Rețele de socializare

Moldova

Activitatea bloggerilor, vloggerilor și cea a influencerilor, în vizorul Serviciului Fiscal de Stat. Cei riscă cei care nu-și declară venitul

Activitatea bloggerilor, vloggerilor și cea a influencerilor a ajuns în vizorul Serviciului Fiscal de Stat. Potrivit unui comunicat publicat pe 3 octombrie, reprezentanții instituției monitorizează persoanele fizice cu risc de ne(sub)declarare a veniturilor obținute din diverse surse.

Publicat

În acest sens, este examinată informația disponibilă din surse terțe cu referire la veniturile/cheltuielile înregistrate de persoane fizice și identifică persoanele cu risc de ne(sub)declarare a veniturilor în proporții semnificative. Față de persoane fizice se aplică măsuri de conformare voluntară/forțată. În cadrul măsurilor de conformare voluntară, persoana fizică este informată despre datele disponibile Serviciului Fiscal de Stat, divergențele constatate, cu recomandarea de a declara integral veniturile obținute.

Sursele de identificare a persoanelor fizice care obțin venituri, dar nu le declară corespunzător sunt diverse, precum:

1. venituri obținute din prestarea serviciilor către companii IT nerezidente, rețele de socializare;
În rezultatul măsurilor de conformare benevolă întreprinse, 162 de contribuabili s-au conformat voluntar și au prezentat declarațiile cu privire la impozitul pe venit, declarând venit impozabil obținut în valoare de 21.478.160 lei și impozit pe venit în sumă de 2.338.820 lei.


2. câștiguri din jocurile de noroc;
Pe parcursul anului 2021, de către SFS au fost întreprinse măsuri de conformare voluntară față 1 412 persoane fizice care în anul 2020 au obținut venit din câștigurile de la jocurile on-line și pariuri sportive, în sumă totală de 116.255.380 lei. Urmare a acțiunilor de informare și conformare voluntară, 488 persoane fizice au declarat venit din câștigurile de la jocurile on-line și pariuri sportive, în sumă totală 13.286.390 lei.

3. din sursele disponibile (bănci, cadastru);
Ca urmare a măsurilor de conformare voluntară aplicate față de persoanele fizice selectate din sursele disponibile (bănci, cadastru), 5 persoane au prezentat declarațiile privind impozitul pe venit, declarând venituri obținute în sumă de 360.150 lei și impozit pe venit în sumă de 31.280 lei.

4. rețele de socializare;
În perioada anului 2021 a fost examinată activitatea bloggerilor, vloggerilor și influencerilor față de care au fost întreprinse acțiuni de conformare voluntară/forțată.


Menționăm că, persoanele care nu sunt predispuse de a se conforma voluntar sunt supuse controlului fiscal.

În 9 luni ale anului 2021, de către organul fiscal au fost efectuate 61 de verificări fiscale la persoane fizice cu utilizarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil, în conformitate cu prevederile Capitolului 111 al Titlului V din Codul fiscal. În rezultatul verificărilor fiscale efectuate la persoane fizice, au fost calculate suplimentar la buget impozite, taxe, penalități și amenzi în sumă totală de 63.243.170 lei.

De menționat că, urmare a căderii de acord, la orice etapă, cu obligațiile fiscale estimate, conform prevederilor art. 22615 alin. (23) din Codul fiscal de către 28 persoane fizice supuse verificărilor, au fost achitate impozite și penalități în sumă totală de 8.825.610 lei.


În vederea evitării situațiilor de sancționare, Serviciul Fiscal de Stat recomandă contribuabililor să respecte prevederile legislației în vigoare.

Advertisement

Moldova

Poluare pe Nistru: Procuratura a pornit un dosar penal după instituirea stării de alertă de mediu

Procuratura Generală anunță că s-a autosesizat și a pornit un proces penal după ce Guvernul a declarat stare de alertă de mediu în bazinul fluviului Nistru.

Publicat

Decizia vine în urma unei hotărâri aprobate pe 15 martie 2026, prin care autoritățile au confirmat existența unui incident de poluare pe anumite sectoare ale râului. Începând cu 16 martie, a fost instituită stare de alertă pentru o perioadă de 15 zile.

Potrivit Procuraturii, dreptul la un mediu sănătos este garantat de Constituție, iar poluarea apelor este strict interzisă prin lege. În special, deversarea produselor petroliere sau a altor substanțe nocive în râuri și lacuri este ilegală.

În acest context, procurorii au deschis un dosar penal pentru a stabili ce a provocat poluarea și cine se face responsabil.


Reprezentanții instituției spun că vor analiza cazul sub toate aspectele, pentru a clarifica circumstanțele și a lua măsurile legale necesare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Situație alarmantă în capitală: Zeci de persoane care aveau asupra lor droguri, prinse de polițiști.

Razii antidrog în Chișinău. O tânără a fost reținută, iar alte zeci de persoane au ajuns în vizorul poliției, după o serie de controale desfășurate în capitală.

Publicat

Polițiștii din sectorul Botanica au documentat 8 persoane, cu vârste între 18 și 39 de ani, suspectate de implicare în consumul și circulația drogurilor. În cadrul acțiunilor, o tânără a fost prinsă în flagrant în timp ce ridica marijuana și a fost reținută pentru 72 de ore. Aceasta este bănuită că activa în calitate de curier pentru un magazin online de substanțe narcotice.

Într-un alt caz, un bărbat de 39 de ani și o femeie au fost depistați într-un automobil în timp ce consumau droguri. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliu, oamenii legii au ridicat PVP, marijuana și dispozitive utilizate pentru consum.

În paralel, inspectorii de patrulare au desfășurat controale în mai multe zone ale capitalei. Pe bulevardul Dacia, dar și pe străzile Nicolae Milescu Spătaru, Valea Trandafirilor, Calea Orheiului și Pandurilor, șase bărbați au fost prinși cu droguri asupra lor.


Un alt incident a avut loc în parcul Valea Morilor, unde mai multe persoane au aruncat substanțe suspecte în momentul în care au observat polițiștii.

De asemenea, opt bărbați au fost documentați după ce au recunoscut că au consumat droguri, iar alți doi au fost depistați sub influența substanțelor narcotice în timp ce se aflau pe străzile Ginta Latină și Alecu Russo.

Toate persoanele sunt cercetate conform legii, iar substanțele ridicate urmează să fie supuse expertizei. Poliția anunță că astfel de acțiuni vor continua pentru a combate consumul și traficul de droguri în capitală.



Citește mai departe

Moldova

Incendiu soldat cu victime: Un bărbat a avut de suferit, după ce un teren acoperit cu vegetație uscată a luat foc.

Un bărbat a avut de suferit în urma unui incendiu de vegetație izbucnit în raionul Glodeni. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cazul a avut loc în după-amiaza zilei de 16 martie, în satul Hîjdieni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:20, iar pompierii au intervenit prompt la fața locului.

Publicat

Flăcările au cuprins vegetația uscată din extravilanul localității, afectând o suprafață de aproximativ jumătate de hectar. În timpul intervenției, salvatorii au depistat un bărbat de 60 de ani, care a încercat să stingă focul de unul singur.

În urma expunerii la fum și flăcări, acesta a suferit intoxicație cu produse de ardere și arsuri de gradul întâi la un membru. Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital, starea sa fiind în prezent stabilă.

Salvatorii avertizează că incendiile de vegetație uscată se răspândesc rapid și pot avea consecințe grave asupra mediului și vieții oamenilor. Doar în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 22 de cazuri similare, în urma cărora au fost afectate 27 de hectare de teren.


În acest context, autoritățile îndeamnă cetățenii să nu dea foc vegetației uscate și să evite utilizarea focului deschis în apropierea terenurilor agricole sau a pădurilor. În caz de pericol, oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.


Citește mai departe

topul săptămânii