Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Droguri de 1,3 milioane de lei sechestrate de la trei tineri. Sunt bănuiți că le vindeau prin Telegram

Sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oamenii legii au destructurat un grup infracțional care comercializa droguri în valoare estimativă de 1,3 milioane lei.

Publicat

La solicitarea oamenilor legii, asupra drogurilor a fost aplicat sechestru, iar trei membri ai grupului au fost reținuți, cu angajații „Fulger” – liderul grupării și două persoane care activau în calitate curieri cu vârste cuprinse între 19 și 30 ani. Ulterior, la demersul procurorilor PCCOCS, doi membri au fost plasați în arest preventiv, iar în privința celui de-al treilea, instanța de judecată a decis cercetarea lui în libertate.

Sub supravegherea procurorilor, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și ai Direcției Generale Urmărire Penală ale IGP au documentat activitatea infracțională a grupului pe parcursul ultimilor două lună. Astfel, aceștia au stabilit că cei trei comercializau pe internet droguri sintetice de tip PVP (denumite „sare”), amfetamină și substanțe psihoactive de tip nou (NPS).

Urmare a perchezițiilor de la domiciliile, apartamentele închiriate precum și locurile unde au fost ascunse drogurile, oamenii legii au ridicat mai multe pachețele cu droguri de tip PVP și amfetamină, cu masa totală de peste 1,2 kg; precum și 600 gr de marijuană și timbre LSD. De asemenea, au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare și altă tehnică de calcul, carduri bancare, pachețele autosigilante pentru vânzarea drogurilor și cântare electronice la scară mică.


Advertisement

Moldova

Manevră nereușită cu spatele. Unul din automobilele implicate a fost la un pas de a ajunge pe gazon

Două automobile au fost implicate într-un accident produs miercuri, 8 aprilie, pe bulevardul Dacia din Chișinău.

Publicat

O mașină de model Hyundai efectua manevra cu spatele și a lovit un alt automobil de model Toyota. În urma impactului, unul dintre automobile a fost la un pas de a ajunge pe gazon.

Ulterior, la fața locului a fost solicitată ambulanța.

Potrivit informațiilor oferite de ofițerul de presă al poliției capitalei, Svetlana Scripnic, nimeni nu a avut de suferit.



Citește mai departe

Moldova

Accident violent, în raionul Căușeni: Șoferul unei mașini a ajuns la spital după ce a fost lovit de semănătoarea unui tractor

Accident violent, în raionul Căușeni. Un tânăr de 22 de ani a ajuns la spital, după ce vehiculul pe care-l conducea a fost lovit de un tractor.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 07 mai, în jurul orei 21.00,  în apropierea satului Taraclia. Potrivit oamenilor legii, totul s-ar fi întâmplat după ce un șofer de 62 de ani ce conducea un tractor cu semănătoare ar fi accidentat lateral un autoturism condus de un tânăr de 22 ani, ce se deplasa din sensul opus.

În urma impactului, mașina tânărului a derapat de pe traseu, ajungând într-un șanț, iar șoferul s-a ales cu mai multe traumatisme. El a fost dus la spital pentru ulterioare îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că niciunul dintre ei nu consumase alcool.  Cazul este înregistrat și documentat de către polițiști.


Citește mai departe

Moldova

Furau „din gura” pacienților: Trei angajate de la un Centrul de plasament pentru persoane cu dizabilități, prinse cu produsele alimentare în geantă

Prinse cu mâncarea pacienților în geantă. Trei angajate de la Centrul de plasament temporar pentru persoane adulte cu dizabilități din Bădiceni, Soroca, au fost prinse în timp ce furau mâncarea destinată beneficiarilor.

Publicat

Totul a ieșit la iveală în urma unui control inopinat, pus la cale de către directorul instituției, scrie presa locală.

Astfel, directorul a găsit în gențile angajatelor de la bucătărie, mai multe produse alimentare, crupe, carne, dulciuri și conserve.

Bunurile au fost restituite, iar pe acest caz administrația instituției a pornit o anchetă de serviciu.


De menționat că două dintre angajatele cu pricina lucrează de ani buni în cadrul instituției, iar cealaltă a fost recent angajată.


Citește mai departe

topul săptămânii