Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Se comporta agresiv față de trecători și a ajuns la inspectorat

La data de 20.11.2021, aproximativ orele 15.30, o patrulă de carabinieri a Direcției regionale Centru ce activa în sectorul Buiucani al capitalei a depistat o persoană de gen masculin ce manifesta un comportament suspect.

Publicat

Acesta se comporta neadecvat și agresiv față de trecători. Luat la întrebări de carabinieri s-a dovedit că acesta a consumat substanțe psihotrope.

Persoana a fost condusă la IP Buiucani pentru identificare și documentare. Tânărul a fost supus expertizei medicale. Totodată, asupra acestuia au fost depistate două aparate destinate consulului de droguri confecționate artizanal.

El s-a ales cu un proces verbal în baza Art.85 alin.1 CC, Procurarea ori păstrarea ilegală, fără scop de înstrăinare, a drogurilor, precursorilor, etnobotanicelor şi a analogilor acestora în cantități mici, precum și consumul de droguri fără prescripția medicului.


Tânărul de 18 ani riscă să fie sancționat cu amendă de la 30 la 60 de u.c. sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 72 de ore.


 


Moldova

Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.

Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.

Publicat

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.

Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.

Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.


Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.

Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.

Publicat

Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.

La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.

În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.


Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.


Citește mai departe

Moldova

De pe roți, pe patul de spital: Un motociclist a fost rănit, după ce a fost implicat într-un accident rutier în capitală.

De pe două roți, direct pe patul de spital. Un motociclist de 19 ani a avut nevoie de asistență medicală, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în după-amiaza de 6 august, la intersecția străzilor Ion Dumeniuc și Nicolae Milescu-Spătaru din municipiul Chișinău.

Publicat

Potrivit Poliției, accidentul s-a produs în jurul orei 17:06. Din cercetările preliminare efectuate la fața locului s-a stabilit că un automobil, condus de o femeie de 44 de ani, a tamponat motocicleta condusă de adolescent. Circumstanțele exacte în care s-a produs impactul urmează să fie stabilite de anchetatori.

În urma coliziunii, motociclistul a suferit mai multe traumatisme și a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

La scurt timp după accident, pe rețelele de socializare au fost publicate imagini surprinse de martori după impact. În acestea se observă motocicleta răsturnată pe acostament, iar mai multe bucăți de caroserie și alte componente ale acesteia sunt împrăștiate pe carosabil, ceea ce indică forța coliziunii.


Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.


Citește mai departe

topul săptămânii