Rețele de socializare

Moldova

„Laboratorul” de permise auto de la Târgu Frumos. Super-ofertă pentru 1.000 de euro

Un act măsluit costa 1000 de euro. Fericitului posesor i se făcea poză şi semna pe tabletă. După o lună îşi ridica permisul de conducere pentru Republica Moldova, la pachet cu un permis de şedere de câteva luni peste Prut.

Publicat

Un banal control în traficul rutier rural a scos la suprafaţă o adevărată afacere vizând falsificarea permiselor de conducere. Micul „întreprinzător” din Târgu Frumos cerea câte 1.000 de euro la fiecare permis falsificat, dar furniza şi acte suplimentare, care să adoarmă eventualele bănuieli ale poliţiştilor, scrie Ziuadeazi.RO.

Unul dintre beneficiarii serviciilor de falsificare a fost Vasile Radu, un bărbat între două vârste din comuna Ion Neculce. În octombrie 2020, acesta a fost oprit pe raza satului Brăeşti de un echipaj de poliţie aflat în patrulare. A prezentat pentru control un permis de conducere moldovenesc, eliberat chipurile pe numele lui în aprilie 2018, dar şi un permis de şedere provizorie pentru cetăţeni străini, care atesta că începând cu decembrie 2017 locuise şi lucrase în raionul Floreşti din apropierea municipiului Bălţi. Poliţiştii au verificat totuşi în baza de date electronică, constatând că permisul era fals. Radu a explicat că ar fi obţinut permisul în Floreşti, contra sumei de 300 de euro. Afacerea ar fi fost intermediată de un coleg de serviciu, căruia îi cunoştea doar prenumele. Nici aşa nu a reuşit să-i convingă pe poliţişti. Aceştia au făcut verificări în continuare, autorităţile moldovene comunicând că Radu nici măcar nu intrase niciodată în Republica Moldova. Atât permisul de conducere, cât şi cel de şedere în Moldova erau false.

Audiat ulterior de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani în calitate de suspenct şi de inculpat, Radu a prezentat în cele din urmă adevărul. Auzise de la nişte cunoştinţe că un cetăţean din Târgu Frumos se ocupa cu fabricarea de permise de conducere false. S-a întâlnit cu acesta în cursul lunii martie 2018. I s-a făcut o fotografie cu un aparat foto, a semnat pe o tabletă, s-a făcut o copie după cartea sa de identitate, iar o lună mai târziu avea permisul de conducere şi cel de şedere, contra sumei de 1.000 de euro. Permisele falsificate nu erau însă de o calitate prea bună, procurorii din Paşcani, dar şi poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Târgu Frumos efectuând cercetări în alte patru cazuri similare.


Vasile Radu a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi uz de fals, fiind găsit vinovat pentru ambele fapte. Regretele manifestate de inculpat în instanţă, ca şi lipsa antecedentelor penale i-au adus totuşi o pedeapsă uşoară. Şoferul a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Paşcani la 1 an şi 10 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Sentinţa nu a fost însă pe placul procurorilor, care au declarat apel împotriva acesteia. Curtea de Apel va studia dosarul la începutul lunii martie.


Moldova

/AUDIO/ Bani pentru acte medicale? Un medic oftalmolog și o asistentă medicală, suspectați de trafic de influență.

O schemă de corupție sistemică, care ar fi funcționat într-o instituție medicală din raionul Edineț, este investigată de Centrul Național Anticorupție și procurorii din Bălți. În dosar sunt vizați un medic oftalmolog și o asistentă medicală, suspectați că ar fi primit bani pentru a influența rezultatele examinărilor medicale necesare obținerii statutului de „inapt” pentru serviciul militar.

Publicat

Potrivit CNA, medicul oftalmolog din cadrul Centrului de Sănătate Edineț este bănuit de trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit bani de la un cetățean, susținând că poate influența persoane din cadrul Centrului Militar Teritorial Edineț. În schimbul remunerației ilegale, acesta ar fi promis că va determina acceptarea unor rezultate medicale favorabile, astfel încât persoana să fie declarată inaptă pentru satisfacerea serviciului militar.

În timpul investigațiilor, anchetatorii au descoperit și alte episoade infracționale. Potrivit probelor acumulate, medicul, împreună cu o asistentă medicală, ar fi pus la punct un mecanism ilegal prin care ar fi perceput bani de la pacienți pentru omiterea sau modificarea unor informații privind problemele depistate în timpul examinărilor oftalmologice.

Anchetatorii susțin că practica ar fi fost una repetitivă, iar mai multe persoane ar fi beneficiat de rezultate medicale favorabile în schimbul unor plăți necuvenite, ceea ce indică existența unor acte de corupție cu caracter sistemic în cadrul instituției medicale.


Medicul oftalmolog a fost reținut pentru 72 de ore. Totodată, ofițerii CNA au efectuat percheziții în birourile instituției medicale și la domiciliile a patru persoane vizate în dosar. Asistenta medicală suspectată de implicare în schemă este cercetată în stare de libertate.

Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.

Potrivit legii, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

Alexei Cotorobai, condamnat definitiv: 25 de ani după gratii pentru omorul unui bebeluș, răpire și agresare sexuală a unei minore.

Alexei Cotorobai, condamnat pentru omorul unui copil de doar 10 luni, răpirea mamei acestuia și agresarea ei sexuală își va ispăși definitiv pedeapsa de 25 de ani de închisoare. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Nord, care a respins apelurile depuse de apărare și a menținut integral sentința emisă anterior de Judecătoria Orhei.

Publicat

Cazul vizează o crimă comisă în februarie 2010, în raionul Telenești. Victima este un copil de 10 luni, iar mama acestuia era minoră la momentul faptelor. Potrivit Procuraturii Generale, imediat după tragedie au fost pornite investigații, însă circumstanțele reale ale cazului nu au fost elucidate complet, iar autorul nu a fost tras la răspundere penală timp de mai mulți ani.

Ancheta a fost reluată în anul 2024, după apariția unor informații și probe noi. Procurorii au verificat materialele acumulate anterior, au administrat noi probe, au audiat martori și au desfășurat acțiuni de urmărire penală inclusiv peste hotarele Republicii Moldova.

În urma cercetării judecătorești, instanța a stabilit că inculpatul a provocat intenționat moartea copilului prin acte de violență, după care a răpit mama minorului și a constrâns-o la acte sexuale neconsimțite. Concluziile au fost confirmate și de magistrații Curții de Apel Nord.


Alexei Cotorobai este fratele lui Gheorghe Cotorobai, bărbatul condamnat pe 9 ianuarie 2025 la detenție pe viață pentru răpirea, violul și omorul unei tinere însărcinate, la Orhei.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ De la vânzarea peste gard la comenzi online: două scheme de comercializare a drogurilor, destructurate de polițiști.

Droguri vândute ca la piață, direct peste gard și prin geamul casei. Polițiștii din Chișinău au destructurat două scheme de comercializare a substanțelor narcotice, una organizată chiar dintr-o locuință, iar alta prin intermediul unui magazin online.

Publicat

Primul caz a fost documentat de ofițerii Inspectoratului de Poliție Centru. Un bărbat de 49 de ani și concubina sa, de 45 de ani, sunt suspectați că transformaseră locuința lor într-un punct de vânzare a drogurilor. Potrivit anchetatorilor, clienții nu trebuiau decât să ajungă la poartă, iar substanțele interzise erau transmise fie prin geam, fie peste gard.

Femeia a fost reținută în flagrant, în timp ce îi înmâna droguri unui consumator. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat zeci de pastile cu efect psihotrop, precum și mefedronă și PVP. Toate substanțele au fost expediate pentru expertiză.

Oamenii legii spun că cei doi nu sunt la prima abatere. Aceștia au antecedente penale pentru infracțiuni similare și au fost plasați în arest pentru 72 de ore.


Într-un alt caz, polițiștii din sectorul Botanica au descins la doi bărbați, de 25 și 36 de ani, suspectați că vindeau droguri sintetice prin intermediul unui magazin online.

Asupra suspecților au fost găsite 18 pachețele cu substanțe narcotice, iar din ascunzișurile folosite de aceștia au mai fost ridicate alte opt pachețele. Potrivit estimărilor preliminare, valoarea drogurilor confiscate se ridică la aproximativ 16 mii de lei.


Anchetatorii au mai ridicat cântare electronice de precizie, pachete pentru ambalare și alte obiecte utilizate la porționarea și distribuirea drogurilor.

Unul dintre suspecți a fost reținut pentru 72 de ore, iar celălalt a primit mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. În ambele cazuri, investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii