Rețele de socializare

Moldova

Preotul Valuța, cel care a legat un câine de mașină și l-a târât pe asfalt, dat afară de Mitropolia Moldovei

Preotul Ghenadie Valuța, cel care în vara anului 2019 a legat un câine de mașină și l-a târât fără nici o milă pe asfalt, a fost dat afară de Mitropolia Moldovei. Instituția a emis un comunicat de presă în care a precizat că diaconul a fost oprit de a săvârși cele sfinte și exclus din clerul Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Publicat

„Ca urmare a deciziei Judecății Bisericești cu nr. 1-21 din data de 02.12.2021, diaconul Ghenadie Valuța a fost oprit de a săvârși cele sfinte și exclus din clerul Bisericii Ortodoxe din Moldova, începând cu data de 3 decembrie 2021”, se mai arată în comunicat, scrie Realitatea.MD.

Amintim că incidentul a avut loc în luna iulie 2019. Preotul din orașul Anenii Noi, Ghenadie Valuța, a agățat un câine cu un lanț metalic de mașină și l-a târât pe asfalt timp de câteva minute. Acesta și-a recunocut fapta și a declarat că astfel voia să apere copii din localitate, întrucât câinele ar fi fost agresiv cu ei. Fotografiile cu scenele șocante au fost plasate pe rețelele de socializare.

De asemenea, în apărarea sa, anterior preotul declara că voia să scoată animalul din oraș și să-l ducă lângă un combinat de carne aflat în apropiere, afirmând că acolo e un câmp și sunt mai mulți câini, iar angajații combinatului îi hrănesc.


Realitatea.md precizează că preotul Ghenadie Valuța realiza anterior și o emisiune religioasă la postul de televiziune NTV Moldova, care este afiliat PSRM și lui Igor Dodon.


Moldova

/VIDEO/S-a lăsat cu sancțiuni: Mai mulți șoferi au fost prinși în stare de ebrietate la volan.

Controale nocturne în nordul și centrul țării. Inspectorii de patrulare au inițiat acțiuni de verificare a respectării regulilor rutiere, iar în urma acestora au descoperit mai multe cazuri de conducere sub influența alcoolului.

Publicat

În raionul Sîngerei, un bărbat de 34 de ani, a fost depistat cu 1,23 mg/l alcool în aerul expirat, ceea ce reprezintă o concentrație de circa opt ori peste limita legală admisă. În raionul Glodeni, polițiștii au oprit un șofer de 63 de ani, care avea 1,09 mg/l alcool în aerul expirat. Tot în noaptea de 22 august, o femeie de 40 de ani, din Bălți, a fost surprinsă conducând pe traseul din localitatea Ulmu cu 0,91 mg/l alcool. În același timp, în satul Pojoreni, un bărbat de 56 de ani, aflat la ghidonul unui ATV, a fost testat cu aparatul Drager și avea 0,97 mg/l alcool în aerul expirat.

Toate unitățile de transport au fost ridicate și duse la parcarea specială a poliției, pentru a fi supuse măsurilor legale necesare. Trei dintre șoferi sunt cercetați penal pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate avansată, în timp ce conducătorul ATV-ului urmează a fi sancționat contravențional.


Citește mai departe

Moldova

Urmărire ca-n filme la Vulcănești: Un șofer beat, prins cu sute de haine de contrabandă.

Scene ca în filmele de acțiune în raionul Vulcănești, în apropierea satului Cișmichioi. Un șofer de 39 de ani a pus pe jar ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, după ce a refuzat să oprească la somațiile funcționarilor vamali.

Publicat

În loc să tragă pe dreapta, individul a accelerat și a încercat să scape de vameși. Cursa periculoasă s-a încheiat brusc, după ce vehiculul a fost proiectat într-un șanț, în afara carosabilului.

Mașina a fost escortată la postul vamal Cahul, unde, în urma verificărilor, inspectorii au descoperit aproximativ 450 de articole vestimentare cu inscripții de brand. Produsele erau transportate în cantități comerciale, însă fără documente de proveniență legală. Întreaga marfă a fost ridicată și este pasibilă de confiscare, iar automobilul a fost reținut și plasat într-o parcare specială.

Pe lângă riscul de sancțiuni contravenționale pentru contrabandă, șoferul s-a ales și cu un alt dosar. La fața locului a fost chemat un echipaj al Inspectoratului Național de Patrulare, care a constatat că bărbatul se afla în stare de ebrietate în momentul incidentului.


Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele și să decidă măsurile legale care se impun.



Citește mai departe

Moldova

Accident grav în capitală: Un motociclist de 24 de ani a ajuns la spital

O manevră riscantă l-a dus direct pe patul de spital. Un motociclist în vârstă de 24 de ani a avut nevoie de asistență medicală în urma unui accident rutier.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 21 august, puțin după ora 20.00, pe Bulevardul Traian din sectorul Botanica al capitalei. Martorii de la fața locului spun că totul s-ar fi întâmplat după ce motociclistul ar fi încercat să depășească o mașină, dar s-a lovit în alta.

„Unul cu motocicleta a vrut să-l întreacă pe acesta cu Porche-ul negru, s-a lovit în el și l-a aruncat în al Porche. Un băiat tânăr, văd că! În șlapi la volan. Au sărit șlapii din picioare! ”, a declarat unul dintre martori care a filmat consecințele impactului cu telefonul și a distribuit imaginile pe rețelele sociale.


La fața locului a intervenit un echipaj al poliției, dar și ambulanța. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Cristina Talpă, la ghidonul motocicletei se afla un tânăr de 24 de ani, care s-a tamponat cu un automobil condus de un bărbat de 55 de ani. În urma impactului motociclistul a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite.

 


Citește mai departe

topul săptămânii