Rețele de socializare

Moldova

Detalii șocante despre decesul copilului de trei luni, aruncat peste geam de tatăl său. Ce spun martorii care au depistat cadavrul bebelușului

Detalii noi în cazul copilului de trei luni, care a decedat luni seara, după ce tatăl l-ar fi aruncat peste geam. Potrivit poliției, în timpul producerii tragediei de pe strada Alba Iulia din Capitală, mama nu se afla acasă. Oamenii legii deocamdată refuză să spună motivul pentru care tatăl și-ar fi omorât copilul.

Publicat

Cazul a provocat mai multe reacții pe rețelele de socializare, iar unii martori descris situația de la fața locului, scrie Realitatea.MD.

„Am văzut cu ochii mei copilașul jos la pământ, cuvinte nu ajung pentru a descrie tragedia.
Când mama copilului a trecut indiferentă pe lângă ambulanță, unde îngerașul se zbătea între viață și moarte și nu a dat o lacrimă, nu a cerut să își vadă copilul și calmă a urcat în mașina poliției. Prea mare tragedie, piciorușele celea micuțe, când le-am văzut, lacrimile curgeau necontenit Dumnezeu să te primească în împărăția sa suflet nevinovat”, a scris Angela Malic.


Precizăm că luni, în data de 4 iulie, un bărbat de 28 de ani, de origine străină, a fost reținut pentru comiterea unui omor.

Acesta și-ar fi aruncat pruncul de doar 3 luni pe geam, de la etajul 4 al unui bloc de locuit din sectorul Buiucani din Chișinău.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor. Angajații poliției de comun cu procurorul urmează să stabilească toate circumstanțele.


Moldova

Șofer prins beat, cu mită la pachet: Un bărbat, condamnat la un an și 3 luni de pușcărie și 200 mii lei amendă.

Un bărbat de 35 de ani din Fălești a fost condamnat la un an și 3 luni de închisoare, după ce a fost prins conducând în stare de ebrietate și a încercat să-i mituiască pe polițiști. Totodată, instanța i-a aplicat și o amendă usturătoare – 200 de mii de lei – și i-a anulat dreptul de a conduce.

Publicat

Totul s-a întâmplat în noaptea de 19 martie 2025, când bărbatul se afla la volanul unui microbuz, pe o stradă din orașul Fălești. Oprit de polițiști și testat cu aparatul „Drager”, acesta s-a dovedit a fi în stare de ebrietate avansată. În speranța că va scăpa de dosar penal, individul a scos din buzunar 10.000 de lei și i-a oferit agenților, încercând să-i mituiască. Oamenii legii au refuzat banii și au raportat fapta.
Procurorii din Fălești l-au trimis în judecată pentru conducere în stare de ebrietate și corupere activă. În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut vina, iar cauza a fost examinată în procedură simplificată.
Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Bălți, sediul Fălești, însă nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Nord.


Citește mai departe

Moldova

Mașini fictive, bani reali: Opt persoane, condamnate pentru o escrocherie de milioane, organizată din penitenciar.

O rețea de escroci, coordonată din Penitenciarul Bălți, a fost destructurată după ce a reușit să păcălească cel puțin 25 de persoane, provocând un prejudiciu de peste 4,4 milioane de lei. Opt membri ai grupării au fost condamnați de Judecătoria Chișinău la pedepse cuprinse între trei ani cu suspendare și 12 ani de detenție.

Publicat

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, trei deținuți, care au orchestrat schema din spatele gratiilor, vor executa câte 12 ani suplimentari peste pedepsele pe care le aveau deja. Un complice aflat în libertate, originar din Bălți, a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Alte trei persoane – un bărbat și două femei din același municipiu – au primit pedepse de la 6 la 8 ani.
Printre condamnați se numără și o femeie din Ialoveni, fără antecedente penale, care a avut un rol minor în rețea, fiind responsabilă de transferul banilor încasați drept „arvună” pentru mașini fictive. Ea a fost pedepsită cu 3 ani de închisoare, cu suspendare.
Alte trei persoane, inclusiv doi soți, au fost condamnate în lipsă, fiind în continuare date în urmărire. Totodată, încă trei complici care și-au recunoscut vina vor fi judecați într-un dosar separat.
Escrocheria a fost pusă în aplicare între 2020 și 2021, de către deținuți condamnați anterior pentru infracțiuni grave, precum omor și răpire, în complicitate cu persoane din afara închisorii. Infractorii publicau online anunțuri false de vânzare a unor automobile „aduse din Germania”, iar pentru a convinge victimele, solicitau avansuri între 1.500 și 3.000 de euro, plus „taxe de vămuire” de până la 120.000 de lei. Pentru a da credibilitate escrocheriei, prezentau contracte și recipise aparent autentificate notarial.
Banii furați erau folosiți pentru a introduce ilegal în penitenciar telefoane mobile, cartele SIM, alcool și alte bunuri. Pentru a nu fi depistați, membrii rețelei apelau la intermediari – inclusiv persoane aflate în căutarea unui loc de muncă – care transportau sumele prin microbuze.
Ancheta a scos la iveală și un act de intimidare violentă: un martor-cheie a fost agresat fizic de trei indivizi din Ungheni, la cererea unui inculpat deja condamnat, pentru a-l forța să-și retragă declarațiile. Victima a suferit o fractură la mână și a leșinat de două ori în urma bătăii. Cei trei agresori au fost ulterior condamnați de Judecătoria Ungheni la pedepse de până la 1 an și 6 luni de închisoare sau amendă.
Dosarul penal conține peste 60 de volume și a fost deschis în urma a 60 de percheziții desfășurate în noiembrie 2021. Acesta a ajuns pe masa instanței în mai 2022. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, toți inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Asigura piața drogurilor din Căușeni: Un bărbat de 40 de ani, reținut de polițiști cu narcotice asupra sa.

Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de polițiștii din Căușeni, fiind bănuit că punea în circulație droguri în proporții mari. Individul acționa împreună cu alți complici, care, deocamdată, nu au fost identificați. În momentul reținerii, suspectul ar fi recunoscut că are asupra sa droguri sintetice, cunoscute sub denumirea de „sare”.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, bărbatul făcea parte dintr-o rețea care urmărea să obțină profituri considerabile din vânzarea substanțelor narcotice. Pentru documentarea activității sale infracționale, polițiștii au desfășurat patru percheziții la adresele frecventate de suspect. În urma descinderilor, au fost ridicate droguri deja porționate pentru distribuție, aparate artizanale pentru consum, seringi folosite și un cântar de mare precizie.

Bărbatul a fost plasat în arest pentru 72 de ore. Între timp, oamenii legii încearcă să stabilească întreaga cantitate de droguri distribuită și să identifice ceilalți membri ai rețelei.

Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă între 3 și 7 ani de închisoare.



Citește mai departe

topul săptămânii