Rețele de socializare

Moldova

O femeie de 81 de ani s-a aruncat în gol de la etajul 3 al Spitalului ”Arhanghelul Mihail” din Chișinău

O femeie de 81 de ani din Capitală a ajuns în reanimare după ce s-a aruncat în gol de la etajul 3 al Spitalul Clinic Municipal ,,Sfântul Arhanghel Mihail”.

Publicat

Potrivit poliției, femeia a fost internată în spital pe data de 11 mai, iar pe data de iar pe data de 14 mai, în jurul orei 5:00 aceasta ar fi încercat să se sinucidă aruncându-se de la etajul 3 al spitalului, scrie deschide.md.

Angajații spitalului au intervenit de urgență și i-au acordat primul ajutor medical, după care au internat-o în Secția Reanimare. Pe caz a fost inițiat un proces penal în stabilirea tuturor circumstanțelor.


Moldova

Transporta ilegal călători spre UE: Șoferul microbuzului a încercat să mituiască polițiștii de frontieră

În punctul de trecere a frontierei Cahul, un conațional a încercat să corupă polițiștii de frontieră după ce a fost depistat că nu deține licență de transportare a călătorilor în regim internațional. Incidentul a avut loc în ieri noaptea, pe direcția ieșire din R. Moldova.

Publicat

Pe caz este vizat un conațional, în vârstă de 37 de ani, originar din Chișinău, fiind prezent la linia de control în calitate de șofer de microbuz pe rută ocazională.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că șoferul nu deținea licența pentru transportul de călători, document care se eliberează de către ANTA. Conducătorul auto, întrebat despre posesia acestui act, a încercat să se eschiveze, oferind bani polițiștilor de frontieră pentru a nu fi documentat pentru încălcarea admisă.

Pe marginea acestor fapte a intervenit grupa operativă, care a inițiat cercetări pe marginea cazului de corupere activă  și încălcării regulilor de transportare de călători, conform art. 197 CC al RM.


Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.


Citește mai departe

Ediție TV

„Dreptate pentru Ana-Maria”. Zeci de oameni au ieșit în PMAN cerând autorităților să înăsprească pedepsele pentru violența asupra femeilor

Zeci de oameni au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale, cerând autorităților să facă dreptate în cazul tinerei de 19 ani, găsită moartă la Telenești, la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie în orașul Orhei.

Publicat

Organizatorii acțiunii stradale spun că în acest fel fac apel către instituțiile statului și cer politici eficiente pentru ca oamenii să se simtă în siguranță.

Pe lângă activiști și cetățeni simpli au venit la manifestație. Oamenii spun că trăiesc un sentiment profund de tristețe și frică.

Între timp, oamenii legii continuă investigațiile. Potrivit poliției, Ana-Maria încă era în viață atunci când a fost scoasă din casa suspectului și urcată în portbagajul mașinii. O cauză preliminară a decesului tinerei ar fi o lovitură puternică la cap. La moment, anchetatorii au dispus efectuarea a zeci de expertize pentru a elucida cazul.


Victima, în vârstă de 19 ani, însărcinată în șase luni, a urcat pe 12 aprilie într-o mașină de ocazie la Orhei, după care a dispărut. După opt zile de căutări în care au fost implicați sute de polițiști și voluntari, trupul neînsuflețit a fost găsit într-o pădure, la 21 de kilometri de casa suspectului, în satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

Șoferul mașinii în care a urcat fata, este deocamdată singurul suspect în acest caz.

Acesta este fost polițist și fost angajat al Administrației Penitenciarelor și a fost reținut la patru zile distanță din ziua dispariției fetei. Bărbatul are statut de învinuit și e plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciar. Acesta nu colaborează cu anchetatorii.


Codul Penal prevede pentru o asemenea infracțiune pușcărie de la 15 până la 20 de ani sau detenție pe viață.

Pe 23 aprilie, Ana-Maria a fost petrecută pe ultimul drum.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum

Publicat

Jale mare și lacrimi de durere la Anenii Noi. Mama și cei cinci copii ai săi, decedați în urma unui incendiu, la Grigoriopol, au fost petrecuți ieri, 24 aprilie, pe ultimul său drum, scrie Unimedia.INFO.

Potrivit informațiilor, înmormântarea a avut loc în localitatea Speia, din raionul Anenii Noi, satul de baștină al femeii.

Amintim că o femeie de 28 de ani și 5 copii ai săi au decedat, intoxicați cu monoxid de carbon. Tragedia a avut loc din cauza unui scurtcircuit, în dimineața zilei de 20 aprilie.



Citește mai departe

topul săptămânii