Rețele de socializare

Moldova

Președintele raionului Drochia, amendat și lipsit de dreptul de a ocupa funcții. Ar fi făcut exces de putere

Președintele raionului Drochia a fost sancționat contravențional de către instanța de judecată într-un dosar de exces de putere, aflat în gestiunea CNA. Potrivit actului de constatare, funcționarul și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu prin executarea incorectă a unei decizii a Consiliului raional Drochia.

Publicat

CNA a întocmit proces contravențional în privința acestuia, prin care s-a constatat că președintele ar fi eliberat o scrisoare de garanție în numele Consiliului, chiar dacă nu avea împuterniciri în acest sens. Scrisoarea de garanție acorda un ajutor material de 109 500 lei Asociației pescarilor amatori din raion, pentru procurarea puilor de pește în asortiment.

Prin decizia magistraților de la Drochia, din 26.11.2021, funcționarul a fost recunoscut vinovat de săvârșirea unei acţiuni care depăşeşte în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege şi care contravine intereselor publice. Acesta a fost amendat cu 3 500 de lei și privat de dreptul de a deține funcția de președinte de raion pe un termen de 7 luni.

Decizia este de primă instanță și nu este executorie.


Notă: În anul 2021, Centrul Naţional Anticorupţie a avut în gestiune 44 de dosare contravenţionale, deschise pe cazuri de abuz de putere, depăşirea atribuţiilor de serviciu, practicarea activităţii ilicite de întreprinzător, protectionism etc.

Potrivit art. 401 din Codului contravenţional, CNA are în competența sa constatarea și examinarea contravenţiilor prevăzute de art. 264, 312, 313, 3131, 3133, 314, 3141, 315, 3151


Moldova

Goană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video

O întrecere periculoasă între doi șoferi a avut loc la intrarea în orașul Ialoveni, punând în pericol alți participanți la trafic.

Publicat

Potrivit imaginilor apărute pe rețelele sociale, cei doi s-au angajat într-o cursă de viteză, ignorând regulile de circulație. Ajunși în fața unui semafor unde se formase o coloană de mașini, unul dintre șoferi a ales să circule pe contrasens, iar celălalt a mers pe acostament, pentru a-și continua goana.

Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic și au stârnit reacții dure în mediul online. Internauții cer intervenția Poliției și sancționarea celor doi șoferi, pe care îi califică drept iresponsabili.


Citește mai departe

Moldova

Escroc căutat de Interpol, depistat și reținut în Republica Moldova

Un cetățean al Uzbekistanului, în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională pentru escrocherie, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova. Bărbatul era căutat de Biroul Național Central Interpol Uzbekistan, fiind vizat de o măsură preventivă de arest.

Publicat

Potrivit autorităților, acesta a fost identificat și localizat în urma unor acțiuni speciale desfășurate de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație, cu sprijinul Inspectoratului Național de Investigații. După reținere, străinul a fost plasat în arest pentru 72 de ore.

În această perioadă urmează să fie inițiată procedura de extrădare, iar bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare pentru faptele de care este acuzat.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Beat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare

Un bărbat de 32 de ani a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare, după ce a agresat un polițist aflat în misiune, în municipiul Chișinău.

Publicat

Incidentul s-a produs în noaptea de 1 mai, când oamenii legii au intervenit la o sesizare privind un grup de persoane aflate în stare de ebrietate și cu comportament agresiv pe o stradă din capitală.

Potrivit anchetei, după ce a fost dus la Inspectoratul de Poliție Botanica, bărbatul a continuat să fie violent, iar în timpul testării alcoolscopice a încercat să sustragă arma unui polițist, provocând o altercație. Ofițerul a fost lovit cu pumnul în față și amenințat, iar agresorul a fost ulterior trimis în judecată.

Instanța l-a condamnat la un an de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis, iar bărbatul și-a recunoscut vina pentru faptele comise.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii