Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Contrabandist drogat la volanul unui Lexus, prins la frontieră cu cocaină și heroină

În punctul de trecere a frontierei comun Palanca a fost reținut un cetățean moldovean, asupra căruia s-au depistat substanțe narcotice. Cetățeanul intenționa să treacă în mod fraudulos droguri peste frontiera de stat.

Publicat

Deconspirarea ilegalității a avut loc în urma măsurilor speciale de investigație, sub coordonarea PCCOCS și petrecute pe marginea informației operative obținute de către ofițerii de investigație ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

În data de 19 februarie a.c., în timpul efectuării controlului al trecerii frontierei de stat a apărut consemnul pe numele unui locuitor al mun. Chișinău, în vârstă de 40 de ani și pe autoturismul acestuia de marcă Lexus. Conform procedurilor legale, persoana și mașina au fost supuse controlului de nivelul II, ceea ce presupune verificări amănunțite.

Ca urmare, polițiștii de frontieră au depistat asupra bărbatului trei pachețele de tip zip-lock cu zece grame de substanță sub formă de praf, de culoare albă cu miros specific, asemănătoare cocainei. La fel, s-au găsit pachețele din hârtie ce conțineau două grame de substanță sub formă de praf, de culoare brună, asemănătoare cu heroina.


Potrivit legii, cantitatea de droguri capturată este calificată ca o proporție deosebit de mare. Atât drogurile, cât și automobilul de lux pe care bărbatul îl conducea fiind drogat, au fost ridicate, iar în perioada imediat următoare, pe mijlocul de transport va fi aplicat sechestru, pentru determinarea următoarelor acțiuni procesual-penale, în condițiile în care a fost folosit la comiterea infracțiunii.

Acum, cetățeanul va petrece următoarele 72 de ore după gratii, iar procurorii PCCOCS vor face demersurile necesare plasării acestuia în arest preventiv, pentru investigarea cauzei fără interferențe ilegale. În continuare, au loc acțiuni de urmărire penală necesare stabilirii altor persoane implicate în acțiunile ilegale cercetate. La acest stadiu al investigațiilor, bănuitul se prevalează de prezumția nevinovăției.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii