Rețele de socializare

Moldova

Permis de conducere contra 750 de euro. Un bărbat din capitală, reținut de CNA și procurori pentru trafic de influență

Un bărbat din Chișinău a fost reținut de ofițerii DGT Sud a CNA și procurorii anticorupție, după ce ar fi pretins și primit 750 de euro mită, ca să elibereze mai ușor un permis de conducere.

Publicat

Potrivit datelor anchetei, acesta ar fi dat asigurări denunțătorului că poate influenţa membrii comisiei de examene din cadrul Secţiei Înregistrare Transport şi Calificare a Conducătorilor Auto Cahul a Agenției Servicii Publice să acorde note de promovare a probelor scrise şi practice și că-i poate determina să elibereze ulterior permisul auto. Bărbatul ar fi acționat coordonat cu alți doi tineri din anturajul său, care sunt acum bănuiți de complicitate la infracțiune.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru trafic de influență. Suma pretinsă de 750 de euro a fost transmisă sub controlul organului de urmărire penală al CNA, iar pentru a fortifica probatoriul, ofițerii anticorupție au descins cu percheziții la domiciliile celor trei bănuiți. În consecință, au fost ridicate dispozitivele de pe care au fost purtate discuţii telefonice despre “aranjarea” eliberării permisului de conducere. DGT Sud a CNA desfăşoară în continuare acţiuni de documentare a cazului sub toate aspectele.

În prezent, unul dintre bănuiți este reţinut pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei bărbați riscă până la 7 ani de închisoare.


Menționăm că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.


Moldova

Șantajatori deghizați în polițiști: Doi indivizi au estorcat de la un tânăr mii de lei și euro

Se dădeau drept polițiști și-l șantajau pe un tânăr cu dosare penale. Doi bărbați au fost reținuți, bănuiți de estorcare de bani.

Publicat

Totul s-a aflat după ce la poliție s-a adresat victima, un chișinăuian de 30 de ani, care a relatat că pe tot parcursul lunii februarie a fost șantajat de doi indivizi.

Suspecții au 35 și 45 de ani, și se dădeau angajați ai organelor de forță. Astfel, sub pretextul că ar putea iniția dosare penale împotriva victimei și l-ar putea priva de libertate, i-au cerut 4 000 de euro și 40 600 de lei. În urma acțiunilor întreprinse de polițiști, suspecți au fost reținuți și conduși la inspectorat.

În urma perchezițiilor la domiciliile bănuiților, oamenii legii au depistat mai multe probe ce ar demonstra implicarea suspecților.


Ambii bănuiți au fost arestați pentru 30 de zile, iar conform legii, dacă vor fi recunoscuți vinovați de șantaj, riscă închisoare pe un termen de la 7 la 10 ani.

echipa.md

 


Citește mai departe

Moldova

Un șofer drogat a fost reținut în timp ce conducea mașina, în capitală. Testul a arătat pozitiv la marijuana

Un șofer drogat a fost reținut de inspectorii de patrulare în timp ce conducea mașina, în capitală.

Publicat

Totul s-a petrecut în seara zilei de 16 aprilie, pe strada Nicolae Testemițeanu, din cartierul Telecentru. Patrula de poliție ce monitoriza circulația rutieră în zonă, au observat un automobil ce se deplasa haotic.

Oamenii legii au stopat șoferul în vârstă de 22 de ani, care în timpul discuțiilor ar fi avut un comportament straniu, specific consumatorilor de droguri.

Ulterior, conducătorul auto a fost escortat la Dispensarul Republican de Narcologie, unde a fost testat la prezența de substanțe narcotice în organism. Rezultatul expertizei a demonstrat că șoferul era drogat cu marijuana.


Mașina a fost transportată la parcarea specială, iar investigațiile continuă.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

„Afacere” de familie: Un cuplu împreună cu o amică, suspectați că vindeau droguri în întreaga țară

 Afacere de familie. Un cuplu, dar și o amică de-a lor au fost reținuți de poliție, suspectați că vindeau droguri sintetice în întreaga țară.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, toți trei suspecți locuiesc în capitală și au 20, 22 și respectiv 35 de ani. Aceștia plasau drogurile sintetice de tip PVP, în vânzare în întreaga țară, prin intermediul aplicației Telegram. Clienții le transferau vânzătorilor bani prin intermediul terminalelor publice de plată, iar în schimb primeau fotografii cu locul unde sunt ascunse narcoticele.

Potrivit datelor preliminare, soția avea rolul de gestionare a aplicației Telegram, iar bărbatul și a doua femeie livrau drogurile în ascunzișuri.

În urma perchezițiilor au fost depistate droguri în valoare de 100.000 de lei, dar și cântare electronice pentru porționarea narcoticelor, accesorii pentru ambalarea și consumul de droguri, bani proveniți din afacerea ilegală, dar și telefoane mobile folosite la vânzarea drogurilor.


Oamenii legii menționează că în prezent, bărbatul este cercetat și într-un alt dosar pentru trafic de droguri, gestionat de procurorii sectorului Buiucani.

În prezent, bărbatul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, la fel ca și prietena de familie. Soția lui este cercetată în libertate.

Investigațiile continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii