Moldova
/VIDEO/ Atenție la hoții de buzunare! Mai mulți pungași au fost reținuți de polițiștii din capitală
Angajații Secției combatere infracțiuni în locuri publice și transport urban din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, de comun cu polițiștii din cadrul inspectoratelor subordonate, au intensificat acțiunile de combatere a pungășiilor în transportul public, piețe și locurile aglomerate de pe teritoriul capitalei.
Astfel, ca urmare a măsurilor întreprinse, polițiștii au reținut patru bărbați cu vârstele cuprinse între 39 și 50 de ani, locuitori ai capitalei, fiind suspectați de cel puțin șase cazuri de pungășie.
Suspecții acționau în transportul public și microbuze, unde profitau de neatenția cetățenilor și sustrăgeau din buzunare și genți telefoane mobile și portmonee.
În cadrul acțiunilor procesual penale suspecții și-au recunoscut vina.
Totodată s-a stabilit că aceștia nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind judecați pentru infracțiuni analogice.
Bărbații au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal pentru ,, Pungășie ”, faptă care conform legislației penale în vigoare se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 42 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 2 ani.
În context, Poliţia Capitalei recomandă repetat cetăţenilor:
– Fiți atenți la bunurile personale în transport public/locuri aglomerate;
– Păstrați portmoneul și telefonul în buzunarele ascunse care sunt mai aproape de corp;
– Dacă ați fost bruscat, imediat verificați bunurile/buzunarele;
– Pregătiți din timp banii pentru călătorie. La magazin, piață sau alte locuri aglomerate, unde doriți să scoateți banii, fiți atenți și nu atrageți atenția infractorilor.
Dacă totuși ați devenit victimă a hoților de buzunare, nu ezitați ca imediat să vă adresați la cel mai apropiat inspectorat de Poliție sau sunați la numărul unic 112.
Moldova
Focuri de armă la IP Centru: Conducerea inspectoratului, eliberată din funcție.
Polițistul implicat în incidentul armat produs la 19 decembrie în sediul Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău, dar și șeful și șeful adjunct al instituției, au fost eliberați din funcție. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției, care precizează că oamenii legii s-au autosesizat imediat după producerea cazului.
Pentru a exclude orice suspiciune de mușamalizare, precizează IGP, cazul a fost transmis la Procuratură, care desfășoară o anchetă penală. În paralel, tot în aceeași zi, a fost dispusă și o anchetă de serviciu disciplinară, menită să clarifice toate circumstanțele incidentului.
Potrivit Poliției, la momentul respectiv arma din dotarea polițistului se afla în unitatea de gardă și nu era asupra acestuia. În urma primelor verificări, anchetatorii au depistat trei cartușe.
Conform declarațiilor polițistului vizat, cele trei focuri de armă ar fi fost trase din arma sa personală, deținută legal, care ar fi prezentat anumite defecțiuni. Autoritățile subliniază că aceste afirmații urmează să fie confirmate sau infirmate în cadrul anchetei, inclusiv în urma expertizei balistice.
Inspectoratul General al Poliției mai precizează că, în momentul producerii incidentului, în sediul Inspectoratului de Poliție Centru nu au avut loc conflicte între angajați sau persoane civile și nu s-a tras asupra nimănui.
Cercetările continuă, iar instituțiile responsabile urmează să stabilească exact modul în care s-a produs incidentul și eventualele responsabilități.
Moldova
Panică la un liceu din capitală: 1.200 de elevi și 97 de maturi au fost evacuați în urma unui incendiu la liceul „Iulia Hașdeu”.
Intervenție contracronometru a pompierilor din Chișinău. În dimineața zilei de 22 decembrie, pompierii din capitală au fost alertați pentru a lichida un incendiu izbucnit la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, situat pe strada Nicolae Titulescu. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:43, iar la fața locului au fost mobilizate cinci echipaje de salvatori și pompieri.
Focul a cuprins un panou electric, aflat la etajul trei al instituției. Datorită intervenției rapide a pompierilor, incendiul a fost localizat la ora 11:00 și lichidat complet la 11:07, fără ca vreo persoană să fie rănită.
În urma incidentului, 1.200 de elevi, 87 de cadre didactice și 10 angajați auxiliari au fost evacuați. Procesul de evacuare s-a desfășurat organizat și a durat doar 2 minute și 30 de secunde.
Autoritățile subliniază că exercițiile de evacuare desfășurate anterior în cadrul instituției au contribuit decisiv la gestionarea eficientă a situației de urgență.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 23 de situații de risc.
Moldova
O sobă defectă le-a jucat festa: O bunică și nepoatele acesteia s-au intoxicat cu monoxid de carbon, la Ialoveni.
Noapte de coșmar într-o gospodărie din raionul Ialoveni. Trei persoane, dintre care două minore, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de la o sobă defectă.
Cazul a fost înregistrat în zorii zilei de 21 decembrie, într-o locuință din localitatea Puhoi. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 04:50. Potrivit informațiilor preliminare, o femeie de 60 de ani și cele două nepoate ale sale, în vârstă de 12 și 9 ani, au suferit intoxicații cu produsele de ardere.
Victimele au fost transportate de urgență la spitalul raional pentru investigații medicale. Ulterior, acestea au fost externate, starea lor de sănătate fiind stabilă.
În urma cercetărilor preliminare, specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit că, în timpul exploatării sobei, fumul nu a fost evacuat corespunzător prin canalele de fum și a pătruns în interiorul încăperii prin fisurile sobei.
În acest context, IGSU îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic starea sobelor de încălzit și a canalelor de evacuare a fumului, să nu utilizeze sobe defecte sau improvizate și să aerisească încăperile în timpul și după folosirea acestora. Totodată, salvatorii recomandă ca, pe timpul nopții, focul din sobă să fie neapărat stins.
-
Moldova3 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Moldova5 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Diaspora5 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova3 zile în urmăIncendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
-
Moldova5 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Diaspora6 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
-
Moldova5 zile în urmăAr fi lăsat o plită electrică conectată: Un bărbat din Ruseștii Noi a murit intoxicat cu produse de ardere.
-
Moldova6 zile în urmăFocuri de arme la Căpriana! Ținta – un inspector al Gărzii Naționale
