Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Și-a pus viața în pericol pentru like-uri pe internet: Un șofer din capitală a filmat cum ridică acul vitezometrului la 220 km/h

De dragul like-urilor și-a pus propria viață în pericol. Un vitezoman din capitală, a filmat cum se deplasează cu viteza de peste 200 km/h.

Publicat

Conform unui utilizator a rețelei de socializare pe care a fost postat video, automobilistul circula pe podul de pe strada Mihai Viteazu. Imaginile au creat un val de comentarii indignate pe motivul că astfel de distracții periculoase pot duce la consecințe fatale nu doar pentru șoferul în cauză, dar și pentru alți participanți din trafic.

Cu atât mai mult, alte persoane influențate de vitezoman ar putea să-i urmeze exemplul, însă fără să-și asume sau chiar să realizeze riscul unui astfel de comportament.

Pentru încălcarea regimului de viteză, automobilistul riscă pedeapsă conform legii în vigoare.


echipa.md

Moldova

Speluncă de droguri descoperită în Cimișlia: aparate artizanale și substanțe suspecte, ridicate de poliție

Un apartament din Cimișlia s-a dovedit a fi un loc de consum pentru droguri, după ce polițiștii au intervenit în baza unei informații operative.

Publicat

În locuința unui bărbat de 41 de ani, oamenii legii au descoperit mai multe dispozitive artizanale folosite la consumul de substanțe narcotice, precum și o pungă cu masă vegetală uscată, asemănătoare marijuanei.

Toate obiectele au fost ridicate și trimise pentru expertiză judiciară. Proprietarul apartamentului este cercetat, iar legea prevede o pedeapsă cu închisoarea între 2 și 6 ani pentru astfel de fapte.


Poliția continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele complete și a identifica alte persoane care ar fi putut frecventa locul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Razii antidrog la Botanica: două apartamente transformate în narco-bordeluri

Două percheziții desfășurate pe 26 noiembrie în sectorul Botanica au scos la iveală scene șocante: locuințe folosite pentru consum și depozitare de droguri, improvizate cu zeci de dispozitive artizanale și pachețele cu substanțe interzise.

Publicat

Într-un apartament de pe strada Hristo Botev, cinci persoane cu vârste între 24 și 33 de ani au fost surprinse consumând PVP. În încăpere au fost găsite aparate artizanale pentru inhalare și pachete cu substanță cristalină albă. Proprietarul locuinței, un bărbat de 33 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.

În aceeași zi, într-un apartament de pe bulevardul Cuza Vodă, au fost descoperite plicuri cu droguri, numeroase dispozitive de consum, dar și bani și acte de identitate aparținând altor persoane. Proprietarul de 39 de ani este cercetat penal în stare de libertate.


Toate substanțele și obiectele ridicate au fost trimise la expertiză, iar ancheta continuă pentru identificarea întregii rețele implicate în trafic și distribuție.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Urmărire cu final mortal, la Criuleni. Un șofer a decedat după ce s-a izbit cu mașina într-o stație de așteptare

Un bărbat de 33 de ani din raionul Rîbnița a murit în această dimineață, după ce, încercând să scape de urmărirea poliției, s-a lovit cu mașina într-o stație de așteptare a transportului public, lângă satul Cruglic.

Publicat

Mașina, un Volkswagen, a fost observată inițial în localitatea Ivancea, raionul Orhei. Polițiștii i-au cerut șoferului actele și i-au propus să fie testat cu alcooltestul, însă acesta a pornit motorul și a plecat, ignorând indicațiile oamenilor legii.

Pe traseu, șoferul a fost urmărit de polițiști, dar nu a oprit, conducând cu viteză mare. Pe un carosabil umed, în apropiere de Cruglic, acesta a pierdut controlul volanului și s-a izbit direct în stație. Mașina a luat foc, iar bărbatul a fost găsit fără viață.


Polițiștii au încercat să-i acorde ajutor până la sosirea ambulanței, dar medicii nu au mai putut face nimic.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii