Rețele de socializare

Moldova

,,Zbura’’ cu BMW-ul printr-o localitate din Taraclia. Un șofer de 31 de ani riscă o amendă usturătoare

Un șofer de BMW a fost surprins cum ,,Zbura’’ printr-o localitate din raionul Taraclia. A depășit norma admisă cu 131 km/h.

Publicat

În data de 15 martie, în jurul orei 14:50 polițiștii Direcției de patrulare Sud a INSP, aflându-se la monitorizarea traficului rutier, pe traseul care trece prin satul Aluatu din raionul Taraclia, au fixat un automobil de marcă BMW care se deplasa cu viteza de 181 km/h.

Imediat șoferul a fost stopat și identificat, după care sancționat. Acesta este un bărbat de 31 de ani, originar din raionul Comrat.

Amintim că, în condițiile legislației actuale, pentru depășirea limitei de viteză, indiferent cu cât, în baza Codului Contravențional al Republicii Moldova, ca sancțiune este prevăzută amenda și aplicarea punctelor de penalizare.


Astfel, pentru a aduce în concordanță cu alte state reglementarea pentru depășirea limitei de viteză, MAI a inițiat procedura de modificare a Codului Contravențional, astfel încât în cazul depășirii limitei de viteză pe un anumit segment de drum cu mai mult de 40 km/h, complementar amenzii și punctelor de penalizare se propune și suspendarea dreptului de a conduce pe un termen de la 30 la 180 de zile, gradual în funcție de viteza depășită.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/Peste 650 de permise auto, anulate: Candidații au fost surprinși încercând să fraudeze examenul teoretic.

Peste 650 de permise auto au fost anulate în nordul țării, după ce candidații au fost surprinși încercând să fraudeze examenul teoretic. Statistica a fost prezentată în dimineața zilei de 25 martie de directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, și de Iacov Zavtur, șeful Departamentului Examinare Auto al ASP, în cadrul unei conferințe de presă.

Publicat

Persoanele vizate au fost invitate la sediul ASP pentru a li se prezenta probe care demonstrează fraudarea probei teoretice. Din totalul de 663 de persoane vizate, s-au prezentat doar 200. Acestora li s-a permis să susțină imediat proba teoretică, dar doar 5 au acceptat.

Dintre aceștia, doar 3 au reușit să promoveze proba teoretică, fapt ce le-a permis să păstreze permisul. Decizia ASP poate fi atacată în judecată.

În total, autoritățile dețin 3 TB de înregistrări video care probează vinovăția candidaților, majoritatea provenind din Bălți și Edineț.


Potrivit șefului ASP, Republica Moldova înregistrează o rată a deceselor în urma accidentelor auto cu peste 50 la sută peste media europeană.

Amintim că la finalul lunii decembrie 2025, ASP a prezentat un video din care se vede cum unii elevi din Bălți și Edineț trișau la proba teoretică a examenului auto.

Mai exact, unii candidați folosesc dispozitive speciale ascunse în haine, care le permit să primească ajutor din exterior. De regulă, aceștia poartă vestimentație atent aleasă, uneori identică, și adoptă o poziție a corpului care să faciliteze vizibilitatea pentru o altă persoană aflată în spate. Dispozitivele pot fi camuflate inclusiv în nasturi sau alte elemente ale îmbrăcămintei.


Un alt semn clar al tentativelor de fraudă este modul în care candidații își ajustează monitorul în timpul examenului. Aceștia îl mișcă astfel încât să obțină un unghi mai bun pentru transmiterea imaginilor, acțiune care, potrivit responsabililor, se repetă în majoritatea cazurilor de trișare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Făceau mișmașuri cu criptomonede: Cinci bănuiți de escrocherii cu bani virtuali și aplicarea unei scheme piramidale, reținuți.

O rețea de escrocherii cu criptomonede a fost destructurată de oamenii legii, iar cinci persoane au fost reținute.

Publicat

Potrivit autorităților, suspecții sunt din Chișinău, au vârste cuprinse între 21 și 32 de ani și sunt bănuiți de spălarea banilor prin intermediul unor scheme piramidale, bazate pe tehnologii informaționale.

Aceștia au fost reținuți în baza unor informații operative, potrivit cărora ar fi intenționat să părăsească teritoriul Republicii Moldova.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat mai multe bunuri, inclusiv automobile de lux, despre care se presupune că ar proveni din activitatea infracțională.


Anchetatorii susțin că membrii grupării ar fi legalizat sume importante de bani obținute din înșelătorii, inclusiv prin utilizarea criptomonedelor.

Pentru a ascunde proveniența banilor, aceștia ar fi utilizat scheme complexe din domeniul criminalității informatice, inclusiv platforme digitale descentralizate, conturi multiple și aplicații automatizate care rulează în aplicația Telegram.

Transferurile financiare erau realizate prin intermediul unor platforme nereglementate, fără transparență asupra destinației finale a fondurilor.


De asemenea, suspecții ar fi pus în aplicare și o schemă piramidală, prin care convingeau persoane să investească în active virtuale inexistente.

În realitate, spun anchetatorii, banii erau direcționați către membrii de vârf ai grupării, în timp ce majoritatea participanților pierdeau sumele investite.

Urmărirea penală este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele cazului, inclusiv identificarea organizatorilor și a eventualelor persoane implicate.


Totodată, vor fi întreprinse măsuri pentru recuperarea bunurilor provenite din activități infracționale.


Citește mai departe

Moldova

Braconaj în serie la Costești–Stînca: Doi braconieri prinși, iar alți doi condamnați după ce au provocat pagube de sute de mii de lei mediului.

Un nou caz de braconaj piscicol a fost depistat pe lacul Costești–Stînca, unde doi bărbați au fost prinși cu zeci de pești capturați ilegal, prejudiciul fiind estimat la 90 de mii de lei. Între timp, într-un alt dosar, alți doi braconieri au fost deja condamnați pentru pescuit ilegal în aceeași zonă, după ce au provocat pagube de peste 780 de mii de lei.

Publicat

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, cazul recent a fost documentat de inspectorii de mediu din Rîșcani, în timpul unor razii nocturne desfășurate pe lacul de acumulare Costești–Stînca, în extravilanul orașului Costești, în colaborare cu polițiștii de frontieră. În timpul verificărilor, au fost depistate două persoane care dețineau ilegal 42 de exemplare de pești din diferite specii, cu o greutate totală de aproximativ 10 kilograme. Specialiștii estimează că prejudiciul cauzat resurselor biologice acvatice se ridică la circa 90.000 de lei. Cazul este în curs de documentare, iar controalele în zonă vor continua.


În paralel, procurorii anunță că doi bărbați de 25 și 35 de ani au fost condamnați recent pentru un alt caz de pescuit ilegal comis tot pe lacul Costești–Stânca. Potrivit anchetei, aceștia au pescuit într-o zonă interzisă, folosind plase sintetice de mari dimensiuni — unelte interzise, considerate mijloace de nimicire în masă a faunei acvatice. În urma acțiunilor lor, au fost capturați sute de pești, iar prejudiciul cauzat mediului a fost estimat la aproximativ 784.000 de lei.


Instanța le-a aplicat ambilor pedeapsa sub formă de 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității și a dispus recuperarea integrală a prejudiciului. Totodată, au fost confiscate bunurile folosite la comiterea infracțiunii, inclusiv un automobil și o barcă gonflabilă. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.


Citește mai departe

topul săptămânii