Rețele de socializare

Moldova

Cercetat penal pentru confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false.

Polițiștii au documentat activitatea ilicită a unor factori de decizie ai unei subdiviziuni din cadrul unui Inspectorat de Stat pentru Supraveghere Tehnică din nordul țării.

Publicat

Aceștia sunt suspectați că ar fi admis încălcări ale legislației prin eliberarea certificatelor de tractorist mecanic, precum și a altor mașini agricole autopropulsate și mașini rutiere.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul și automobilele unuia dintre suspecți, polițiștii au depistat și ridicat registre de evidență a persoanelor care au obținut certificate de tractorist mecanic, suporturi de informație, blanchete a rapoartelor de inspectare tehnică, dispoziții de plată, registre de ciornă, avize de plată cu suma de 400 de lei anexați, dosarele personale ale beneficiarilor, copii ale buletinelor de identitate, certificate medicale care urmează a fi examinate.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 361 alin. (2) lit. b Cod Penal al RM „Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false”.


Persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă în mărime de la 27 500 la 47 500 sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 5 ani.

Acțiunile au fost desfășurate de ofițerii de investigație ai Direcției „Nord” a INI, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Soroca, sub conducerea Procuraturii raionului Soroca.


Moldova

Accident de coșmar, la Comrat: Un motociclist de 17 ani a decedat după ce s-a izbit într-un autocamion

Accident de coșmar la ieșirea din satul Chirsova, raionul Comrat. Un adolescent de 17 ani a decedat după ce s-a izbit cu motocicleta pe care o conducea într-un autocamion.

Publicat

Impactul a avut loc în seara de 25 iulie, aproape de ora 20.00. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IGP, Mariana Bețivu, minorul ghida o motocicletă fără număr de înmatriculare și se deplasa pe un drum secundar.

Ajungând în intersecție, acesta a încercat să iasă pe drumul cu prioritate fără a se asigura, iar în rezultat, s-a izbit în plin într-un autocamion. Vehiculul de mare tonaj era condus de un bărbat de 31 de ani.

Din nefericire, în urma impactului puternic, motociclistul a decedat pe loc, până la sosirea medicilor de pe ambulanță. Șoferul camionului a fost testat la alcoolemie, rezultatul demonstrând că acesta nu consumase băuturi spirtoase.


Vehiculele au fost ridicate și transportate la parcarea specială în municipiul Comrat. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Tânăra căutată de mai multe zile de rude și poliție, găsită în Chișinău: Ce spune poliția

Tânăra în vârstă de 29 de ani, dispărută din data de 20  a fost găsită vie și nevătămată în municipiul Chișinău. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul de Poliție Orhei. 

Publicat

Potrivit oamenilor legii, aceasta este în afara oricărui pericol.

Amintim că pe 20 iulie, tânăra mamă a doi copii a dispărut fără veste. După 3 zile în care au încercat să o găsească cu forțele proprii, rudele acesteia s-au adresat la poliție.

Ea a fost căutată atât de polițiștii din Chișinău, cât și de cei din Orhei, unde se presupunea că s-ar fi îndreptat dispăruta.


Citește mai departe

Moldova

Grav accident în raionul Nisporeni: Un șofer a ajuns la spital după ce a ieșit pe contrasens și s-a izbit într-o altă mașină

Pe 23 iulie 2023, în jurul orei 09:43, pe traseul M-1 “Leușeni-Chișinău”, în apropiere de satul Bolțun, a avut loc un accident rutier soldat cu o persoană rănită.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către Mariana Bețivu, ofițer de presă de la IGP, un bărbat de 44 de ani, aflat la volanul unui Opel Corsa, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens, lovind frontal un Toyota Rav-4 condus de un șofer de 71 de ani.

Impactul a fost puternic, iar șoferul Opelului a necesitat îngrijiri medicale de urgență. Testul alcoolscopic al conducătorului Toyota a indicat un rezultat de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat, iar celui rănit i-au fost prelevate probe biologice pentru analize suplimentare.

Autoritățile continuă să investigheze circumstanțele exacte ale acestui accident, încercând să stabilească ce a dus la ieșirea pe contrasens a Opelului.



Citește mai departe

topul săptămânii