Moldova
/VIDEO/ Schemă infracțională privind eliberarea certificatelor false de vaccinare anti COVID-19 destructurată de SPIA și PA
Schemă infracțională privind eliberarea certificatelor false de vaccinare anti COVID-19 destructurată de SPIA și PA.
Acțiunile de urmărire penală au fost efectuate în privința unui grup infracțional specializat în perfectarea și eliberarea certificatelor de vaccinare împotriva virusului COVID-19, cu indicarea datelor vădit false, în lipsa fizică a persoanelor, inclusiv a celor aflate peste hotarele țării.
Măsurile speciale de investigații și acțiunile de urmărire penală au avut loc în perioada iulie 2021 – decembrie 2021, în cadrul cărora au fost documentate acțiunile pretins a fi ilegale ale unor funcționari publici cu statut special/militar ai Serviciului Vamal, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, funcționari publici din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Sănătății, Ministerului Finanțelor, autorităților administrației publice, reprezentați ai cultelor religioase, agenți economici, cît și persoane fizice, etc.
Astfel, au fost identificate circa 240 de persoane, care direct/indirect au avut tangență cu circumstanțele enunțate mai sus, în privința acțiunilor cărora urmează să se expună organul de urmărire penală.
Potrivit probelor acumulate, registratorii (persoanele responsabile de introducerea datelor în Registrul de evidență a Vaccinării împotriva COVID–19) personal, cât și prin intermediari, au pretins și primit de la cetățeni ai Republicii Moldova, cât și de la cetățeni străini, mijloace financiare ce nu li se cuvin, care variau între 2000 și 5000 MDL per certificat, pentru înregistrarea datelor eronate în Sistemul informațional automatizat (SIA) și în Registrul de evidență a Vaccinării împotriva COVID–19 (RVC–19).
Ca rezultat al perchezițiilor efectuate la 22.12.2021, a fost reținut un militar cu funcție de conducere din cadrul IGC al MAI (desemnat în calitate de registrator), care și-a recunoscut vina și colaborează cu organul de urmărire penală, fiind depistate și ridicate liste cu persoane vaccinate, copii ale actelor de identitate, certificate de vaccinare, bani și alte obiecte care au tangență la caz.
La această etapă, au fost audiate în calitate de bănuiți mai multe persoane, inclusiv cu funcții de răspundere, vizate în investigațiile menționate supra, care de asemenea colaborează cu organul de cercetare penală.
Dacă vor fi găsite vinovate persoanele vizate, în dependență de infracțiunea imputată, riscă pedeapsă penală cu amendă în mărime de până la 650 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore, sau privare de libertate de la 2 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de la 5 la 10 ani.
Moldova
Schemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei
Două femei din Ucraina au fost arestate, fiind suspectate de implicare într-o schemă internațională de contrabandă cu droguri sintetice aduse din Polonia în Republica Moldova.
Potrivit anchetei, gruparea criminală, formată din cetățeni moldoveni și ucraineni, activa în mai multe state, inclusiv Polonia, Ucraina, România, Georgia și Republica Moldova, iar drogurile erau comercializate prin intermediul aplicației Telegram.
O tânără de 22 de ani, originară din Ucraina, ar fi fost responsabilă de ambalarea și expedierea drogurilor sintetice din Polonia spre Republica Moldova.
La sfârșitul lunii februarie, aceasta a intrat în țară pentru a verifica o nouă partidă de droguri, fiind reținută la Chișinău.
Două zile mai târziu, o altă femeie, de 25 de ani, a intrat în Republica Moldova cu un microbuz de pe cursa Chișinău–București, prin punctul de trecere a frontierei Leușeni. La sosirea în capitală, aceasta a ridicat o valiză din microbuz, după care a fost reținută de polițiști.
În bagaj au fost descoperite aproximativ 2 kilograme de PVP și 500 de grame de mefedronă, ascunse în pachete de praf de spălat. Ulterior, polițiștii au mai ridicat aproximativ 500 de grame de PVP din ascunzișuri identificate în urma examinării telefoanelor mobile.
Valoarea totală a drogurilor scoase din circuitul ilegal depășește 1,5 milioane de lei.
Cele două femei au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă până la 15 ani de închisoare.
Moldova
Urmărire tensionată în Chișinău: Un vitezoman s-a baricadat în mașină alături de copilul său de 6 ani și amenința cu un cuțit
Scene tensionate noaptea trecută în Chișinău. Un șofer care circula cu viteză excesivă a încercat să fugă de polițiști, iar după ce a fost blocat în centrul capitalei s-a baricadat în mașină alături de copilul său de 6 ani și a amenințat că își va provoca leziuni cu un cuțit.
În imaginile surprinse de martori la fața locului se poate observa cum polițiștii sparg unul dintre geamuri pentru a-l imobiliza pe conducător.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 02:20, când un echipaj de patrulare a observat pe strada Vadul lui Vodă, la intersecția cu strada Mihail Sadoveanu din sectorul Ciocana, un automobil care se deplasa cu viteză excesivă.
La semnalul polițiștilor de a opri, șoferul nu s-a conformat și a continuat deplasarea. După o scurtă urmărire, automobilul a fost oprit în Piața Marii Adunări Naționale, în centrul capitalei.
La volan se afla un bărbat de 58 de ani.
Acesta s-a încuiat în mașină, avându-l ca pasager pe fiul său de 6 ani, și a refuzat să coopereze cu forțele de ordine. Mai mult, potrivit poliției, bărbatul a amenințat că își va provoca leziuni cu un obiect asemănător unui cuțit.
La fața locului au intervenit polițiștii, pompierii și carabinierii, care au încercat să gestioneze situația fără a pune în pericol copilul.
Într-un moment decisiv, minorul a deschis portiera automobilului fiind imediat preluat de oamenii legii. În paralel, polițiștii au spart geamul din partea șoferului, reușind să imobilizeze și să încătușeze șoferul.
Acesta a fost condus ulterior la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru documentarea cazului.
Copilul nu a fost rănit și se află în afara oricărui pericol, beneficiind de asistență specializată.
Bărbatul urmează să fie supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili starea sa, iar oamenii legii continuă documentarea cazului pentru a clarifica toate circumstanțele incidentului.
Moldova
„Aranjau” importuri contra mită! Angajați vamali, brokeri și un agent economic – în vizorul CNA
„Aranjau” importuri contra mită. Ofițerii CNA și procurorii au descins într-un dosar de corupție sistemică în care sunt vizați angajați ai Serviciului Vamal, reprezentanți ai unei companii de brokeraj vamal și un agent economic.
Potrivit anchetatorilor, un broker vamal ar fi cerut și primit bani de la reprezentantul unui agent economic pentru a interveni pe lângă funcționari ai Serviciului Vamal. În schimbul sumelor oferite, brokerul ar fi promis că va influența angajați ai instituției astfel încât declarațiile vamale pentru importul unor produse să fie validate mai ușor.
Oamenii legii susțin că brokerul ar fi acționat ca intermediar între importator și funcționari din sistemul vamal, care ar fi putut facilita procedurile necesare pentru introducerea mărfurilor în țară.
În urma acțiunilor de urmărire penală, o persoană a fost reținută pentru 72 de ore și urmează să fie plasată în izolatorul CNA. Alte patru persoane, printre care și angajați ai Serviciului Vamal, sunt cercetate în stare de libertate.
Drept reacție, Serviciul Vamal a anunțat că nu tolerează corupția în rândul angajaților și cooperează cu instituțiile de drept pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Acțiunile de urmărire penală continuă pentru a stabili rolul fiecărei persoane implicate.
Potrivit legii, toate persoanele vizate în acest dosar beneficiază de prezumția nevinovăției până la o decizie definitivă a instanței.
-
Moldova7 zile în urmăAr fi căzut de la înălțime: Un tânăr de 25 de ani, găsit mort în curtea unui bloc din capitală.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Furt de proporții în chișinău: O femeie ar fi sustras peste un milion de lei din apartamentul unor cunoscuți.
-
Moldova2 zile în urmăImpact devastator la Strășeni: Doi oameni au murit, iar alți doi au ajuns la spital.
-
Moldova2 zile în urmăUn șofer beat, reținut după ce a lovit cu mașina un pilon electric și a părăsit locul accidentului, la Tohatin.
-
Moldova6 zile în urmăA băgat o pasageră în spital: O femeie, rănită după ce microbuzul în care se afla a lovit din spate o mașină, la Telenești.
-
Moldova3 zile în urmăWeekend dramatic în capitală: Un tânăr a murit după ce a căzut de la etajul 8, iar altul a fost salvat de pompieri după ce s-a aruncat în gol.
-
Moldova2 zile în urmăAccident la ieșirea din Bucovăț: Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina sa a fost lovită de un camion.
-
Moldova7 zile în urmăÎnchisoare pentru un cumul de infracțiuni: Un tânăr, condamnat pentru furt, conducerea mașinii în stare de ebrietate și fals în declarații.
