Rețele de socializare

Moldova

Contrabandist condamnat la 5 ani de detenție: Ar fi încercat să transporte spre România aproape 200.000 țigări cu o barcă gonflabilă

La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), un bărbat urmează să execute 5 ani de detenție în închisoare pentru tentativă de contrabandă cu aproape 200.000 țigări, evaluate la circa 230.000 lei (valoarea în vamă).

Publicat

Fapta a avut loc la sfârșitul lui aprilie 2021, pe segmentul de competență al Sectorului Poliției de Frontieră Cuhnești din Glodeni. Atunci, intenția infracțională a bărbatului cu vârsta de 27 de ani a fost dată în vileag de grăniceri, în timp ce traversa în înot râul Prut, în scopul verificării prezenței patrulei de partea cealaltă a râului.

După reținere, la solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta a fost plasat în arest preventiv, care a fost prelungit până la trimiterea dosarului în judecată. În ceea ce privește a doua persoană care a participat la comiterea infracțiunii, aceasta a fost anunțată în căutare.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria Drochia, sediul Glodeni poate fi contestată la instanța de apel, iar până aceasta devine finală, persoana condamnată se prevalează de prezumția nevinovăției.



Moldova

Țeapă de 800 de mii de lei: Un bărbat din Bălți a fost reținut pentru o escrocherie de proporții

Un bărbat de 49 de ani din Bălți a fost reținut de polițiști și procurori, fiind suspectat că ar fi înșelat un investitor cu aproape 800 de mii de lei. Suspectul ar fi făcut parte dintr-o rețea care se prezenta ca specialist în piața valutară și investiții în metale prețioase, promițând câștiguri rapide printr-o aplicație fictivă.

Publicat

Totul a început atunci când victima, un bărbat de 42 de ani, a fost sunată de persoane necunoscute, care i-au oferit o „oportunitate unică” de a câștiga bani din investiții online. Ca să le câștige încrederea, escrocii l-au convins să instaleze pe telefon o aplicație de control de la distanță și o platformă falsă de tranzacționare.

Așa a ajuns victima să transfere peste 717 mii de lei în conturile escrocilor. La scurt timp, i s-au cerut alți 157 de mii de lei, moment în care bărbatul a realizat că a fost păcălit și a alertat autoritățile.

În timpul flagrantului, suspectul a fost prins chiar când încasa ultima tranșă de bani. Acum se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar cercetările continuă pentru identificarea tuturor complicilor.


Conform legii, pentru o astfel de escrocherie în proporții deosebit de mari, bărbatul riscă între 7 și 10 ani de închisoare.

Poliția îndeamnă cetățenii să fie vigilenți, să nu se lase atrași de oferte de îmbogățire rapidă și să nu instaleze aplicații de control la distanță, la cererea necunoscuților. În caz de suspiciuni, sunați imediat la 112.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Noi detalii în cazul tentativei de contrabandă cu țigări de la Costești: 15 percheziții și alți 3 bănuiți.

Noi persoane bănuite în dosarul țigărilor de contrabandă depistate la postul vamal Costești. Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță identificarea altor trei bănuiți și citarea unei alte persoane pentru audieri. Potrivit autorităților, Cei patru sunt cetățeni ai Moldovei cu vârste cuprinse între 37 și 45 de ani. Pentru acumularea probatoriului în acest dosar penal, au fost efectuate 15 percheziții autorizate în Bălți și alte localități din regiunea de nord a țării, de unde a fost ridicată tehnică de calcul, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă, relevante pentru documentarea cazului.

Publicat

Amintim că, la data de 25 marie, a acestui an, un camion burdușit cu sute de mii de țigări de contrabandă a fost depistat de vameșii de la Costești. Potrivit Serviciului Vamal, ar fi vorba despre 870 de mii de țigări, care urmau să ajungă prin contrabandă în capitala României, București. Acestea erau ascunse într-un camion și erau trecute în declarația vamală drept „amestec uscat de ipsos de construcție”. Tentativa de contrabandă a fost descoperită după ce inspectorii vamali au observat neconformități în partea dreaptă a semiremorcii.

În urma celor descoperite, ofițerii Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS au efectuat atunci trei percheziții în afara municipiului Chișinău. În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile utilizate în organizarea infracțiunii. De asemenea, au fost indisponibilizate și țigările depistate în autocamion și remorca acestuia. Totodată, a fost reținut un bărbat de 36 de ani, cetățean al Republicii Moldova, suspectat de implicare în activitatea ilegală. Acesta este șoferul camionului care s-a dovedit a fi și proprietarul companiei de transport implicate. Ulterior, la solicitarea procurorilor în instanța de apel bărbatul a fost plasat în arest preventiv. Acum, urmează să fie cercetată și implicarea celor patru persoane noi identificate din regiunea de Nord a țării, cu privire la care au fost efectuate cele 15 percheziții. Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Potrivit legii, persoanele se prezumă nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Captură impresionantă, la Chișinău: Droguri de un milion și jumătate de lei, vândute prin „Telegram”.

Patru tineri, printre care și un minor, au fost reținuți de oamenii legii și sunt suspectați că ar face parte dintr-o rețea de trafic de droguri, care opera chiar Capitală. Membrii acesteia ar fi vândut substanțe narcotice în cantități considerabile, prin intermediul aplicației „Telegram”.

Publicat

Potrivit poliției, suspecții — trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani și un minor de doar 17 ani — ar fi avut rolul de curieri și depozitari. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit un adevărat depozit de droguri: 2,5 kilograme de marijuana, peste 200 de grame de cocaină, amfetamină, hașiș, pastile „Xanox” și droguri de tip MDMA.

Valoarea totală a drogurilor ridicate este estimată la aproximativ un milion și jumătate de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru „Circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari”. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă între 7 și 15 ani de închisoare.



Citește mai departe

topul săptămânii