Rețele de socializare

Moldova

Descoperire macabră în portbagajul automobilului unui bărbat din satul Bîc

Corpul neînsuflețit al unui bărbat a fost depistat în portbagajul unei mașini parcate în ograda unei gospodării din satul Bîc. Victima s-a dovedit a fi un bărbat de 31 de ani din comuna Bubuieci. Poliția a descins la fața locului.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, bărbatul a fost dat dispărut de concubina sa pe 15 aprilie, transmite deschide.md Aceasta le-a spus polițiștilor că victima a plecat noaptea de acasă și că nu știe unde se află acesta. Ea a mai declarat că, cu o zi înainte, bărbatul avea halucinații și spunea că ar fi urmărit de cineva.

În același timp, stăpânul automobilului în portbagajul căruia a fost găsit corpul neînsuflețit le-a spus oamenilor legii că mașina nu funcționează și era parcată în ogradă din luna august a anului trecut. Potrivit lui, portbagajul era închis de două săptămâni, deși în trecut el era mereu deschis. Cadavrul a fost descoperit de tatăl său, care căuta niște instrumente și a decis să deschidă portbagajul. El afirmă că nu cunoaște victima.

Asupra bărbatului decedat a fost depistat un telefon mobil, aproximativ 350 de lei, un carnet cu numere de telefon și un pachețel de tip ”Zip-Lock”. Ultimile apeluri de ieșire conform istoricului telefonului mobil au fost efectuate la data de 14 aprilie.


În urma examinării de către medicul legist, nu au fost depistate urme de moarte violentă. Alte circumstanțe se stabilesc.


Advertisement

Moldova

Caz tragic, la Comrat: Un minor a decedat după ce a căzut de pe o bară de tracțiuni

Tragedie fără margini pentru o familie din Comrat. Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața, în timp ce făcea exerciții la o bară de tracțiuni.

Publicat

Cazul dramatic s-a întâmplat în seara de 24 iunie, în municipiul Comrat.

Potrivit poliției, băiatul se afla pe un teren de joacă, iar la un moment dat a decis să facă exerciții la o bară de tracțiuni.

Din nefericire, în timp ce exersa, adolescentul ar fi căzut și din cauza traumelor grave a decedat.


Martorii incidentului nefast au alertat imediat poliția și ambulanța, dar medicii nu au putut decât să constate decesul adolescentului.

Oamenii legii au inițiat un proces penal pe marginea acestui caz.


Citește mai departe

Moldova

Beți și iresponsabili: Mai mulți șoferi au fost prinși în stare de ebrietate, unii încercând să mituiască polițiștii

Iresponsabili și beți la volan. Câțiva bărbați s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinși de polițiștii din Hîncești fiind beți criță la volan.

Publicat

Topul îl deține un bărbat de 48 de ani, care a fost oprit de oamenii legii pe o stradă din comuna Lăpușna. Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a arătat o concentrație de 1,23 miligrame per litru alcool în aerul expirat.

Beat criță a fost prins și un biciclist de 35 de ani, care se deplasa pe traseu. Bărbatul a recunoscut că se află în stare de ebrietate avansată, lucru confirmat și de alcooltest.

În stare de ebrietate la ghidonul unei motociclete a fost prins și un tânăr de 20 de ani, pe o stradă din satul Voinescu. Acesta avea o concentrație de alcool în sânge de 1,19 miligrame per litru.
În același timp, pe o stradă din Cărpineni un motociclist de 21 de ani se deplasa pe traseu, fiind de asemenea în stare de ebrietate avansată.


Și la Ocnița inspectorii de patrulare au tras pe dreapta un motociclist de 40 de ani.

În timpul documentării, a ieșit la iveală faptul că motocicleta nu era înmatriculată corespunzător, iar bărbatul nu deține permis de conducere. Pe lângă toate, motociclistul se afla și în stare de ebrietate avansată, cu 0,93 de miligrame per litru vapori de alcool în aerul expirat. După cele descoperite bărbatul a încercat să mituiască oamenii legii, fapt pentru care va fi sancționat penal.

Alte două tentative de mituire a inspectorilor de patrulare au fost înregistrate în capitală.


De această dată un șofer de tir în vârstă de 37 de ani conducea un camion înmatriculat necorespunzător, iar un bărbat de 45 de ani a încălcat limita de viteză în Ialoveni.

În toate cazurile oamenii legii au inițiat procese penale.


Citește mai departe

Moldova

Un șofer de BMW, beat criță, a provocat un accident de groază, la Cahul. Un minor de 17 ani a decedat

Noaptea trecută, pe centura de ocolire a orașului Cahul, s-a produs un accident rutier, în urma căruia un minor a decedat.

Publicat

Preliminar, polițiștii au stabilit că un tânăr de 22 de ani în stare de ebrietate avansată la volanul unui BMW, având doi pasageri printre care și un minor de 17 ani, nu s-a isprăvit cu conducerea mașinii și a derapat de pe traseu, inversându-se.

În rezultat, pasagerul minor, fără centura cuplată, a fost aruncat din automobil, iar în urma traumelor primite a decedat.

Șoferul a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatul testului a arătat o concentrație de 0,81 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.


Șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

Amintim părinților să supravegheze minorii, să monitorizeze unde și cu cine pleacă, dar și absența lor de la domiciliu la ore târzii.

În context amintim că alcoolul la volan și necuplarea centurii de siguranță pot face victime.


Citește mai departe

topul săptămânii