Rețele de socializare

Moldova

Tentativă de viol, la Anenii Noi. Un tânăr ar fi încercat să agreseze sexual o fetiță de 11 ani, care se întorcea de la școală

Tentativă de viol, la Anenii Noi. Un tânăr de 24 de ani a încercat să agreseze sexual o fetiță de doar 11 ani, într-o fâșie forestieră, în timp ce copila se întorcea de la școală.

Publicat

Potrivit unui comunicat de presă, în după amiaza zilei de 16 februarie, poliția din Anenii Noi a fost sesizată precum că în extravilanul unei localități, în pădurea din apropiere, a fost săvârșită o tentativă de viol asupra unei minore de 11 ani.

Imediat au fost întreprinse toate acțiunile de urmărire penală, fiind identificat un suspect de 24 ani.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pe faptul tentativei de viol.


În presă au apărut informații precum că suspectul ar avea dereglări mintale.

Suspectul a fost reținut pe un termen de 72 ore.

Oamenii legii întreprind toate măsurile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar copilul beneficiază de toată asistență necesară.


Moldova

/VIDEO/ Mașină de poliție, făcută scrum: Un bărbat a fost reținut după ce ar fi incendiat intenționat o autospecială a MAI, la Comrat.

A făcut scrum o mașină a poliției și a ajuns în isolator. Este pățania unui bărbat de 33 de ani, care a fost reținut după ce ar fi incendiat intenționat o autospecială a Ministerului Afacerilor Interne, pe o stradă din Comrat. Totul s-a întâmplat în zorii zilei de 26 iulie, iar în urma flăcărilor, automobilul de serviciu a fost grav avariat.

Publicat

La fața locului au intervenit oamenii legii, pompierii, dar și specialiștii Centrului tehnico-criminalistic. În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost identificat și reținut pentru 72 de ore.

Pe caz a fost deschis un dosar penal pentru huliganism agravat. Mai mult, bărbatul este cercetat și în alte trei cauze penale aflate pe rolul instanței – pentru conducerea în stare de ebrietate avansată, furt de proporții și amenințarea sau violența asupra unei persoane cu funcție de răspundere.

Investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele.



Citește mai departe

Moldova

Se zbate între viață și moarte: Un copil de cinci ani a fost lovit în plin de o mașină, la Bălți.

Accident de groază în municipiul Bălți. Un copil de doar cinci ani se zbate între viață și moarte, după ce a fost lovit în plin de o mașină. Totul s-a întâmplat în seara de 26 iulie, pe strada Ștefan cel Mare. Copilul a fost transportat de urgență la spital și este internat la Terapie Intensivă, în stare gravă, dar stabilă.

Publicat

Potrivit poliției, accidentul s-a produs în jurul orei 22:00. La volan se afla un tânăr de 21 de ani, care ar fi lovit copilul în timp ce acesta traversa strada printr-un loc nepermis. În urma impactului, minorul a suferit multiple traumatisme.

Oamenii legii au stabilit că băiatul se afla împreună cu mama sa în momentul producerii accidentului. Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a arătat că nu consumase alcool.

Pe caz a fost inițiat un proces penal, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele tragediei.


Autoritățile atrag atenția părinților să își supravegheze permanent copiii, subliniind că o clipă de neatenție poate avea consecințe dramatice.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie pe drum: O fată de 17 ani a murit după ce s-a izbit cu ATV-ul într-un pilon electric, la Ungheni.

Tragedie pe un drum din raionul Ungheni. O fată de 17 ani a murit după ce s-a izbit cu ATV-ul într-un pilon electric. Accidentul mortal s-a produs în seara de 25 iulie, în localitatea Stolniceni. Impactul a fost atât de puternic, încât adolescenta a murit pe loc.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare ale poliției, victima conducea un ATV pe un drum regional, din direcția satului Stolniceni spre localitatea Bulhac. La un moment dat, aceasta ar fi pierdut controlul asupra ghidonului, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent într-un stâlp.

Echipajele de intervenție ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Poliția din Ungheni a inițiat un proces penal și investighează toate circumstanțele producerii tragediei. Totodată, oamenii legii urmează să stabilească cum a ajuns minora la volanul ATV-ului și cine i-a permis accesul la mijlocul de transport.


Citește mai departe

topul săptămânii