Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Tatăl vitreg al unei minore de 15 ani, reținut pentru că a facilitat exploatarea ei sexuală. Abuzatorul ar fi un cumătru al bărbatului

Ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane a IGP de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), l-au reținut pe tatăl vitreg al unei adolescente de 15 ani, care a facilitat exploatarea ei sexuală, precum și pe abuzatorul ei – cumătrul părintelui.

Publicat

Victima este cel mai mare copil din cei cinci ai familiei. Faptele au avut loc în 2021, într-un sat din nordul Moldovei. Atunci, părinții și-au dat acordul ca cumătrul cu vârsta de 44 ani să adăpostească periodic adolescenta la el acasă, unde aceasta a fost sistematic exploatată sexual, în august-noiembrie. În schimb, părinții au primit de la bărbat recompense bănești, precum și dreptul să se plimbe cu mașina acestuia.

Înțelegerea a avut loc în prezența fratelui mai mic al victimei, care atunci avea vârsta de 11 ani. Mai mult, potrivit materialului dosarului, tatăl vitreg cu vârsta de 34 de ani a comis acțiuni cu caracter pervers față de fiică – manifestate atât prin discuții cu caracter sexual și atingeri în zone intime.

Pentru ca să pună capăt abuzului la care era supusă, adolescenta a evadat de acasă și a comunicat la subiect cu autoritățile. Urmare a examinării informațiilor operative, oamenii legii au descins cu percheziții și i-au reținut pe cei doi bărbați, iar la solicitarea procurorului PCCOCS în privința acestora a fost aplicat arestul preventiv. Ulterior, mama adolescentei și o rudă a tatălui vitreg au încercat să o influențeze pentru ca aceasta să depună declarații mincinoase despre abuzul la care a fost supusă. Prin urmare, în privința mamei cu vârsta de 33 de ani se adaugă și acest capăt de acuzare; iar ruda a fost investigată doar pentru această faptă. Adolescenta a fost plasată în Centrul de plasament a victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane, unde a beneficiat de consiliere psihologică și medicală.


Ulterior terminării urmăririi penale, procurorii PCCOCS au trimis în judecată dosarul de învinuire a tatălui vitreg și al abuzatorului, precum și al mamei și a rudei. Potrivit legii, traficul de copii se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 15 la 20 ani sau cu detențiune pe viață. Până la examinarea dosarului în judecată și pronunțarea unei hotărâri finale, învinuiții se prevalează de prezumția nevinovăției.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.

Un tânăr de 23 de ani a fost reținut de ofițerii antidrog, fiind bănuit că vindea marijuana în apropierea instituțiilor de învățământ universitar din Chișinău. Activitatea acestuia a fost documentată de Direcția Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău.

Publicat

Potrivit anchetei, bărbatul era „curier” într-un magazin online de droguri și își organiza singur rețeaua de distribuție. Pentru a nu fi depistat, ar fi închiriat un apartament în capitală, pe care îl folosea drept depozit. De acolo, pregătea drogurile pentru vânzare — marijuana era ambalată în plicuri de 1–2 grame și apoi ascunsă în diferite locuri, de unde cumpărătorii o ridicau.

Tânărul a fost reținut într-o zonă forestieră de lângă Cimișlia, în timp ce încerca să ridice o nouă partidă de droguri. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat marijuana, cocaină, pastile psihotrope și un cântar de precizie.

Valoarea substanțelor interzise depistate este estimată la 200 de mii de lei.


Suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta riscă până la 10 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

„Combo” de infracțiuni, la volan: Un șofer beat și cu permisul anulat a încercat să dea mită polițiștilor, la Cahul.

A fost prins beat la volan, fără permis și cu mita pregătită. Un bărbat de 49 de ani din raionul Cahul este cercetat penal după ce a încercat să scape de polițiști oferindu-le bani.

Publicat

Totul s-a întâmplat în localitatea Colibași. Echipajul de patrulare a observat un automobil care se deplasa haotic și punea în pericol ceilalți participanți la trafic. Când a fost oprit, șoferul abia se ținea pe picioare.

Deși polițiștii i-au cerut să fie testat cu aparatul Drager, bărbatul a refuzat. În schimb, a încercat să le ofere bani inspectorilor de patrulare, în speranța că va scăpa nepedepsit. Tentativa nu i-a reușit, iar la fața locului a fost chemată grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Cahul.

Verificările au arătat că individul avea dreptul de a conduce anulat, acesta fiind anterior sancționat pentru aceeași faptă.


Pe numele bărbatului a fost inițiat un proces penal pentru refuzul testării alcoolscopice și tentativă de corupere a unui funcționar public. Conform legii, șoferul riscă o amendă de până la 150 de mii de lei sau până la patru ani de închisoare, în ambele cazuri- cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.


Citește mai departe

Moldova

Captură de țigări la Aeroportul Chișinău: 430 de pachete – confiscate!

Funcționarii postului vamal Aeroport, în comun cu polițiștii de frontieră, au contracarat două tentative de scoatere ilicită din țară a produselor din tutun, pe direcția de ieșire din Republica Moldova – cursa „Chișinău–Londra”.

Publicat

Ambii pasageri au optat pentru traversarea culoarului verde „Nimic de declarat”, însă comportamentul acestora a trezit suspiciuni, fiind direcționați pentru verificări suplimentare.

În urma controlului fizic detaliat al bagajelor, au fost depistate, în total, 430 de pachete de țigări nedeclarate.


În primul caz, asupra unui bărbat în vârstă de 51 de ani, deținător al dublei cetățenii Republica Moldova–România, au fost identificate 330 de pachete de țigări cu timbru de acciz al Republicii Moldova, ticsite în valiza de cală.

Ulterior, asupra unui alt pasager, în vârstă de 41 de ani, cu aceeași destinație, au fost depistate 100 de pachete de țigări ascunse printre bunurile personale.

Produsele din tutun au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele vizate urmează a fi sancționate contravențional, conform prevederilor art. 43¹ și art. 287 alin. (10) din Codul contravențional al Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii