Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Vânzări suspecte pe piața FOREX

O nouă etapă în dosarul fraudei de peste 1,5 milioane de euro, legată de vânzările suspecte pe piața financiară.

Publicat

Procurorii anticorupție au cerut 30 de zile de arest preventiv pentru 22 din cele 24 de persoane reținute. Totodată, procurorii au făcut publică și o parte din stenograma discuțiilor purtate de persoanele vizate în dosar.

În secvența audio se aude cum unul dintre reprezentanții firmei își ceartă subalternii sau colegii deoarece aduc un venit prea mic companiei. Acesta mai spune că anul trecut a câștigat prin escrocherie jumătate de milion de euro, anul acesta însă, îi este frică să calculeze:

„În ultima lună 4900, la naiba, băieți, nu e bine, care jumătate de milion… dacă voi aduna măcar 150.000. E cam amuzant și trist, pentru că dacă în cu un an înainte am câștigat 25 de mii, adică în trecut, pentru acesta mi-e frică chiar să număr”.


De asemenea, în discuțiile publicate de ofițerii anticorupție se arată cum managerul își amenință subalternii cu concedierea dacă nu vor fi destul de productivi în activitatea lor:

„Deci, lucrăm pentru perspectivă, dar cel mai important, noi trebuie să adunăm clienți pentru companie. Sunteți oameni buni, sunteți băieți amuzanți, sunteți sociabili, dar dacă în trei luni nu aduceți client… ne dăm mâna călduros unul cu celălalt și vă doresc succes în noile voastre eforturi. Semnezi cererea de eliberare și gata”.

Amintim că cei 24 de suspecți, angajați la o firmă de consultanță a potențialilor investitori pe piața financiară sunt bănuiți că timp de doi ani ar fi deposedat de bani sute de moldoveni, ruși și cetățeni ai Kazahstanului, obținând peste 1,5 milioane de euro.


Firma la care activau bănuiții este înregistrată în Cipru, dar cu reprezentanță în Chișinău. Suspecții identificau victimele și se prezentau drept angajații filialei moldovenești ai unei companii existente în Rusia, renumite pe piața financiară și le convingeau să facă investiții de zeci și sute de mii de euro, inclusiv pe piața Forex. După ce depuneau banii pe conturile gestionate de membrii grupului, aflau că tranzacțiile au eșuat, iar investițiile au fost neprofitabile.

Ca să șteargă urmele infracțiunii, bănuiții sistau comunicarea cu victimele, schimbându-și numerele de telefon și eliminând toate platformele pe care contactau.

În urma perchezițiilor, desfășurate pe 25 mai, au fost ridicate 14 500 de euro și 4000 de dolari, patru automobile de lux, carduri bancare, înscrisuri de ciornă, telefoane, calculatoare și alți purtători de informații. Mai multe conturi bancare, deschise în Cipru, Marea Britanie și Coreea de Sud, prin intermediul cărora se operau tranzacțiile suspecte, au fost blocate în afara țării. Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.


Ediție TV

Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.

Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.

Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.



Citește mai departe

Ediție TV

Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România

Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.

Publicat

În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.

În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.

Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.


Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.

Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.

Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români

A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.

Publicat

Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.

Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.

Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.


Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”

Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.

 


Citește mai departe

topul săptămânii