Diaspora
Prânz sângeros, în Italia: Un moldovean, înjunghiat cu un cuțit de un conațional. Suspectul a fost reținut
Prânz sângeros, în Italia: Un moldovean, înjunghiat cu un cuțit de un conațional. Totul a avut loc în data de 20 noiembrie, în comuna Budrio din regiunea Bologna.
Presa din Italia scrie că atât suspectul cât și victima venise la prânz, acasă la un al treilea moldovean, stabilit în Italia. La un moment dat, între ei s-ar fi iscat o ceartă, iar suspectul de 33 de ani a luat un cuțit de bucătărie și l-a înjunghiat pe bărbatul de 45 de ani.
Imediat, bănuitul a dat bir cu fugiții, iar stăpânul casei l-a luat pe bărbatul rănit în mașină încercând să-l ducă la spital. Când a înțeles că nu va reuși să-l transporte în siguranță, moldoveanul a sunat la ambulanță, iar victima a fost transmisă medicilor pe centura de ocolire a localității.
Moldoveanul de 45 de ani a fost operat, suferind o perforație în regiunea gâtului, dar și la esofag. Ulterior, acesta a fost internat la terapie intensivă.
Ulterior, în data de 30 noiembrie, moldoveanul de 33 de ani a fost prins la gara din Bologna și arestat.
Acesta este cercetat penal pentru tentativă de omor.
Diaspora
Momentul în care un șofer moldovean scapăTIR-ul de sub control pe o autostradă din Cehia. Camionagiul riscă pedeapsa cu închisoarea
Un șofer moldovean de 47 de ani a provocat scene periculoase pe autostrada cehă D1, după ce a condus haotic un camion înmatriculat în Polonia.
Imaginile surprinse de camerele de monitorizare arată cum autotrenul lovește parapeții din dreapta, virează brusc spre stânga și face ca semiremorca să derapeze violent, la un pas de a lovi un alt automobil. Incidentul s-a produs pe 11 noiembrie, în jurul orei 12:00, la kilometrul 70 al autostrăzii, între Praga și Brno.
La aproximativ 50 km de locul incidentului, poliția a reușit să oprească camionul. Șoferul moldovean, vizibil în stare avansată de ebrietate, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 1,29 la mie alcool în sânge – o valoare extrem de gravă în condițiile în care legislația cehă impune toleranță zero pentru alcool la volan. Mai mult, bărbatul a refuzat să coopereze cu oamenii legii și nu a permis recoltarea probelor biologice.
Prin urmare, polițiștii i-au interzis continuarea deplasării, i-au confiscat permisul de conducere și au inițiat un dosar penal. Potrivit presei locale, șoferul a fost informat că va fi judecat de o instanță cehă, iar pentru alcoolemie peste 1,0 g/l riscă până la 12 luni de închisoare, pe lângă amenzi consistente și interdicția de a conduce.
Autoritățile cehe reamintesc că toleranța zero la alcool în trafic este strict aplicată, iar șoferii profesioniști prinși băuți la volan pot ajunge rapid după gratii.
Diaspora
Un tânăr moldovean de 22 de ani a murit într-un grav accident în Italia
Un tânăr de 22 de ani originar din Republica Moldova, dar stabilit în Italia, și-a pierdut viața într-un accident teribil în zona localității Pieve al Toppo, la câțiva kilometri de Arezzo, regiunea Toscana.
Tragedia a avut loc în data de 16 noiembrie, la ora 16:42, scrie presa italiană.
Tânărul, aflat la volan, se deplasa spre Arezzo când a pierdut controlul mașinii și s-a izbit violent de doi pini de pe marginea drumului. Impactul a fost fatal, iar victima a murit pe loc.
La fața locului au intervenit echipaje medicale de la 118, o ambulanță a Crucii Albe, pompierii și poliția municipală.
Din păcate, medicii nu au mai putut salva viața tânărului. Corpul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului San Donato din Arezzo.
Diaspora
Italia: Unchiul cântăreței Laura Pausini a fost accidentat mortal de o mașină condusă de un moldovean
Un moldovean, deținător și al cetățeniei române s-a predat autorităților, declarând că el este responsabil pentru accidentul fatal în care a fost implicat unchiul cântăreței Laura Pausini.
Potrivit libertatea.ro, bărbatul s-a prezentat luni, 3 noiembrie, la secția de poliție din Rimini, recunoscând că el conducea mașina care l-a lovit mortal pe Ettore Pausini în ziua precedentă.
Accidentul s-a produs duminică, 2 noiembrie, în apropiere de Bologna. Ettore Pausini, în vârstă de 78 de ani, se afla pe bicicletă când a fost lovit frontal de o mașină care circula din sens opus.
Șoferul, care conducea un Opel Astra, a părăsit locul accidentului fără să oprească. Unchiul Laurei Pausini ieșise la plimbare cu bicicleta duminică, când în jurul orei 13.30, a fost lovit mortal de o mașină pe Via Stradelli Guelfi.
Ettore Pausini era unchiul din partea tatălui al celebrei cântărețe Laura Pausini. Originar din Solarolo, el era văduv și lucrase ca frizer.
După ce a învins cancerul, devenise purtător de cuvânt al asociației Onconauti, care sprijină pacienții oncologici.
Laura Pausini îl aprecia foarte mult pe unchiul său. În 2016, artista a postat pe rețelele sociale o fotografie cu Ettore, scriind: „Unchiul meu Ettore Pausini este un adevărat campion! Sunt mândră de tine și de medicii care te-au tratat, unchiule. Te iubesc!” Șoferul implicat în accident s-a predat de bunăvoie la poliție.
-
Moldova14 ore în urmăGrav accident, soldat cu moartea unei tinere de 23 de ani, la Rîșcani. Alta a ajuns la spital, iar șoferul – de negăsit
-
Moldova12 ore în urmăCrimă șocantă la Nisporeni: O adolescentă de 19 ani și mama ei, omorâte cu bestialitate de către o rudă
-
Moldova3 zile în urmăCu autospeciala în gard: O mașină a poliției de frontieră, implicată într-un accident, la Fălești.
-
Moldova6 zile în urmăDoi bărbați din Dondușeni, reținuți pentru trafic de persoane: victime bătute, umilite și obligate să muncească, un bărbat ajungând la suicid
-
Moldova15 ore în urmăSpeluncă de droguri descoperită la Botanica: un apartament plin cu consumatori, dispozitive și pachețele cu „sare”
-
Moldova2 zile în urmăSkoda trece la roșu și lovește violent un Volvo în centrul Capitalei — momentul impactului, surprins video
-
Moldova6 zile în urmăTânără șantajată să-și predea mașina: trei bărbați, printre care doi români, reținuți la Buiucani
-
Diaspora3 zile în urmăMomentul în care un șofer moldovean scapăTIR-ul de sub control pe o autostradă din Cehia. Camionagiul riscă pedeapsa cu închisoarea
