Moldova
/VIDEO/ Poliția oferă imagini cu reținerea celor doi bărbați care l-au împușcat pe tânărul de 29 de ani într-o pădure la Sîngerei
Ofițerii de investigații ai Inspectoratului Național de Investigații în comun cu cei de urmărire penală a DGUP a IGP și polițiștii din mun. Chișinău, Bălți, raioanele Criuleni, Hîncești și Sîngerei, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au reținut doi bărbați bănuiți de comiterea omorului din noaptea de luni, 23 mai, în extravilanul unui sat din raionul Sângerei și au ridicat și arma din care s-ar fi tras.
Astfel, ofițerii de investigații ai INI, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție din Sângerei și de comun cu Direcția Generală Urmărire Penală a IGP au efectuat mai multe percheziții în Chișinău și raioanele republicii. Drept urmare, la unul din bănuiți a fost depistată și ridicată arma din care ar fi fost comisă crima. Luneta era deținută ilegal și este dotată cu termovizor. De asemenea, a fost ridicat mijlocul de transport folosit la comiterea crimei, pentru cercetări ulterioare.
Totodată, în cursul investigării faptelor de deținere ilegală de arme, au fost efectuate mai multe percheziții și în alte raioane ale țării. Acolo, oamenii legii au ridicat mai multe arme de vânătoare cu țeava lisă și ghintuită, pistoale și muniții, telefoane mobile, tehnică specială destinată vânatului ilegal.
Bănuiții au vârsta de 38 și 44 de ani, sunt domiciliați în Chișinău și Sângerei și ambii au antecedente penale. Urmează ca procurorii PCCOCS să le formuleze învinuirile și să solicite aplicarea arestului preventiv, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Investigațiile continuă, în vederea stabilirii altor amănunte relevante comiterii crimei.
Acțiunile de reținere a suspecților au fost desfășurate cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”.
Moldova
Vântul a cauzat tragedii: Un bărbat a decedat după ce, din cauza vântului puternic, un copac a căzut peste el.
Vântul puternic a făcut ravagii în toată țara. Sub cod portocaliu, rafalele din ziua de 26 aprilie au provocat sute de incidente, pagube materiale și, din păcate, victime.
Cel mai grav caz a fost înregistrat în sectorul Rîșcani al capitalei, unde un bărbat de 85 de ani a murit după ce un copac s-a prăbușit peste el într-un parc. Victima a fost transportată în stare inconștientă la spital, însă medicii nu i-au mai putut salva viața.
Potrivit datelor Poliției, au fost înregistrate 232 de incidente la nivel național. Cinci persoane au fost traumatizate, iar zeci de copaci au fost doborâți de vânt — atât pe carosabil, cât și peste automobile. De asemenea, au fost semnalate 21 de fire electrice căzute și zeci de alte situații de risc, inclusiv acoperișuri smulse, garduri distruse și avarii la rețelele energetice. În total, 17 localități au rămas temporar fără energie electrică.
În capitală, o femeie de 66 de ani a fost rănită după ce un panou publicitar s-a desprins de pe o clădire și a căzut peste ea, iar un copil de 6 ani a fost grav rănit după ce un copac s-a prăbușit la Grădina Zoologică.
Situații dificile au fost raportate și în teritoriu. La Orhei și Strășeni, bucăți de ardezie desprinse de pe acoperișuri au avariat mai multe mașini, iar la Rezina, acoperișul unei locuințe a fost smuls de vânt, fiind distruse trei automobile. În municipiul Bălți, dar și în raioanele Rîșcani, Fălești și Soroca, au fost înregistrate numeroase cazuri de arbori și crengi căzute, dar și elemente desprinse de pe construcții.
Pe mai multe trasee naționale și regionale, circulația rutieră s-a desfășurat cu dificultate. Pe drumul regional între localitățile Cania și Cîrpești din raionul Cantemir, dar și pe traseele Cahul–Vulcănești și o porțiune de traseu din raionul Leova, copacii căzuți și cablurile electrice au blocat parțial circulația.
În Chișinău, mai multe străzi, inclusiv bulevardul Dacia și strada Tăbăcăria Nouă, au fost afectate de copaci doborâți.
La rândul lor, salvatorii și pompierii au intervenit masiv pentru lichidarea consecințelor. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în doar o zi au fost realizate 118 misiuni de intervenție, dintre care 90 au vizat defrișarea și deblocarea arborilor căzuți, iar 26 — înlăturarea obiectelor periculoase de la înălțime.
Intervențiile au avut loc în mai multe raioane ale țării, inclusiv Bălți, Fălești, Sângerei, Ungheni, Florești, Călărași, Strășeni, Dubăsari, Leova, Căușeni și Ștefan Vodă, dar și în municipiul Chișinău, unde au fost înregistrate 35 de intervenții.
În capitală, salvatorii au intervenit pe strada Salcâmilor, unde acoperișul unei clădiri a fost smuls pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. De asemenea, la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu și Armenească, un copac a căzut peste un automobil în care se aflau două persoane, una dintre acestea fiind preluată de medici pentru investigații.
Totodată, în comuna Grătiești au fost avariate stații de așteptare, iar în mai multe localități au fost smulse zeci de foi de ardezie de pe acoperișuri.
În total, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 222 de situații de risc.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să manifeste prudență maximă și să apeleze Serviciul 112 în cazul oricărei situații de urgență.


































Moldova
Tentativă de omor la Fălești: Victima se zbate între viață și moarte la spital, iar suspectul a fost reținut.
Tentativă de omor în orașul Fălești. Un conflict izbucnit într-un local s-a transformat într-un caz grav de violență.
Potrivit poliției, incidentul s-a produs în seara de 24 aprilie, într-un local amplasat pe teritoriul gării auto. Din informațiile preliminare, între un tânăr de 19 ani și un bărbat de 72 de ani a izbucnit o ceartă, care a degenerat rapid.
Victima a fost găsită în stare inconștientă și a fost transportată de urgență la spitalul raional, unde primește îngrijiri medicale.
Suspectul a fost reținut de polițiști chiar la fața locului. Testarea alcoolscopică a arătat că acesta se afla în stare de ebrietate avansată în momentul comiterii faptei.
Potrivit autorităților, apelul la poliție a fost făcut chiar de mama tânărului. În baza declarațiilor acesteia, oamenii legii urmează să verifice și eventuale informații privind starea de sănătate mintală a suspectului.
Cazul este investigat sub aspectul infracțiunii de tentativă de omor. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului și pentru a lua măsurile legale care se impun.
Moldova
Șoc și groază, în lift: Un recidivist, fiind gol-pușcă, a atacat o femeie și pe fiica ei de 3 ani. Acum va sta după gratii.
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat pentru acte de huliganism, după un incident grav produs într-un bloc de locuit din municipiul Chișinău, în care au fost vizați o femeie și copilul acesteia.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, faptele s-au produs în seara zilei de 2 februarie 2024. O femeie și fiica sa de 3 ani se întorceau acasă și au urcat cu ascensorul până la etajul unde locuiau. La ieșirea din lift, pe palierul etajului, acestea au observat haine pe jos, iar un bărbat, care era complet dezbrăcat, s-a apropiat de ele adresându-le cuvinte necenzurate și amenințări.
Pentru a evita contactul, femeia a tras copilei gluga pe cap și ambele au fugit în ascensor. În acel moment, individul ar fi blocat ușa liftului cu un cuțit, împiedicând închiderea acestuia, după care a lovit ușa repetat cu pumnii și picioarele și a continuat să manifeste comportament obscen în zona palierului.
Din cauza acțiunilor acestuia, liftul a fost avariat și a rămas blocat, iar cele 2 victime au fost nevoite să aștepte aproximativ 30 de minute până la intervenția mecanicilor, care au înlăturat defecțiunea.
Prin sentința instanței, bărbatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de huliganism și condamnat la 2 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
Procurorii au anunțat că vor contesta sentința în partea încadrării juridice, solicitând recalificarea faptei și sub aspectul lipsei ilegale de libertate a două persoane, inclusiv a unui minor, capăt de acuzare pentru care inculpatul a fost inițial achitat.
Bărbatul nu și-a recunoscut vinovăția și a refuzat să facă declarații pe parcursul procesului. Potrivit datelor din dosar, acesta nu este la prima abatere, fiind anterior condamnat pentru alte 2 acte de huliganism.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, în condițiile legii.
-
Moldova2 zile în urmăȘoc și groază, în lift: Un recidivist, fiind gol-pușcă, a atacat o femeie și pe fiica ei de 3 ani. Acum va sta după gratii.
-
Moldova2 zile în urmăTentativă de omor la Fălești: Victima se zbate între viață și moarte la spital, iar suspectul a fost reținut.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Beat criță la volan: Un șofer de 47 de ani, prins în stare de ebrietate avansată, la Ialoveni.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Escrocherie imobiliară în capitală: Un bărbat, reținut după ce ar fi vândut același apartament mai multor persoane.
-
Moldova2 zile în urmăCrimă dublă în capitală: Două femei au fost găsite fără viață într-un apartament. Acestea ar fi fost ucise de un vecin.
-
Moldova2 zile în urmăVântul a cauzat tragedii: Un bărbat a decedat după ce, din cauza vântului puternic, un copac a căzut peste el.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Prins în flagrant: Un ucrainean ar fi participat activ la o schemă de escrocherii prin telefon.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Suplimente cu iz narcotic: Schemă de contrabandă cu substanțe psihoactive, deconspirată de vameși și procurori.
