Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Două accidente cu implicarea pietonilor, la Bălți: Una dintre victime a decedat, iar șoferul vinovat a fugit

Tot mai multe accidente cu implicarea pietonilor, se produc în țară. Doar în data de 02 decembrie, într-un interval temporal mai mic de trei ore doi pietoni au fost accidentați.

Publicat

În unul dintre cazuri victima a decedat. Primul accident a avut loc pe strada Ștefan cel Mare din orașul Bălți, în jurul orei 19.00. Acolo, un tânăr de 18 ani care ghida o motocicletă fără numere de înmatriculare a tamponat în plin o femeie de 29 de ani, care traversa strada regulamentar, la culoarea verde a semaforului, având-ul în brațe pe copilul ei de numai trei anișori.

După impact, motociclistul a încercat să fugă de la fața locului, însă a fost oprit de alți trecători, care au sunat la 112. Potrivit informațiilor preliminare, copilul a scăpat nevătămat, mama lui însă a suferit o contuzie a gambei. Aceastaa fost examinată de medici după care lăsată să meargă acasă pentru tratament ambulator. În cel de-al doilea caz, produs în apropierea satului Glinjeni din raionul Fălești, consecințele au fost fatale.

În jurul orei 22.00, la 112 a apelat un bărbat care a declarat că a văzut cum un șofer a spulberat pe șosea cu mașina o femeie ce se deplasa pe marginea drumului, după care a părăsit locul faptei. La fața locului, de urgență s-au deplasat polițiștii și ambulanța.


Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva femeia. Aceasta a decedat la fața locului. Până la această oră, șoferul vinovat nu a fost identificat. Poliția face tot posibilul pentru a da de urmele făptașului.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Contrabandă peste graniță: 186.000 de țigarete și peste 200 de litri de alcool, ridicate la vamă.

Oamenii legii au identificat mai multe persoane implicate într-o schemă de contrabandă cu țigări și alcool destinate pieței Uniunii Europene. În urma perchezițiilor, au fost ridicate telefoane mobile, bunuri fără acte de proveniență, dar și mijlocul de transport folosit în activitatea suspectă.

Publicat

Cazul a fost documentat de ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea procurorilor PCCOCS, în urma unui schimb de informații cu autoritățile din România. Ancheta a început după ce un autocar a fost oprit la frontiera româno-moldovenească, existând suspiciuni privind transportul de mărfuri nedeclarate.

În timpul verificărilor, în actele prezentate autorităților vamale erau indicate doar colete obișnuite, fără produse accizabile. Totuși, în urma controlului efectuat de autoritățile române în compartimentul marfar al mijlocului de transport, printre colete cu destinația mai multor state ale Uniunii Europene, în special Italia, au fost descoperite și ridicate 186.400 de țigarete de diferite mărci comerciale și 229,75 litri de băuturi alcoolice, toate nedeclarate.

În prezent, șase persoane cu vârste între 32 și 45 de ani sunt cercetate în stare de libertate, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a persoanelor implicate.



Citește mai departe

Moldova

Clipe de groază în trafic: Un biciclist de 60 de ani, lovit în plin de un automobil în capitală.

Un biciclist a trăit clipe de groază în capitală, după ce a fost tamponat de un automobile la intersecția străzilor Nicolae Testemițanu și Natalia Gheorghiu din Chișinău. În urma impactului, circulația din zonă a fost grav afectată, formându-se ambuteiaje kilometrice pe mai multe artere adiacente.

Publicat

Accidentul s-a produs în data de 27 mai, iar poliția a intervenit la fața locului pentru documentarea cazului și dirijarea traficului.

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 60 de ani, aflat pe bicicletă, a fost lovit de un automobil condus de o tânără de 20 de ani, în circumstanțe care urmează să fie stabilite.

Biciclistului i-a fost acordat ajutor medical la fața locului, însă acesta a refuzat transportarea la spital după evaluarea stării sale.


Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate detaliile producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Schemă financiară, deconspirată: Percheziții într-un dosar de spălare de bani de peste 10 milioane de lei.

Schemă de spălare de bani de peste 10 milioane de lei, deconspirată de oamenii legii. Ofițerii INI și ai Serviciului Fiscal de Stat, împreună cu procurorii PCCOCS, au descins cu 39 de percheziții într-o anchetă care vizează activitatea unui agent economic afiliat unui subiect supus restricțiilor internaționale.

Publicat

Descinderile au avut loc în Centrul, Nordul și Sudul țării, cu sprijinul mascaților de la „Fulger”. Potrivit oamenilor legii, întreprinderea investigată ar fi pus la punct o schemă prin care ascundea încasările reale făcute în numerar, pentru a evita sancțiunile și restricțiile impuse.

Asta în condițiile în care firmele aflate sub controlul unor persoane vizate de restricții internaționale pot încasa numerar de la persoane fizice doar în limita a 1000 de lei pentru o plată. Pentru a ocoli această regulă, compania ar fi recurs la folosirea fictivă a voucherelor.

Mai exact, spun anchetatorii, cumpărături de 2000 de lei ar fi fost achitate integral cash, însă în acte apărea că doar 1000 de lei au fost încasați în numerar, iar restul sumei ar fi fost trecut fictiv drept voucher.


Conform datelor preliminare, schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu luna decembrie 2025 de un grup de persoane aflat încă în curs de identificare. Scopul ar fi fost disimularea veniturilor reale obținute din încasările cash.

În urma celor 39 de percheziții, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, tehnică informatică, bani, acte contabile, înscrisuri de ciornă și mai multe suporturi electronice de stocare a informației. Toate urmează să fie analizate pentru acumularea probelor în dosar.

Aceasta este a doua schemă de amploare descoperită în același caz. În luna martie, autoritățile anunțau despre o altă schemă de spălare de bani, estimată la peste 173 de milioane de lei.


Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea beneficiarilor reali ai schemei și tragerea la răspundere a celor vinovați.


Citește mai departe

topul săptămânii