Moldova
/FOTO/ Un moldovean ce se întorcea din Cehia, prins la granița română cu un pașaport fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean al R. Moldova, un document de identitate cu însemnele autorităților române, care s-a dovedit a fi fals.
În data de 09 aprilie 2022, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei un cetăţean al R. Moldova, în vârstă de 48 de ani, pasager într-un autocar care se deplasa către R. Moldova.
În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimate fotografia şi numele acestuia.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a achiziţionat documentul contra sumei de 120 de euro, cu scopul de a obţine un loc de muncă mai bine plătit în Uniunea Europeană.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Moldova
Libertate pentru 30 de mii de euro: Un bărbat, reținut de CNA după ce ar fi pretins mită pentru a elibera un deținut.
30 de mii de euro pentru a obține eliberarea unui condamnat. Este suma pe care ar fi pretins-o un bărbat, care susținea că poate influența angajați ai unui penitenciar să pregătească actele necesare pentru liberarea unei persoane aflate în detenție. Bănuitul a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție.
Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul ar fi promis că poate determina funcționarii penitenciarului să întocmească documentele și să adopte deciziile necesare pentru ca, ulterior, în instanță să fie înaintat un demers privind liberarea condamnatului de la executarea pedepsei, pe motiv de boală gravă.
O parte din cei 30 de mii de euro ar fi fost transmisă bănuitului sub controlul ofițerilor CNA. Ulterior, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul acestuia, de unde au ridicat probe relevante pentru cauza penală.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor eventuale persoane implicate.
Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență, iar, potrivit legii, beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
/VIDEO/ Contrabandă cu un milion de țigări, deconspirată la sud și 600 000 lei – ridicați. Un bărbat este cercetat pe caz.
Contrabanda cu țigări continuă să genereze dosare penale în Republica Moldova. De această dată, oamenii legii au descoperit în sudul țării o cantitate impunătoare de produse din tutun, care ar fi urmat să fie scoase ilegal peste hotare.
Potrivit Serviciului Vamal, ofițerii instituției, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au desfășurat 3 percheziții în cadrul unei cauze penale ce vizează o schemă de contrabandă cu produse de tutun. În urma descinderilor, au fost depistate și ridicate aproximativ un milion de țigarete de marcă autohtonă, depozitate în 100 de cutii și pregătite pentru transportare ilegală.
În cadrul acțiunilor, oamenii legii au mai ridicat circa 600 de mii de lei, bani despre care există suspiciuni că ar proveni din activitatea infracțională. De asemenea, a fost indisponibilizat un mijloc de transport presupus a fi folosit la comiterea infracțiunii, precum și tehnică de calcul și alte obiecte relevante pentru anchetă.
Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost organizată de un grup de persoane, o parte dintre acestea fiind deja identificate. Alte persoane suspectate de implicare urmează să fie stabilite în cadrul investigațiilor.
În dosar este cercetat în stare de libertate un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 38 de ani.
Oamenii legii continuă acțiunile procesual-penale pentru documentarea completă a cazului, stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.



Moldova
/VIDEO/ Misiune de foc în Grecia: Pompierii moldoveni au intervenit în apropiere de orașul Thessaloniki.
Cinci ore de luptă cu flăcările. Pompierii moldoveni detașați în Grecia au intervenit în apropierea orașului Thessaloniki, unde au contribuit la lichidarea unor focare rămase în urma unui incendiu de proporții. Salvatorii au acționat alături de colegii eleni pentru a preveni extinderea și reaprinderea focului.
Intervenția a avut loc în apropierea localității Diavata, în zona industrială de la periferia orașului Thessaloniki. La fața locului au ajuns 12 pompieri din cadrul IGSU al Republicii Moldova, cu patru unități de tehnică specializată.
Salvatorii moldoveni au intervenit împreună cu pompierii eleni pentru răcirea zonelor afectate, identificarea și lichidarea focarelor ascunse, dar și pentru prevenirea reaprinderii vegetației. Totodată, echipa din Republica Moldova a asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor colegilor eleni.
Misiunea a durat aproximativ cinci ore. După finalizarea intervenției, pompierii moldoveni au revenit la Baza de Operații.
Echipa IGSU continuă să monitorizeze situația din zona de responsabilitate și menține legătura permanentă cu autoritățile elene, fiind pregătită să intervină în cazul apariției unor noi focare.
Cel de-al doilea contingent desalvatori moldoveni participă la misiunea din Grecia în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii moldoveni acționează alături de echipe internaționale pentru consolidarea capacității de răspuns în fața incendiilor de vegetație și de pădure, în perioada cu risc sporit de producere a acestora.








-
Moldova7 zile în urmăAccident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova5 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de mai bine de o săptămână: Un minor de 15 ani a plecat de acasă. Mama și poliția solicită ajutorul cetățenilor.
-
Moldova5 zile în urmăMoldovean decedat în Polonia: Bărbatul și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Vandalismul la el „acasă”: Două cazuri de distrugere a bunurilor publice din capitală, înregistrate în câteva zile.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Fugar reținut la Rezina: Ucrainean căutat internațional pentru trafic de persoane, prins de IGM.
-
Moldova4 zile în urmăDe pe roți, pe patul de spital: Un motociclist a fost rănit, după ce a fost implicat într-un accident rutier în capitală.
-
Moldova7 zile în urmăFost polițist, trimis în judecată: A întocmit un proces-verbal pe numele Ludmilei Vartic, după decesul acesteia.
