Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Intervenție SMURD Suceava-Chișinău: Pacientă de 64 de ani, transportată din România

În după amiaza zilei de 11 iulie 2022, la ora 17:15 un echipaj aero – medical SMURD a efectuat o intervenție aeriană pentru a transporta o femeie în vârstă de 64 de ani, cetățean a Republicii Moldova, din Suceava, România spre municipiul Chișinău.

Publicat

Potrivit datelor IGSU, aceasta a suferit un accident vascular ischemic, având insuficiență respiratorie. Pe parcursul zborului pacienta o fost monitorizată permanent de medicii și paramedicii SMURD.

Elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde femeia a fost preluată de o echipă de medici şi transportată la Spitalul Republican din Chișinău, pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Conform IGSU, de la începutul anului 2022 aceasta este a șasea intervenție aero-medicală realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.



Moldova

/VIDEO/ Ar fi adus cocaină prin contrabandă: Un lider străin și doi complici din Chișinău, prinși în flagrant.

Ofițerii Direcției Antidrog a INI, împreună cu polițiștii și procurorii din Strășeni, au destructurat o grupare specializată în contrabanda și comercializarea cocainei pe teritoriul Republicii Moldova.

Publicat

Timp de o lună, oamenii legii au monitorizat activitatea a doi bărbați din Chișinău, de 36 și 37 de ani, care ar fi pus pe roate o rețea bine organizată de distribuție. Potrivit anchetei, aceștia nu vindeau drogurile oricui, ci doar consumatorilor „verificați”, prin intermediari de încredere, în încercarea de a evita atenția autorităților.

În urma investigațiilor, s-a stabilit că liderul grupării este un cetățean străin, în vârstă de 38 de ani, responsabil de introducerea cocainei în țară prin contrabandă. Drogurile erau ulterior preluate de complicii săi din capitală și distribuite către consumatorii finali.

Pe 11 martie, cei doi suspecți din Chișinău au fost prinși în flagrant, cu suportul mascaților de la „Fulger”, chiar în momentul în care încercau să vândă mai multe doze de cocaină.


Perchezițiile efectuate ulterior au scos la iveală aproximativ 30 de grame de cocaină, un cântar electronic de înaltă precizie, pachețele de tip zip-lock, telefoane mobile folosite în schemă și bani – circa 10.000 de lei și 210 euro.

La scurt timp, a fost prins și liderul grupării. Acesta a fost reținut după ce a intrat în Republica Moldova prin punctul de trecere „Giurgiulești–Galați”, la volanul unui bolid de lux. Suspectul a fost monitorizat de oamenii legii până pe traseul „Chișinău–Cimișlia”, unde a fost oprit.

În urma percheziției, asupra acestuia a fost găsit un pachet vacuumat, învelit în bandă adezivă, care conținea 55 de grame de cocaină. În automobil au mai fost descoperite telefoane și bani.


Valoarea totală a drogurilor scoase din circuit depășește 230.000 de lei. Potrivit estimărilor, un gram de cocaină era vândut pe piața neagră cu sume între 135 și 170 de euro.

La solicitarea procurorilor, cei trei suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. La moment, aceștia riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

Ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele și pentru identificarea altor persoane implicate în schemă.


Citește mai departe

Moldova

Alcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.

Un caz mai puțin obișnuit de „răpire a unui automobil” s-a încheiat cu un derapaj spectaculos pe un traseu din raionul Fălești, iar polițiștii investighează acum circumstanțele.

Publicat

Totul s-a întâmplat în dimineața de 19 martie, în jurul orei 08:50. Proprietarul mașinii, un bărbat de 34 de ani din raionul Telenești, a alertat poliția și a declarat că i-a fost răpită mașina. Potrivit oamenilor legii, bărbatul păgubaș se afla în vizită la un cunoscut din satul Mărăndeni. Se pare că ospitalitatea a avut un efect neașteptat: gazda, în vârstă de 33 de ani, a luat cheile „fără acord” și s-a urcat la volan.

Plimbarea neautorizată s-a încheiat aproape la fel de repede precum a început: în apropierea satului Răuțel, șoferul a pierdut controlul mașinii și a derapat într-un canal de scurgere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Testul alcoolscopic a confirmat bănuielile: bărbatul avea 0,95 mg/l alcool în aerul expirat, adică o stare de ebrietate avansată.


Polițiștii continuă să documenteze cazul.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Descinderi antidrog la Strășeni: Trei bărbați, documentați pentru consum și trafic de narcotice.

Polițiștii din Strășeni au intensificat acțiunile de combatere a traficului și consumului de droguri, fiind documentată activitatea ilegală a trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani. Descinderile au avut loc în localitățile Strășeni, Lozova și Lupa-Recea.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, unul dintre suspecți a fost surprins în flagrant în timp ce ridica o cantitate de marijuana, comandată prin intermediul aplicației Telegram, metodă tot mai des utilizată în distribuirea substanțelor narcotice.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, polițiștii au depistat și ridicat mai multe substanțe suspecte, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Toate probele au fost transmise pentru expertiză, în vederea stabilirii exacte a tipului și cantității de substanțe interzise.

Persoanele vizate sunt cercetate în conformitate cu legislația în vigoare, iar polițiștii continuă acțiunile de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în această activitate ilegală.



Citește mai departe

topul săptămânii