Rețele de socializare

Moldova

Cetățean moldovean, prins cu o carte de identitate falsă la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Republica Moldova, care a încercat să iasă din ţară cu o carte de identitate falsă.

Publicat

În data de 07 ianuarie a.c., în jurul orei 23.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieși din ţară, un bărbat, cu cetățenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit persoanei, ocazie cu care asupra bărbatului, a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, emisă pe numele acestuia, având aplicată propria fotografie.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.


Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a primit documentul în Germania, de la o persoană ale cărei date de identificare nu le cunoaşte, plătind suma de 150 de euro.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.



Moldova

/FOTO/ Captură impresionantă de substanțe interzise la Penitenciarul nr.18-Brănești

Angajații sistemului penitenciar se confruntă zilnic cu diverse metode de introducere a obiectelor și substanțelor interzise în penitenciare.

Publicat

Pe parcursul ultimelor zile, angajaţii serviciilor abilitate din cadrul Penitenciarului nr.18-Brănești au dat dovadă de vigilență sporită la capitolul contracarării și depistării obiectelor și substanțelor interzise în penitenciare, curmând mai multe tentative de introducere a obiectelor interzise în instituție.

Astfel, la finele săptămânii trecute, la mina de extragere a pietrei de calcar, unde deținuții sunt încadrați în câmpul muncii, pe bază de contract, în movila de rămășițe de calcar au fost depistate 11 sticle cu drojdie uscată, iar astăzi, din ascunziș într-o movilă de rămășițe de calcar au fost depistate încă 28 de sticle cu drojdie uscată.

Tot la Penitenciarul nr.18-Brănești într-un colet cu provizii, destinat unui deținut, în urma unei verificări minuțioase, într-o brichetă a fost depistată o substanță de culoare albastră, presupusă a fi droguri. Prin urmare, eforturile persoanei civile de a introduce obiecte interzise în penitenciar, s-au dovedit a fi fără succes.


Toate cazurile au fost documentate pe faptul transmiterii obiectelor și substanțelor interzise în penitenciar și transmise organelor de poliție.

Menționăm că, activitățile de contracarare a pătrunderii în locurile de detenţie a substanțelor și obiectelor interzise, dar şi combaterea păstrării acestora de către deţinuţi sunt acţiuni de specialitate desfăşurate zilnic în toate penitenciarele din ţară.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Impact frontal, în Găgăuzia: Doi șoferi au ajuns la spital

Accident violent în sudul țării. Doi șoferi au ajuns la spital după ce vehiculele pe care e conduceau s-au tamponat frontal.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 23 ianuarie, în comuna Svetlîi din municipiul Comrat.

Potrivit datelor oferite de oamenii legii, la volanul microbuzului se afla un bărbat de 55 de ani, iar automobilul era ghidat de un șofer de 70 de ani. Preliminar, coliziunea s-ar fi produs după ce, în timp ce se deplasa pe strada central din localitate, șoferul mașinii ar fi pierdut controlul asupra volanului.

În rezultat, automobilul său a ieșit pe contrasens și s-a tamponat în plin cu microbuzul ce se deplasa regulamentar. În rezultatul coliziunii, ambii șoferi au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spitalul Raional Comrat. Oamenii legii au mai stabilit că niciunul dintre ei nu urcase băut la volan.


Investigațiile circumstanțelor accidentului continuă.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Bătută și jefuită în drum spre casă: O tânără s-a ales cu vânătăi și a rămas fără telefonul mobil. Suspectul este reținut

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, originar din raionul Drochia, a fost reţinut pentru 72 de ore, fiind suspectat de săvârşirea unui jaf.

Publicat

În seara zilei de 23 ianuarie, în jurul orei 22:50, o femeie de 33 ani, deplasându-se spre domiciliul său, pe stradă din orașul Drochia, a fost agresată fizic de un bărbat, care în mod deschis i-a sustras telefonul mobil de model XIAOMI Redmi Note 9S, cauzând victimei un prejudiciu material în sumă de 7000 de lei.

La scurt timp, ca urmare a acțiunilor întreprinse de polițiștii din Drochia, suspectul în comiterea infracţiunii a fost reţinut. În urma audierilor, bărbatul şi-a recunoscut vina integral.

Totodată, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracţiuni analogice, iar în luna noiembrie 2021, a fost eliberat din locurile de detenţie.


Tânărul este cercetat penal pentru jaf, iar pentru fapta comisă riscă închisoare de la 5 la 7 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii