Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un șofer a murit după ce i s-a făcut rău, la volan. S-a izbit cu mașina sa în alte trei vehicule

Moarte cumplită pentru un bărbat de 67 de ani din capitală. Acesta a decedat la volanul propriului automobil, provocând și un accident rutier.

Publicat

Totul a avut loc în data de 15 ianuarie, în jurul orei 15.00, pe strada Tudor Strișca din sectorul Botanica al capitalei. Imaginile de după coliziune au fost transmise la adresa redacției noastre de către un martor ocular. Potrivit sursei, șoferul care se vede în imagini ar fi accidentat mai multe autoturisme.

Martorii de la fața locului ar fi încercat să-i acorde ajutor șoferului, până la sosirea medicilor, sperând că bărbatul va putea fi salvat.

Contactat pentru o reacție, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că totul s-ar fi întâmplat după ce, în timp ce ghida propria mașină, șoferul de 67 de ani s-ar fi simțit brusc rău. Acesta a pierdut controlul volanului și s-a tamponat cu un alt vehicul, la volanul căruia se afla un bărbat de 61 de ani.


Ulterior, după inerție, mașina a mers mai departe, izbindu-se în încă două mașini parcate la marginea drumului, care aparțin unui tânăr de 24 de ani și unui bărbat de 66 de ani. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva bărbatul, acesta a decedat la fața locului.

Corpul neînsuflețit al victimei a fost transportat la centrul de medicină legală pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.

Pe caz inițiat un proces penal în stabilirea tuturor circumstantelor.

echipa.md


Moldova

Contrabandă cu peste 180.000 de dolari, la frontiera moldo-ucraineană: Patru bărbați – reținuți

Serviciul Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță reținerea la postul vamal Vulcănești, la intrarea în țară din Ucraina a patru bărbați care au selectat culoarul verde – „nimic de declarat.”

Publicat

Totuși, funcționarii vamali din post au dispus efectuarea controlului fizic detaliat al mașinii și bunurilor transportate. Astfel, au fost depistate tăinuite de către bănuiți, în buzunarele din scurtă și pantaloni, precum și sub centura de la brâu, bani în sumă totală de 181.000 dolari americani (a câte 81.000 dolari, 60.000 dolari și 40.000 dolari).

La fața locului au intervenit ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal care, sub conducerea PCCOCS, au reținut mijloacele financiare și cinci telefoane ce aparțineau persoanelor. De asemenea, au fost reținuți cei patru bărbați – șoferul, un conațional în vârstă de 29 de ani, cât și pasagerii, trei conaționali cu vârstele de 22, 28 și 31 de ani.

Ulterior, ofițerii vamali au desfășurat cinci percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport ale bănuiților (unii dintre aceștia fiind anterior cercetați și pentru organizarea migrației ilegale, furt, accidente).


Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Concomitent, procurorii PCCOCS urmează să determine necesitatea aplicării arestului preventiv, inclusiv în vederea investigării destinației celor peste 180.000 dolari.


Citește mai departe

Moldova

Au refuzat să livreze droguri în Germania, dar au fost „sancționați” cu 5.000 euro. Doi bărbați din Căușeni – reținuți

I-ar fi chemat la muncă în Germania în calitate de curieri, însă nu au specificat ce anume urmează să livreze. Doi bărbați de 23 și 31 de ani din Căușeni au fost reținuți de poliție și sunt cercetați pentru că ar fi cerut prin șantaj cinci mii de euro de la doi tineri, originari din același oraș.

Publicat

Totul s-a întâmplat pe teritoriul Germaniei, după ce inculpații le-ar fi propus tinerilor cu vârste de 21 și 23 de ani o ofertă de muncă greu de refuzat. Ultimii urmau să ajungă în Germania și să muncească în calitate de curieri pentru diverse mărfuri, însă nu a mers totul conform planurilor.

Ajunși la Berlin, chiar din prima zi de muncă, tinerii au observat că în pachetul adus de către doi albanezi și destinat spre transportare erau de fapt ascunse droguri de diferite tipuri. Fără a sta mult pe gânduri, cei doi au lăsat în parcare mașina de serviciu, cu drogurile în ea, și au revenit în Moldova.

După cele întâmplate, bărbații care i-au recrutat ar fi început să-i amenințe. Aceștia ar fi cerut ca tinerii să le achite cinci mii de euro, iar fiecare lună de întârziere iar fi costat pe victime câte o mie de euro în plus. Mai mult, inculpații ar fi luat fără știre mașina uneia dintre victime și ar fi vândut-o la o stație de dezmembrare a automobilelor, asta în contul datoriei inventate.


În urma amenințărilor, tinerii s-au adresat la poliție, iar o dată ce bănuiții au revenit în țară, la domiciliile lor au avut loc percheziții. Acolo au fost găsite telefoane mobile, suporturi cu informații de interes, substanțe asemănătoare drogurilor, dar și numărul de înmatriculare a automobilului vândut ilegal.

Astfel, cei doi suspecți au fost reținuți, unul dintre aceștia fiind anterior în vizorul poliției pentru alte infracțiuni.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Patru indivizi ar fi estorcat 900.000 de lei prin schema cu „ruda implicată în accident”. Unul din bănuiți este minor

Polițiștii Direcției de poliție a mun.Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Centru au identificat 4 suspecți implicați în infracțiunile de escrocherie săvârșite recent prin metoda ,,ruda implicată în accidentul rutier”.

Publicat

Suspecții sunt originari din municipiul Bălți. Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul dintre ei este minor.

Se prezumă că aceștia sunt implicați în cinci cazuri de escrocherie înregistrate în ultima săptămână de către Poliție, inclusiv în ultimele două infracțiuni comise în sectorul Botanica al capitalei.

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 900 mii de lei.


Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 4 la 8 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii