Rețele de socializare

Ediție TV

Noi detalii despre tânărul împușcat în cap la Sîngerei. Acesta ar fi fost omorât sub ochii iubitei sale

Crimă cu semne de întrebare, în raionul Sîngerei. Un tânăr de 29 de ani a decedat după ce a fost împușcat în cap.

Publicat

Totul s-a întâmplat în dimineața de 23 mai, în jurul orei 03.00 într-o pădure din satul Țîplești.

În dimineața tragediei, tânărul, împreună cu iubita sa de 35 de ani se deplasau prin pădure îndreptându-se spre o stână, iar la un moment dat, simțindu-se obosiți ar fi decis să se culce. La un moment dat, ambii ar fi auzit niște sunete asemănătoare împușcăturilor.

Tânărul s-ar fi ridicat de jos ca să vadă ce se întâmplă, iar în clipa următoare a căzut la pământ fiind împușcat în cap. Speriată, femeia a alergat în satul vecin să cheme ajutoare. Ea le-ar mai fi declarat polițiștilor că imediat după ce concubinul său a fost împușcat ar fi auzit huruitul motorului unui vehicul care s-a deplasat într-o direcție necunoscută.


INA BANARI, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL DE POLIȚIE SÎNGEREI: „Pe cazul dat, organul de urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Sîngerei, a pornit o cauza penală în conformitate cu prevederile articolului 145 Cod Penal al RM, „Omor intenționat”.

Portalul Deschide.md, care citează surse apropiate anchetei scrie că împușcătura ar fi fost trasă dintr-o armă cu lunetă de la o distanță de aproximativ 300 de metri.

Aceeași sursă menționează că, o versiune preliminară ar fi că tânărul de 29 de ani ar fi fost împușcat de braconieri, care puteau să-l confunde cu un animal sălbatic.

echipa.md



Advertisement

Ediție TV

/VIDEO/ O mașină a luat foc în centrul orașului Râșcani: Vehiculul a fost distrus în totalitate

Ghinion pe capul unui automobilist din orașul Rîșcani. Mașina sa a luat foc în locul unde și-ar fi parcat-o.

Publicat

Totul a avut loc în prima jumătate a zilei de 23 iunie, chiar în centrul orașului. Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. În acestea se poate vedea mașina cuprinsă de flăcări și învăluită de fum, dar și un echipaj al pompierilor, care încearcă să domolească incendiul.

Potrivit datelor preliminare, automobilul fusese parcat de proprietar în acel loc, iar din motive deocamdată neclare vehiculul a fost cuprins de flăcări.

Incendiul a distrus complet salonul automobilului, care, cel mai probabil, nu va mai putea fi supus reparației.


Din fericire, în urma incendiului nimeni nu a avut de suferit.

Pompierii împreună cu polițiștii vor investiga cazul pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs incendiul.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Irigări și ferme ilegale. Agricultori din Drochia, amendați

Irigări ilegale și ferme construite lângă bazinele acvatice. Începutul sezonului nu s-a lăsat fără abateri, comise de agricultori.

Publicat

În unul dintre cazuri, inspectorii de mediu din Drochia au constatat că un agricultor din satul Chetrosu iriga terenul său agricol cu apă din lac fără a avea autorizațiile necesare.

Astfel, el s-a ales cu o amendă de 1200 lei. Într-un alt caz, în aceeași localitate inspectorii de mediu au depistat o mini-fermă pentru creșterea animalelor, improvizată ilegal lângă bazinul acvatic.

De această dată, amenda a constituit 900 de lei.


În acest context, Inspectoratul pentru Protecția Mediului solicită cetățenilor să respecte cu strictețe regulile de protecție a mediului unde locuiesc, iar dacă au devenit martori ai unor infracțiuni de mediu să anunțe autoritățile locale sau să apeleze la 112 pentru ca persoanele care se fac responsabile să fie trase la răspundere.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Minoră salvată de pompieri

Striga după ajutor prin geam, în timp ce locuința în care se afla era învăluită de fum. Este situația îngrozitoare în care s-a pomenit o fetiță de numai nouă anișori, în capitală.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza de23 iunie, într-un apartament de la etajul trei al unui bloc de pe strada Andrei Doga din capitală. La fața locului au intervenit 3 echipe de salvatori. Ajunși la destinație pompierii au stabilit că de la bucătăria unui apartament de la etajul trei al blocului ieșea un fum dens.

Angajații IGSU au constatat că ușa locuinței este încuiată, de aceea salvatorii au efectuat lucrări de deblocare a acesteia.

Când au pătruns în interior, pompierii au stabilit că fumul toxic era generat de aragazul conectat. Micuța a fost evacuate în cel mai scurt timp din apartament și predată medicilor de pe ambulanță, veniți la fața locului. Din fericire, copila a suferit doar o intoxicație ușoară, iar la moment viața ei este în afara oricărui pericol.


În momentul când s-a întâmplat nenorocirea, părinții fetei se aflau la serviciu, ea fiind acasă de una singură.

Toate circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de specialiști, în cadrul unei anchete.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii