Moldova
Ar fi bătut o bătrână în propria casă, iar când nu a găsit ce să fure din locuință, a încercat să violeze proprietara
În seara zilei de ieri, în jurul orei 19:25, Inspectoratul de Poliție Briceni a fost sesizat de către o femeie, locuitoare a unui sat din același raion, care ne-a comunicat că o altă femeie din localitate a fost agresată la domiciliu de către o persoană necunoscută.
Ajunși la fața locului, preliminar polițiștii au stabilit că, o femeie de 80 de ani, aflându-se la domiciliul său, ieșind afară, pe pragul casei a fost bruscată de către un bărbat necunoscut, care ar fi aplicat forța fizică lovind-o cu pumnul în regiunea feței, apoi a luat un cuțit și a amenințat-o cu moartea dacă nu spune unde păstrează banii, a verificat-o prin buzunare și în odaie, dar n-a găsit bani. Ulterior, agresorul a încercat să întrețină un raport sexual cu victima contrar voinței sale.
Femeia de 80 de ani este examinată de către medicul-legist.
Urmare acțiunilor de investigații întreprinse de polițiști, persoana bănuită a fost identificată și localizată. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 38 de ani, locuitor al aceluiași sat.
Ca urmare, bănuitul a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Briceni, fiind reținut pentru 72 ore.
Agresorul fiind supus testării alcoolscopice s-a stabilit că acesta era băut, concentrația de alcool în aerul expirat fiind de 0.31 mg/l.
La moment sunt stabilite toate circumstanțele.
Moldova
Un elev din capitală ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. Precizările Poliției
Un minor de 17 ani a fost transportat la spital, după ce acum câteva zile ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. Cazul a avut loc într-un liceu din capitală.
Potrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, Natalia State, oamenii legii au fost alertați în dimineața zilei de 16 mai, despre faptul că în incinta instituției de învățământ a fost depistat un minor rănit. Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției și ambulanța, scrie Deschide.MD.
Ajunși, aceștia au depistat elevul cu mai multe zgârieturi la mână. Astfel, minorul a fost transportat împreună cu mama la spital pentru îngrijiri medicale.
La moment acesta se află în afara oricărui pericol. Mama băiatului a scris o cerere prin care a anunțat că nu are pretenții față de nimeni.
Cauza este investigată în vederea elucidării tuturor circumstanțelor. Totodată, Poliția a sesizat organele de resort, precum Direcția pentru protecția copiilor.
Anterior, în spațiul public s-a vehiculat informația, precum că băiatul ar fi încercat să-și pună capăt zilelor, după ce nu a fost admis la sesiune.
Moldova
Tragedie la o școală din Drochia: Directoarea, găsită fără suflare în sala de sport a instituției
Directoarea unei școli din raionul Drochia a fost găsită strangulată. Un angajat a depistat corpul neînsuflețit al femeii în sala de sport a instituției de învățământ.
Oamenii legii au fost alertați pe 18 mai, în jurul orei 19:40. Informația a fost confirmată pentru Realitatea de către ofițerul de presă a Poliției locale, Svetlana Talpă.
„Pe suprafața corpului neînsuflețit al femeii nu au fost depistate alte careva semne de moarte violentă. Corpul acesteia a fost îndreptat spre examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului”, a precizat funcționara.
Pe caz a fost inițiat un proces penal. Oamenii legii stabilesc dacă există alte circumstanțe ale tragediei.
Moldova
Depășire cu final trist: O șoferiță a ieșit cu mașina pe contrasens, lovind în plin un pieton
Ar fi ieșit la o depășire periculoasă, peste linia continuă, iar în rezultat a lovit un pieton, care se deplasa pe marginea drumului.
Accidentul rutier s-a întâmplat în dimineața zilei de 17 mai, pe o stradă din localitatea Goleni, raionul Edineț.
La volanul mașinii se afla o tânără de 28 de ani, originară din raionul Drochia. Aceasta nu ar fi ținut cont de situația rutieră și ar fi ieșit la o depășire, încălcând marcajul rutier. În timpul acestei manevre, șoferița nu ar fi ținut cont de gabaritele mașinii și ar fi lovit cu oglinda retrovizoare o femeie de 47 de ani, care mergea pe marginea drumului.
În urma loviturii puternice, pietonul a căzut doborât la pământ, iar la scurt timp a fost transportat la pământ pentru îngrijiri medicale.
În același timp, în imaginile surprinse la fața locului se poate vedea cum oglinda din partea stângă a mașinii a fost făcută țăndări.
Șoferița a fost supusă testului de alcoolemie, iar rezultatul a demonstrat că aceasta nu era băută în momentul producerii accidentului.
Oamenii legii investighează la moment toate circumstanțele în care s-a produs impactul.
-
Moldova4 zile în urmă
A plecat la ceruri. Copilul de 11 din Moldova, victima unui accident în Italia, a murit după 5 zile de agonie
-
Moldova3 zile în urmă
Imagini cu impact emoțional: O tânără a fost bătută cu bestialitate de alte adolescente, la Băcioi
-
Moldova3 zile în urmă
Caz șocant la Hîncești: Un bărbat de 41 de ani, bătut până la leșin de un grup de tineri la terasa unui local
-
Moldova4 zile în urmă
S-ar fi certat cu iubita. un tânăr de 27 de ani a urcat pe o clădire părăsită și amenința că va sări în gol
-
Moldova3 ore în urmă
Tragedie la o școală din Drochia: Directoarea, găsită fără suflare în sala de sport a instituției
-
Moldova4 zile în urmă
Noi detalii de la incendiul la un service auto din capitală: Focul a distrus în totalitate un automobil aflat în reparație
-
Moldova3 zile în urmă
Depășire cu final trist: O șoferiță a ieșit cu mașina pe contrasens, lovind în plin un pieton
-
Moldova4 zile în urmă
A provocat un accident rutier, după care a fugit de la locul faptei: Șoferul este căutat de poliție