mai departe

topul săptămânii