Diaspora
/FOTO/ Carte de identitate falsă descoperită la controlul de frontieră asupra unui moldovean
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui moldovean asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă

În data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autovehicul, un cetățean din R. Moldova în vârstă de 42 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care, în căptușeala borsetei acestuia a fost descoperită ascunsă o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia unei alte persoane.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals total.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a fost contactat de un concetățean, care l-a rugat să transporte documentul în Franța și că nu avea cunoștință despre faptul că acesta este fals ori falsificat.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Diaspora
Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni
Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.
Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.
Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.
Diaspora
O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea
O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.
Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.
”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.
Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Diaspora
Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă
Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.
Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.
-
Moldova3 zile în urmă
UPDATE: Băiețelul de 1 an și 9 luni dispărut la Step-Soci a fost găsit fără suflare
-
Moldova19 ore în urmă
Crimă în Chișinău. O profesoară al unui liceu, ucisă cu sânge rece de către fiul său
-
Moldova3 zile în urmă
A tras mai multe focuri de armă, apoi a fugit de la fața locului. Un tânăr de 21 de ani este cercetat penal pentru huliganism la Comrat
-
Moldova5 zile în urmă
Caz șocant, la Fălești: Un bărbat și-ar fi împușcat soția după care și-ar fi pus capăt zilelor
-
Moldova4 zile în urmă
Adăpostea minore aflate în situații dificile, apoi le exploata sexual. Un taximetrist din Chișinău, trimis pe banca acuzaților
-
Moldova3 zile în urmă
Accident soldat cu două decese, la Orhei: Alte 10 persoane au ajuns la spital
-
Moldova4 zile în urmă
Accident de coșmar la Edineț: Două camioane s-au tamponat frontal. Unul dintre șoferi a decedat
-
Moldova19 ore în urmă
Drumuri blocate, mașini împotmolite și copaci doborâți: ploi torențiale au făcut ravagii în Chișinău și în mai multe localități