Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Moldovean prins de polițiștii de frontieră ucraineni, cu „șubele” ascunse în TIR

Blănuri, încălțăminte și medicamente, asta ascundea un moldovean în tirul pe care-l conducea.

Publicat

Oamenii legii din Ucraina au depistat, în punctul de trecere a frontierei Cernihiv, un camion înmatriculat în Federația rusă, la volanul căruia se afla un moldovean de 31 de ani.

Fiind supus vehiculul, unui  control mai amănunțit, polițiștii de comun cu vameșii au depistat mai multe ascunzișuri special amenajate în care era ascunsă marfă în cantități comerciale și care nu era declarată organului vamal din țara vecină.

Astfel au fost depistate în salon, după ce au fost dezasamblate unele părți ale vehiculului de mare tonaj, în gențile cu haine personale ale bărbatului, dar și în secția frigorifică șapte blănuri de dame, 10 perechi de încălțăminte de brand și 52 de pachete cu medicamente.


Iar dacă la început, conaționalul nostru susținea că nu are nimic de declarat, după cele depistate, acesta a comunicat că a fost rugat de un amic de-al său să introducă marfa prin contrabandă, iar pentru asta îl va remunera.

În consecință, atât bunurile, cât și camionul au fost ridicate de vameși.

Moldoveanul urmează a fi tras la răspundere conform legislației în vigoare în statul Ucrainean.




Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Pericole pe gheață: IGSU a lansat campania de prevenire a înecurilor în perioada rece a anului

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat pe 3 decembrie Campania de prevenire a înecurilor în perioada rece a anului.

Publicat

Activitatea a fost desfășurată la lacul Valea Morilor din municipiul Chișinău. La evenimentul a participat conducerea Inspectoratului, care a menționat că gheața fragilă pe bazinele acvatice prezintă un pericol pentru viață și sănătate în special când temperaturile aerului oscilează între minus și plus.

Pentru informarea cetățenilor,salvatorii au improvizat o situație de înec a unei persoane cu acordarea primului ajutor medical și manevrelor de resuscitare în urma hipotermiei. Salvatorii îndeamnă amatorii de pescuit la copcă să fie foarte prudenți. Deteriorarea gheții pune în pericol viața celor aflați pe aceasta.

Este strict interzisă aflarea pe gheață, dacă stratul nu depășește 8-10 centimetri. Potrivit IGSU minorii sunt cei mai expuși riscului de prăbușire. Părinții sunt atenționați să nu-și lase copiii să se joace singurii pe gheață. Pentru evitarea tragediilor maturii sunt rugați să interzică copiilor schiatul și patinajul în preajma bazinelor acvatice. Mai mult, în caz dacă observați persoanele căzute sub gheață salvatorii îndeamnă oamenii să apeleze în mod de urgență Serviciul 112. Pentru a extrage persoana prăbușită este indicat să mergeți târâș către sinistrat și să întindeți către el o creangă, o rangă de fier sau orice alt obiect de care ar putea să se agațe și să poată fi tras la suprafață.


Potrivit medicilor persoana scoasă din apă rece trebuie să fie adăpostită într-o încăpere caldă. Totodată, în mod de urgență i se schimbă hainele și se acoperă cu o plapuma, după ce este strict necesară administrarea băuturilor calde. Conform datelor statistice, înregistrate de IGSU, datorită măsurilor de prevenire desfășurate sistematic de instituție în Republica Moldova se atestă o micșorare semnificativă a cazurilor de înec în comparație cu anii precedenți.

Astfel, în anul 2002 au fost înregistrate 232 cazuri de înec, iar de la începutul anului 2021, 77 de persoane și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară. Totodată pe parcursul anului 2021, datorită intervențiilor salvatorilor IGSU și salvamarilor, în zonele de agrement și bazinele acvatice, 217 persoane au fost salvate de la înec.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Contrabandă cu piese pentru avioane de peste 2.000.000 de lei, deconspirată de Serviciul Vamal și PCCOCS

Ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS investighează o schemă de contrabandă cu piese de schimb pentru avioane în valoare de peste 2 milioane de lei. Pe acest caz sunt cercetați penal 4 conaționali, după ce vameșii au depistat mărfurile în autovehiculul unuia dintre ei.

Publicat

Cazul a avut loc în data de 9 noiembrie 2021, pe traseul Chișinău – Bender. În baza analizei de risc, ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal au tras pe dreapta un autoturism de model Honda CRV, cu numere de înmatriculare transnistrene. Acesta se deplasa din direcția orașului Bender spre Chișinău.

Ca urmare a controlului de specialitate, ofițerii echipelor mobile au depistat, în salonul și portbagajul mijlocului de transport, două cutii din lemn cu masa de aproximativ 100 kg fiecare, ce conțineau piese de schimb pentru avion, fără acte de proveniență.

Potrivit materialelor dosarului, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, domiciliat în raionul Anenii Noi, transporta mărfurile din Ucraina, prin teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, cu eludarea controlului vamal. Acestea erau destinate comercializării atât în țara noastră, cât și în alte state.


În cadrul cauzei penale au fost efectuate 3 percheziții la diferite adrese din țară și reținute două persoane, una dintre care a fost plasată în arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile. Alte două persoane au fost audiate și recunoscute în calitate de bănuiți.

Investigațiile pe acest caz continuă, iar organele de anchetă urmează să stabilească proveniența exactă a pieselor, destinatarii mărfurilor, persoanele implicate, precum și alte circumstanțe relevante cazului. Totodată, este examinată și versiunea implicării unor funcționari publici în schema infracțională, inclusiv angajați vamali.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Uscătorie de cereale, mistuită de flăcări. Șapte echipe de pompieri au luptat cu focul

În dimineața zilei de 03 decembrie pompierii din nordul țării au intervenit de urgență pentru a lichida un incendiu în raionul Ocnița, localitatea Otaci.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 7:27. Potrivit informațiilor înregistrate, arderea s-a produs la o uscătorie de cereale. Ajunși, pompierii au stabilit că un turn plin cu porumb a fost cuprins de flăcări. Pentru stingerea incendiului, conform numărului sporit de intervenție, la fața locului au fost îndreptate 7 echipe de pompieri inclusiv o autoscară.

Conform IGSU, au fost create 3 sectoare de luptă pentru localizarea arderii și evitarea răspândirii focului.

Pentru gestionarea intervenției a salvatorilor și pompierilor la fața locului a fost creat statul major. Pompierii au reușit localizarea arderii către ora 09:52. În timpul intervenției nici o persoană nu a avut de suferit. La moment angajații IGSU continuă să lucreze la fața locului pentru lichidarea completă a incendiului.


Potrivit datelor preliminare, flăcările au nimicit două secțiuni a uscătoriei unde au fost depozitate mai multe tone de grâu și porumb. Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.


Citește mai departe

topul săptămânii