Rețele de socializare

Moldova

Trei polițiști, agresați în timpul serviciului, în ultimele 24 de ore, la Nord

Trei polițiști au fost îmbrânciți, au luat pumni și s-au ales cu uniformele deteriorate în timpul serviciului. Incidentele au avut loc ieri în raioanele Rezina, Drochia, dar și în municipiul Bălți.

Publicat

Primul caz a avut loc în după-amiaza zilei, în jurul orei 15:34, în orașul Rezina, scrie deschide.md

Un polițist, în timpul documentării unei contraveții, a fost îmbrâncit de către un bărbat în stare de ebrietate de 54 de ani. Agresorul l-a îmbrâncit pe omul legii și i-a rupt uniforma, ulterior a fost încătușat și reținut pentru 72 de ore.

Cel de-al doilea caz a avut loc spăre seară, în jurul orei 19:09, în localitatea Moara de Piatră, din raionul Dorchia, în timp ce oamenii elgii documentau un caz de agresiune în familie. Unul dintre polițiștii veniți la fața locului a fost agresat, dar și înjurat ca la ușa cortului de către un bărbat în vârstă de 63 de ani.


Fiind testat cu aparatul Drager, rezultatele au arătat că acesta avea o concetrație de 0.71 mg/l de alcool pur în aerul expirat. În urma incidentului, polițistul s-a ales cu uniforma deteriorată, iar bărbatul a fost încătușat.

Cel de-al treilea caz a fost înregistrat după miezul nopții, în jurul orei 01;52, în incinta spitalului municipal Bălți, unde un tânăr de 30 de ani i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față unui polițist. Ulterior, agresorul a fost încătușat și escortat la IP Bălți fiind reținut pentru 72 de ore.


Advertisement

Moldova

Manevră nereușită cu spatele. Unul din automobilele implicate a fost la un pas de a ajunge pe gazon

Două automobile au fost implicate într-un accident produs miercuri, 8 aprilie, pe bulevardul Dacia din Chișinău.

Publicat

O mașină de model Hyundai efectua manevra cu spatele și a lovit un alt automobil de model Toyota. În urma impactului, unul dintre automobile a fost la un pas de a ajunge pe gazon.

Ulterior, la fața locului a fost solicitată ambulanța.

Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă al poliției capitalei, Svetlana Scripnic, nimeni nu a avut de suferit.



Citește mai departe

Moldova

Accident violent, în raionul Căușeni: Șoferul unei mașini a ajuns la spital după ce a fost lovit de semănătoarea unui tractor

Accident violent, în raionul Căușeni. Un tânăr de 22 de ani a ajuns la spital, după ce vehiculul pe care-l conducea a fost lovit de un tractor.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 07 mai, în jurul orei 21.00,  în apropierea satului Taraclia. Potrivit oamenilor legii, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer de 62 de ani ce conducea un tractor cu semănătoare ar fi accidentat lateral un autoturism condus de un tânăr de 22 ani, ce se deplasa din sensul opus.

În urma impactului, mașina tânărului a derapat de pe traseu, ajungând într-un șanț, iar șoferul s-a ales cu mai multe traumatisme. El a fost dus la spital pentru ulterioare îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că niciunul dintre ei nu consumase alcool.  Cazul este înregistrat și documentat de către polițiști.


Citește mai departe

Moldova

Furau „din gura” pacienților: Trei angajate de la un Centrul de plasament pentru persoane cu dizabilități, prinse cu produsele alimentare în geantă

Prinse cu mâncarea pacienților în geantă. Trei angajate de la Centrul de plasament temporar pentru persoane adulte cu dizabilități din Bădiceni, Soroca, au fost prinse în timp ce furau mâncarea destinată beneficiarilor.

Publicat

Totul a ieșit la iveală în urma unui control inopinat, pus la cale de către directorul instituției, scrie presa locală.

Astfel, directorul a găsit în gențile angajatelor de la bucătărie, mai multe produse alimentare, crupe, carne, dulciuri și conserve.

Bunurile au fost restituite, iar pe acest caz administrația instituției a pornit o anchetă de serviciu.


De menționat că două dintre angajatele cu pricina lucrează de ani buni în cadrul instituției, iar cealaltă a fost recent angajată.


Citește mai departe

topul săptămânii