Rețele de socializare

Moldova

Contabila-șef a Centrului de pregătire a specialiștilor Armatei Naționale, reținută de CNA și procurori pentru fapte de corupție

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat, astăzi, percheziții într-un dosar de corupție, iar drept urmare a fost reținută contabila-șef a Centrului de pregătire a specialiștilor Armatei Naționale din Chișinău. Femeia este bănuită că ar fi colectat taxe ilegale de la unii agenți economici pentru a le oferi protecție și a nu le crea impedimente în activitate.

Publicat

Potrivit denunțătorului, pe parcursul mai multor luni, contabila ar fi perceput sume cuprinse între 2000 și 3000 de lei de la agenții economici care aveau contracte de locațiune cu Centrul de pregătire a specialiștilor Armatei Națională. Aceștia închiriau, în bază de contract, încăperi și parcări de la întreprinderea menționată, iar pentru a-și continua activitatea și a li se prelungi chiria ar fi fost somați să achite plăți suplimentare.

La finele anului trecut, CNA și procurorii au inițiat o urmărire penală în baza unui denunț, monitorizând activitatea ilicită a contabilei-șef. Astfel, s-a reușit documentarea mai multor episoade în care funcționara ar fi perceput recompense ilicite pentru presupusa influențare a conducerii întreprinderii în vederea prelungirii contractelor de locațiune.

În această dimineață, ofițerii CNA au operat percheziții la domiciliul bănuitei și la biroul acesteia. Femeia a fost reținută pentru 72 de ore și a fost plasată în izolatorul CNA. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă până la 7 ani de detenție sau amendă penală, cu privarea de dreptul de ocupa funcții publice pe o anumită perioadă.


Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.


Advertisement

Moldova

Caz neobișnuit și periculos: Un șarpe cu clopoței, descoperit într-o mașină adusă din SUA în Moldova.

Un caz neobișnuit și periculos a fost semnalat recent în Republica Moldova, după ce un bărbat a descoperit un șarpe cu clopoței sub capota unui automobil importat din Statele Unite ale Americii, din statul California. Acest tip de reptilă, originară din America de Nord, este veninoasă, iar mușcătura acesteia poate fi letală.

Publicat

Potrivit Serviciului 112, incidentul a fost identificat în timpul unei inspecții de rutină efectuate de proprietar. Din fericire, șarpele a fost depistat la timp și nicio persoană nu a fost rănită.

Autoritățile reamintesc că șerpii cu clopoței sunt extrem de periculoși și recomandă vigilență sporită atunci când inspectați vehicule sau alte bunuri importate din regiuni exotice.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Drogurile, la ele „acasă”: Un bărbat din capitală și-a transformat locuința într-o speluncă.

Și-a transformat locuința într-un adevărat laborator al consumului de droguri. Polițiștii de la Inspectoratul Ciocana, împreună cu procurorii, au descins într-un apartament din Capitală, care funcționa ca un adevărat refugiu pentru consumatorii de substanțe interzise. Locuința aparține unui bărbat de 35 de ani, cunoscut cu antecedente penale pentru infracțiuni similare.

Publicat

La domiciliul acestuia, oamenii legii au găsit patru persoane cu vârste cuprinse între 30 și 62 de ani.

În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat mai multe obiecte utilizate în activități ilegale, printre care dispozitive artizanale pentru inhalarea substanțelor narcotice, aparatură improvizată pentru prepararea și consumul drogurilor, resturi vegetale ce par a fi marijuana și mac, folie de aluminiu cu urme de ardere, precum și un pachet cu semințe de mac – toate constituind probe concludente privind consumul de substanțe interzise.

Persoanele găsite în locuință au fost escortate la sediul Inspectoratului pentru audieri. Proprietarul locuinței, un bărbat de 35 de ani, certat și anterior cu legea, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 7 ani.



Citește mai departe

Moldova

Un cuplu, bănuit de trafic de influență: Soții ar fi cerut 16 mii de euro pentru a interveni într-un dosar penal.

Un cuplu din capitală a ajuns în vizorul ofițerilor Centrului Național Anticorupție și al procurorilor municipiului Chișinău, fiind cercetat într-un dosar de trafic de influență. Potrivit anchetatorilor, cei doi soți ar fi pretins și primit 16 mii de euro de la persoane implicate într-o cauză penală, promițându-le că pot interveni pe lângă agenți publici pentru a obține o decizie favorabilă.

Publicat

Soții sunt bănuiți că ar fi cerut câte 8 mii de euro de la doi denunțători, bani pe care i-ar fi primit în mai multe tranșe. În schimb, le-ar fi dat asigurări că au influență asupra unor funcționari responsabili de examinarea dosarului și că pot determina luarea unei decizii convenabile pentru aceștia.

În dimineața de 19 septembrie, ofițerii CNA și procurorii au descins cu percheziții la mai multe adrese, în încercarea de a documenta toate circumstanțele și de a identifica alte persoane care ar putea fi implicate în această schemă. Investigațiile sunt în plină desfășurare.


Citește mai departe

topul săptămânii