Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Au încercat să treacă frontiera cu acte false: Doi tineri, cercetați pe caz

Planurile ilegale a doi șoferi de 25 și respectiv 27 de ani au fost date peste cap. Indivizii au încercat să treacă frontiera de stat cu acte falsificate asupra lor.

Publicat

Incidentele au fost consemnate în ultimele 24 de ore în punctele de trecere a graniței Sculeni și Lipcani.

Astfel, pentru autorizarea ieșirii din țară, în PTF Sculeni s-a prezentat un tânăr de 27 de ani, din raionul Florești. Acesta se deplasa la volanul unui autoturism înmatriculat în Marea Britanie. Printre documentele prezentate la control a fost și permisul de conducere, care ar fi emis de autoritățile competente din România. Polițiștii de frontieră imediat au observat că actul nu este unul autentic. Audiat, tânărul a declarat că și-a perfectat actul prin intermediul unui conațional în anul 2021, când se afla la muncă în străinătate, contra sumei de 200 de lire sterline.

De asemenea, pe direcția ieșire din Moldova a fost identificat un tânăr cu dublă cetățenie (UA/RM) care deținea asupra sa permisul moldovenesc cu indici rezonabili de falsificare. Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră din PTF Lipcani au efectuat un control amănunțit asupra mașinii și al bagajelor personale. Ca rezultat a fost depistat actul cu pricina. În declarații, cetățeanul de 25 de ani a precizat că permisul original l-a pierdut și a apelat la ajutorul unui cunoscut, care contra sumei de 120 euro, i-a perfectat documentul falsificat.


În ambele cazuri, pe numele persoanelor vizate s-au inițiat cercetări pentru elucidarea circumstanțelor. Actele falsificate au fost transmise către laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză. În dependență de rezultat se va face încadrarea juridică a faptei, respectiv, aplicarea măsurilor legale ce se impun.


Moldova

Accident de coșmar, la Comrat: Un motociclist de 17 ani a decedat după ce s-a izbit într-un autocamion

Accident de coșmar la ieșirea din satul Chirsova, raionul Comrat. Un adolescent de 17 ani a decedat după ce s-a izbit cu motocicleta pe care o conducea într-un autocamion.

Publicat

Impactul a avut loc în seara de 25 iulie, aproape de ora 20.00. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IGP, Mariana Bețivu, minorul ghida o motocicletă fără număr de înmatriculare și se deplasa pe un drum secundar.

Ajungând în intersecție, acesta a încercat să iasă pe drumul cu prioritate fără a se asigura, iar în rezultat, s-a izbit în plin într-un autocamion. Vehiculul de mare tonaj era condus de un bărbat de 31 de ani.

Din nefericire, în urma impactului puternic, motociclistul a decedat pe loc, până la sosirea medicilor de pe ambulanță. Șoferul camionului a fost testat la alcoolemie, rezultatul demonstrând că acesta nu consumase băuturi spirtoase.


Vehiculele au fost ridicate și transportate la parcarea specială în municipiul Comrat. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Tânăra căutată de mai multe zile de rude și poliție, găsită în Chișinău: Ce spune poliția

Tânăra în vârstă de 29 de ani, dispărută din data de 20  a fost găsită vie și nevătămată în municipiul Chișinău. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul de Poliție Orhei. 

Publicat

Potrivit oamenilor legii, aceasta este în afara oricărui pericol.

Amintim că pe 20 iulie, tânăra mamă a doi copii a dispărut fără veste. După 3 zile în care au încercat să o găsească cu forțele proprii, rudele acesteia s-au adresat la poliție.

Ea a fost căutată atât de polițiștii din Chișinău, cât și de cei din Orhei, unde se presupunea că s-ar fi îndreptat dispăruta.


Citește mai departe

Moldova

Grav accident în raionul Nisporeni: Un șofer a ajuns la spital după ce a ieșit pe contrasens și s-a izbit într-o altă mașină

Pe 23 iulie 2023, în jurul orei 09:43, pe traseul M-1 “Leușeni-Chișinău”, în apropiere de satul Bolțun, a avut loc un accident rutier soldat cu o persoană rănită.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către Mariana Bețivu, ofițer de presă de la IGP, un bărbat de 44 de ani, aflat la volanul unui Opel Corsa, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens, lovind frontal un Toyota Rav-4 condus de un șofer de 71 de ani.

Impactul a fost puternic, iar șoferul Opelului a necesitat îngrijiri medicale de urgență. Testul alcoolscopic al conducătorului Toyota a indicat un rezultat de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat, iar celui rănit i-au fost prelevate probe biologice pentru analize suplimentare.

Autoritățile continuă să investigheze circumstanțele exacte ale acestui accident, încercând să stabilească ce a dus la ieșirea pe contrasens a Opelului.



Citește mai departe

topul săptămânii