Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Amenzi matinale, împărțite de INSP. Ce sancțiuni au primit șoferii care au virat neregulamentar la stânga

Unii șoferi din capitală nu se tem nici de accidente nici de amenzi. În dimineața de 15 iulie, ofițerii INSP au organizat verificări la intersecția străzilor Albișoara și Alexandru Pușkin din capitală, acolo unde șoferii deseori virează la stânga de pe benzile ce-i obligă să se deplaseze doar înainte.

Publicat

VALERIU CARP, OFIȚER SUPERIOR, SECȚIA SISTEMATIZARE CIRCULAȚIE RUTIERĂ, INSP: „Deci, la intersecția Pușkin cu Albișoara, persistă des încălcări, anume că conducătorii auto din banda din dreapta, din grabă sau neatenție, se deplasează la stânga, ceea ce pune în pericol securitatea circulației rutiere”.

Chiar dacă în apropierea intersecției se aflau trei echipaje ale INSP, unii șoferi nu au existat și au încălcat regulamentul chiar sub ochii agenților de patrulare. Aceștia s-au ales cu sancțiuni.

Deși automobiliștii nu au vrut să vorbească în fața camerei, majoritatea au declarat că au încălcat din cauza că se grăbeau, iar banda destinată virării era mai aglomerată decât cele ce permit deplasarea înainte. Indiferent de cauze și pretexte, 15 șoferi care au încălcat regulamentul au fost sancționați.


VALERIU CARP, OFIȚER SUPERIOR, SECȚIA SISTEMATIZARE CIRCULAȚIE RUTIERĂ, INSP:„Pentru asemenea încălcări este prevăzută sancțiunea de 750 până la 1500 de lei amendă cu aplicarea a 3 puncte de penalizare”.

Potrivit oamenilor legii, anume din cauza încălcărilor, în această intersecție deseori au loc accidente de circulație.

ANA CHISELIȚA, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL NAȚIONAL DE SECURITATE PUBLICĂ: „Conform datelor statistice de la începutul anului curent, la intersecția străzilor Albișoara și Pușkin au fost comise șapte accidente rutiere, comparativ cu perioada anului trecut, în care s-au comis 13 accidente rutiere, iar două persoane au suferit diverse traumatisme”.


Potrivit INSP, zilnic oamenii legii sancționează circa 200 de șoferi care nu respectă cerințele indicatoarelor și marcajelor rutierei.

ANA CHISELIȚA, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL NAȚIONAL DE SECURITATE PUBLICĂ: „Totodată, de la începutul anului curent, polițiștii au sancționat peste 40 de mii de conducători auto care neglijat regulile de circulație rutieră, ce ține de linia dublă continuă, marcajul longitudinal, indicatoarele de semnalizare rutieră și altele”.

În acest context, INSP roagă încă o dată toți conducătorii auto să dea dovadă de prudență și să respecte RCR, pentru a nu-și pune propria viață, dar și viețile celor din jur în pericol.

echipa.md


Advertisement

Ediție TV

Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.

Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.

Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.



Citește mai departe

Ediție TV

Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România

Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.

Publicat

În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.

În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.

Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.


Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.

Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.

Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români

A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.

Publicat

Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.

Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.

Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.


Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”

Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.

 


Citește mai departe

topul săptămânii