Rețele de socializare

Moldova

11 intoxicații cu alcool și 17 cu medicamente: Peste 19 mii de persoane au solicitat intervenția ambulanței

IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească informează că în perioada 17 – 23 ianuarie, 19662 persoane au solicitat intervenția ambulanței. După acordarea asistenței medicale de urgență, 6159 pacienți, printre care 1471 copii au fost transportați la spital.

Publicat

Cel mai frecvent au apelat după ajutor medical la Serviciul de Urgență cetățenii cu boli respiratorii – 7670 persoane, urmați de 3458 cetățeni cu urgențe cardiovasculare, inclusiv 51 pacienți cu sindrom coronarian acut. Urgențele neurologice au constituit 2085 de cazuri, dintre care 237 accidente vasculare cerebrale.

În ultima săptămână, echipele de asistență medicală urgentă au fost solicitate pentru 56 pacienți, care au avut de suferit în urma accidentelor rutiere. Totodată, echipele AMU au intervenit prompt la 43 solicitări pe motivul urgențelor toxice, printre care la 17 pacienți cu intoxicație cu medicamente, 11 intoxicații cu alcool și cinci cu monoxid de carbon.

Săptămâna trecută, șapte persoane cu vârstele cuprinse între 37 și 80 de ani, diagnosticate prezumtiv cu hipotermie și degerături au beneficiat de asistență medicală urgentă. Cinci cazuri de hipotermie au fost înregistrate în raioanele: Căușeni; Criuleni; Ocnița; Orhei și Nisporeni. Cazurile de degerături au fost semnalate în mun. Chișinău și raionul Florești. Ulterior, după acordarea ajutorului medical de urgență, în dependență de starea pacienților, aceștia au fost transportați la instituțiile spitalicești.


Moldova

Alcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.

Un caz mai puțin obișnuit de „răpire a unui automobil” s-a încheiat cu un derapaj spectaculos pe un traseu din raionul Fălești, iar polițiștii investighează acum circumstanțele.

Publicat

Totul s-a întâmplat în dimineața de 19 martie, în jurul orei 08:50. Proprietarul mașinii, un bărbat de 34 de ani din raionul Telenești, a alertat poliția și a declarat că i-a fost răpită mașina. Potrivit oamenilor legii, bărbatul păgubaș se afla în vizită la un cunoscut din satul Mărăndeni. Se pare că ospitalitatea a avut un efect neașteptat: gazda, în vârstă de 33 de ani, a luat cheile „fără acord” și s-a urcat la volan.

Plimbarea neautorizată s-a încheiat aproape la fel de repede precum a început: în apropierea satului Răuțel, șoferul a pierdut controlul mașinii și a derapat într-un canal de scurgere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Testul alcoolscopic a confirmat bănuielile: bărbatul avea 0,95 mg/l alcool în aerul expirat, adică o stare de ebrietate avansată.


Polițiștii continuă să documenteze cazul.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Descinderi antidrog la Strășeni: Trei bărbați, documentați pentru consum și trafic de narcotice.

Polițiștii din Strășeni au intensificat acțiunile de combatere a traficului și consumului de droguri, fiind documentată activitatea ilegală a trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani. Descinderile au avut loc în localitățile Strășeni, Lozova și Lupa-Recea.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, unul dintre suspecți a fost surprins în flagrant în timp ce ridica o cantitate de marijuana, comandată prin intermediul aplicației Telegram, metodă tot mai des utilizată în distribuirea substanțelor narcotice.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, polițiștii au depistat și ridicat mai multe substanțe suspecte, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Toate probele au fost transmise pentru expertiză, în vederea stabilirii exacte a tipului și cantității de substanțe interzise.

Persoanele vizate sunt cercetate în conformitate cu legislația în vigoare, iar polițiștii continuă acțiunile de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în această activitate ilegală.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Tentația” din vitrină: Un tânăr și o minoră, suspectați că ar fi furat din magazine de tehnică.

„Tentația din vitrină i-ar putea trimite după gratii” – este cazul unui tânăr de 21 de ani și al unei minore de 15 ani, ambii din Chișinău, suspectați de comiterea a cel puțin trei furturi din magazine de tehnică.

Publicat

Potrivit poliției, cei doi ar fi profitat de neatenția angajaților pentru a sustrage telefoane mobile și accesorii, prejudiciul fiind estimat la peste 92 de mii de lei.

Suspecții au fost identificați rapid, iar anchetatorii au stabilit că bunurile furate au fost ulterior vândute.

Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, în timp ce minora este cercetată în stare de libertate, conform prevederilor legale. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 4 ani de închisoare.


Poliția continuă investigațiile pentru recuperarea bunurilor sustrase.


Citește mai departe

topul săptămânii